Cum recunoști un notar public profesionist

Comentează
Arhiva foto

De-a lungul vieții, ori de câte ori dorim să vindem, să cumpărăm, să donăm sau să moștenim un bun, avem nevoie de serviciile unui notar public. Acesta deține competența de a declara un document ca fiind legal sau mai puțin legal. Aceste acte sunt importante pentru noi, așa că este firesc să ne dorim să beneficiem de servicii de cea mai înaltă calitate, însă cum știm să alegem un notar cu experiență? Urmărește acest articol mai departe și află care sunt indiciile că te-ai îndreptat spre un notar public profesionist!

Serviciile unui notar sunt de interes public și, deși acesta este considerat de lege ca fiind o autoritate publică, deține totodată statutul unei funcții autonome. Există numeroase acțiuni juridice de care poți beneficia atunci când apelezi la un notar. Acest articol își propune să abordeze în detaliu activitatea notarului public, calitățile unui notar profesionist și rolul esențial pe care îl întrunește acesta pentru buna funcționare a societății.

Cum recunoști un notar public

Un notar își desfășoară activitatea prin intermediul Legii nr. 36/12.05.1995 a notarilor publici și a activității notariale. Validitatea activității este recunoscută odată cu înscrierea în Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR) și distribuirea într-una dintre cele 15 Camere ale Notarilor Publici, Cameră pentru care a susținut un examen de intrare. Pentru a dobândi calitatea de notar public, este necesar ca persoana în cauză să îndeplinească mai multe cerințe, după cum urmează:

  • Este cetățean român sau al Uniunii Europene și are domiciului obișnuit în România, fapt dovedit prin documente eliberate de autoritățile române. În plus, trebuie să dețină un atestat de cunoaștere a limbii române;
  • Deține capacitate deplină de exercițiu, asumată printr-o declarație pe proprie răspundere prin care își ia asupra sa faptul că nu i-a fost restrânsă până acum capacitatea de exercițiu. Apoi, capacitatea este dovedită prin avize medicale și psihologice. Notarii cu vârsta de peste 75 de ani sunt obligați să prezinte anual un certificat medical care să ateste capacitatea de a-și exercita funcția în continuare;
  • Nu a săvârșit și nu a intenționat să săvârșească infracțiuni de serviciu sau alte infracțiuni, fapt atestat de cazierul judiciar ,,curat”. De asemenea, acesta trebui să dețină o bună reputație în domeniu, iar o scrisoare de recomandare din partea instituției de învățământ la care a absolvit este utilă;
  • Deține o diplomă de licență în domeniul dreptului, obținută în România sau echivalată și recunoscută de autoritățile române dacă a fost obținută în alt stat. Următorul pas este promovarea cu minim nota 7,00 examenul pentru obținerea calității de notar stagiar, concurs organizat de Institutul Notarial Român. Mai mult, acesta trebuie să ocupe funcția de notar stagiar 2 ani, timp în care participă la mai multe cursuri de pregătire teoretică și practică. Apoi, el trebuie să promoveze examenul de definitivat. Alte situații în care o persoană poate deveni notar public sunt ocuparea pentru cel puțin 6 ani a unei funcții din specialitatea juridică sau dacă a ocupat acum cel mult un an funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. În ultima situație, nu este necesară susținerea unui examen, o cerere adresată ministrului justiției fiind suficientă.

Organizarea activității unui cabinet notarial în București

Activitatea notarială poate fi desfășurată sub două forme: într-un birou individual sau într-o societate profesională. În ambele situații, pe lângă notarul titular, există angajați cu studii superioare și personal auxiliar. Diferența este că, în primul caz, notarul public este singura persoană din birou care ocupă această funcție, în timp ce în cazul societății, notarul se asociază cu unul sau mai mulți notari publici pentru exercitarea acestei funcții. Doar în circumscripția Municipiului București și a câtorva județe din împrejurimi (Ilfov, Călărași, Ialomița, Teleorman, Giurgiu) activează 700 de notari publici. Cum îl identificăm pe cel cu experiență, care poate soluționa cu succes speța noastră? Există câteva indicii esențiale, pe care le dezvoltăm în cele ce urmează.

În ce constau serviciile notariale

Principala activitate a notarului este de a asigura circuitul bunurilor în spațiul economic, mai exact de a întocmi documente care respectă legile în vigoare evitând astfel potențialele litigii. În cazul în care sunt depistate nereguli, notarul are datoria de a înștiința clientul și de a propune o modalitate de soluționare a cazului. Rezolvarea poate veni în trei forme:

  • Corectarea greșelilor dacă, în urma modificărilor, documentul nu a suferit o schimbare drastică;
  • Redactarea de către notarul public a unui nou document, în aceeași formă, dar cu informațiile valide;
  • Propunerea unui nou contract, dacă notarul concluzionează că prezentul document este nul sau că prezintă riscul apariției unui litigiu pentru clientul său.

Notarul public este în măsură să redacteze documente perfect legale, care să îl ajute pe client să beneficieze de un proces juridic fructuos. Oricând apar suspiciuni asupra legalității unui contract, contactarea unui notar pentru consultanță juridică este cea mai potrivită variantă. Pe de-o parte, specialistul îți va explica în termeni simpli jargonul profesional al domeniului juridic, astfel vei înțelege natura situației în care te afli. De cealaltă parte, notarul va sublinia greșelile pe care le conține contractul și îți va propune o anume abordare a situației.

Alte acțiuni pe care le poate întreprinde notarul public sunt: legalizarea unor copii a actelor originale, a unor semnături și specimene de semnătură, efectuarea traducerilor, consultanță fiscală, desfacerea unor contracte, realizarea documentației pentru spețe de moșteniri, testamente și căsătorii, divorțuri, etc.

Află calitățile unui notar public profesionist!

Siguranța că am ales serviciile unui birou notarial profesionist vine din identificarea unor calități principale ale oricărui expert din domeniul juridic. Unele dintre ele pot fi identificate chiar din site-ul notarului, în timp ce pentru altele trebuie să programezi o întrevedere cu specialistul. Urmărește următoarea listă de 5 calități necesare unui notar public ce prestează servicii de înaltă calitate pentru clienții săi:

  1. Competență și cunoștinte solide de drept

Principala caracteristică pe care trebuie să o întrunească notarul este nivelul ridicat de cunoștințe în domeniul dreptului. Pentru a putea oferi servicii de cea mai înaltă calitate, notarul trebuie să dețină o cunoaștere profundă a legilor din România și modalitatea în care ele sunt aplicate, astfel încât să îți poată corela faptele cu anumite consecințe. Cunoștințele ar trebui să fie din ramuri diferite, atât din dreptul civil, cât și din dreptul comercial sau dreptul muncii. Un notar public competent este capabil să ofere consiliere juridică și fiscală clienților săi, astfel încât aceștia să poată lua decizii informate și să înțeleagă implicațiile legale ale tranzacțiilor pe care le efectuează.

Experiența notarului în domeniul juridic poate fi intuită din anii petrecuți în birouri notariale și din numărul de clienți mulțumiți care au ales biroul său, deci din bogăția portofoliului. Cu cât mai multe distincții, premii și precizări în reviste serioase de profil, cu atât mai bine! Apoi, acordă atenție recenziilor, mai ales cele din Google, care nu pot fi moderate de notar.

  1. Integritate și onestitate

Notarii publici sunt responsabili pentru autentificarea documentelor și a contractelor, precum și pentru alte acte legale importante. Prin urmare, este esențial ca un notar public să aibă o integritate fără cusur și să fie de încredere. Un notar public care este onest și transparent în privința practicilor sale va câștiga încrederea clienților săi și va fi văzut ca un profesionist de nădejde. De asemenea, un notar public trebuie să se asigure că documentele pe care le autentifică sunt autentice și că nu există niciun fel de fraudă sau falsificare.

Un alt semn de profesionalism este imparțialitatea față de speță. Singurele opinii acceptate pe care le oferă notarul sunt profesionale, din punctul de vedere al expertului către un client aflat în nevoie. Notarul trebuie să își trateze clienții cu respect, așadar discriminările de orice fel (pe bază de rasă, sex, religie, orientare sexuală, etc.) sunt ilegale și imorale. Sinceritatea este principalul aliat al unui notar profesionist. Acesta trebuie să comunice onest gravitatea situației, pentru ca părțile implicate să ia decizii în cunoștință de cauză.

  1. Atenție la detalii

Un notar public ar trebui să aibă o abordare profesională și riguroasă în tot ceea ce face. Acest lucru include atenția la detalii și urmărirea unui proces clar și bine definit pentru autentificarea documentelor și a contractelor. Una dintre pietrele de temelie în încheierea unui contract în prezența notarului este ca profesionistul să se asigure că toate părțile sunt eficient informate cu privire la conținutul documentului ce urmează a fi semnat. Părțile trebuie să fie de acord asupra drepturilor și obligațiilor, clauzelor și consecințelor, în cazul nerespectării obligațiilor asumate prin semnătură.

Ideal este să alegi un birou notarial care întrunește două condiții importante: disponibilitate și accesibilitate. Acest lucru presupune să alegi un notar public aflat în apropierea locuinței tale, pentru a ajunge la el rapid în cazul unei urgențe. În plus, este util să cunoști programul acestuia și dacă îți pune la dispoziție o metodă de soluționare a cazului fără o prezență fizică obligatorie inițială în cabinet. Unii notari oferă online un formular sigur în care poți încărca documentele pentru care ai nevoie de serviciile notariale. Specialistul va analiza cerințele tale și se va ocupa de rezolvarea lor, iar la final va trebui să te prezinți o singură dată în cabinet, pentru semnarea documentelor.

  1. Comunicare eficientă și abilități de negociere

Abilitățile de comunicare sunt esențiale pentru interacționarea eficace și eficientă cu clienții. De multe ori, notarii publici se confruntă cu situații complexe sau sensibile și trebuie să fie capabili să comunice cu toate părțile implicate într-un mod clar și concis. Un notar public eficient ar trebui să poată clarifica toate aspectele legale ale unui contract sau a unei tranzacții și să ofere consiliere clienților săi în privința deciziilor pe care aceștia trebuie să le ia. De asemenea, notarul public trebuie să aibă abilități solide de negociere pentru a ajunge la un acord care să fie satisfăcător pentru toate părțile implicate.

La capitolul comunicare eficientă se încadrează răbdarea și înțelegerea de care beneficiază clientul unui notar cu adevărat profesionist. Este firesc să nu cunoști termenii tehnici ai domeniului juridic, motiv pentru care menirea notarului este de a-i explica pe înțelesul tău și să te ajute să înțelegi contextul și pașii ce urmează, în ritmul tău.

  1. Etica și respectarea confidențialității

După ce notarul primește ordinul de numire în funcție, este momentul să depună un jurământ pe care își va baza întreaga activitate și anume: „Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să-mi îndeplinesc cu onoare şi credibilitate publică, cu conştiinţă şi fără părtinire atribuţiile ce-mi revin şi să păstrez secretul profesional. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”. Ultima parte este singura care poate suferi modificări, în funcție de credința religioasă a persoanei, însă principiul eticii se păstrează.

Notarii publici trebuie să respecte un cod etic strict și să ofere servicii într-un mod imparțial și echitabil. Un notar public se asigură că documentele autentificate sunt corecte și că tranzacțiile se desfășoară într-un mod legal și etic. De asemenea, un notar public trebuie să respecte confidențialitatea clienților săi și să protejeze informațiile personale și financiare ale acestora. Notarii publici au acces la informații sensibile și confidențiale și trebuie să se asigure că acestea sunt protejate împotriva oricăror încălcări ale confidențialității.

Notarul public respectă un rol crucial în bunul mers al societății prin vegherea asupra legalității transferului de drepturi, bunuri și obligații între cetățeni. În plus, notarul are menirea de a preveni și elimina litigiile ce pot apărea pe parcursul unei înțelegeri. În final, este important să alegi un raport calitate-preț avantajos când vine vorba de onorariul notarului. Nu întotdeauna un cost mare este direct proporțional cu experiența notarului, însă poate fi un indiciu al calității serviciilor. Alege un notar public serios și implicat în rezolvarea speței tale, care își concentrează atenția asupra verificării legalității documentelor și asupra corectării lor, dacă situația o impune. Fie că ai nevoie de autentificarea unor acte, de desfacerea unor contracte sau de consultanță juridică, este esențial să alegi un birou notarial cu bune recenzii și recunoscut la nivel național!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!