Cei mai mulți oameni au ales să își facă tatuaje mana, această zonă fiind chiar cea mai expusă radiațiilor solare în fiecare anotimp, nu doar în timpul verii. Cu toate acestea, vara este cel mai periculos sezon pentru toată lumea, și este important să învățăm să ne protejăm, în special dacă avem tatuaje sau dacă avem tatuaje proaspăt realizate. Cum facem acest lucru? Aflăm în rândurile următoare.
Este indicat să ne facem tatuaje vara?
Vara este probabil cel mai nerecomandat sezon în care să ne facem tatuaje, mai ales tatuaje mână. Vara radiațiile soarelui sunt foarte puternice, având puterea de a ne ataca pielea, fie ea și netatuată. Expunerea la soare a pielii proaspăt tatuată nu este deloc o idee bună. Zona tatuată are nevoie de timp să se vindece, dar si posibilitatea de a respira. Expus la soare, pielea este atacată, pielea neavând șansa de a se vindeca corect. Astfel, tatuajele vor fi mai decolorate, pierzând din calitate.
Un alt factor care nu indică realizarea tatuajelor vara, chiar și în zonele ferite de soare este faptul că din cauza căldurii transpirăm mai mult decât în mod normal. Transpirația de asemenea nu lasă tatuajul să se vindece în timpul lui, ducând la lucrări ce vor trebui refăcute în timp.
Care sunt modalitățile prin care ne putem proteja tatuajele?
În primul rând, cel mai important este să ascultăm sfatul artistului care ne-a realizat tatuajul. Acesta cunoaște exact cum ne putem proteja tatuajele, atât imediat după ce acestea au fost realizate, dar și în timp. Acestea trebuie date cu o cremă specială în perioada de vindecare, cremă ce se găsește în general în saloanele de tatuaje.
După ce tatuajele sunt vindecate nu trebuie să ne oprim din a avea grijă de ele dacă ne dorim ca acestea să își păstreze calitatea în timp. Acestea trebuie să fie păstrate mereu hidratate, fiind recomandat să folosim cremele clasice de corp. În timpul verii însă, în special în cazul unor tatuaje mâini sau a celor expuse direct soarelui, trebuie să folosim cea mai mare protecție solară. Aceasta are rolul de a crea o barieră între razele soarelui și piele, păstrând pielea hidratată și ajutând la păstrarea intactă a culorilor.
Funky Tattoo – unul dintre saloanele de tatuaje de încredere din capitală
Bucureștiul este, cu siguranță, unul din locurile în care am putea avea cea mai grea misiune în a alege un salon de tatuaje din cauza numărului mare de astfel de locuri. Unul dintre aceste saloane poartă numele de Funky Tattoo și este probabil unul dintre cele mai bine cotate saloane de tatuaje din București. Experiența din spatele artiștilor îi face apți de a transforma orice idee aveți într-un tatuaj pe care cu siguranță îl veți iubi. Pe ei îi puteți găsi pe funkytattoo.ro. Pe acest site puteți vedea modele tatuaje realizate în trecut, reușind astfel să vă formați o idee despre calitatea artiștilor. Pentru programări îi puteți contacta direct prin una dintre modalitățile afișate.
Date de contact:
Telefon: 0731.525.808
E-mail: contact@funkytattoo.ro
Adresa: Bd-ul Magheru nr. 35, Bloc 52, Sc. B, Ap 1, Interfon 1
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3976f2b4243f6d4eb3b0bfe6ad990650.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_713e704ad54fed07c2169cf01712e435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0803f1b023338e15f4aaa701b52f730f.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_46b3e1d69b09ac9deaecf60fc3cb2365.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_5b7b1e9aa5bb92eb76340fc100d70fce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c5aedbfdc36eef65d233638b40e2cce7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/12/tatuaje-baieti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bdb810699500a0018f6ec4889b293ff3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/muncitor-termoficare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-bebelus-nou-nascut.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/denis-hanganu-anghel-damian-tatutu-serial-pro-tv-voyo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cornel-ilie-vunk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratie-presa-consultari-psd-pnl-usr-udmr-e1776869166920.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-2-e1776627774263.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/piersica-scaled-e1778526499229.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/colegiul-medicilor-bucuresti-ancheteaza-cazul-de-la-maternitatea-polizu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pasi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/cabina-telefonica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cand-e-bine-sa-te-speli-pe-dinti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/visezi-logodna.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bonsai-ingrijire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curiozitati-despre-europa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mana-unui-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ploaie-si-grindina-vreme-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dragos-argesanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-10-august-2018-foto-vlad-chirea-42-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/george-simion-protest-aur.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.