Cum să îți alegi spațiul de birouri în funcție de profilul companiei?

Comentează
Arhiva foto

Alegerea unui spațiul de birouri potrivit pentru compania ta este esențială pentru succesul și dezvoltarea acesteia. Trebuie să iei în considerare numeroase aspecte, cum ar fi locația, dimensiunea și configurația imobilului, costurile, securitatea sau facilitățile oferite. Însă, de departe cel mai important criteriu este compatibilitatea cu afacerea.Productivitatea angajaților, experiența clienților și a partenerilor de afaceri, valorile și cultura organizațională, atragerea și reținerea talentelor, imaginea corporativă, toate acestea depind enorm de un mediu de lucru armonios. Așadar, iată câteva lucruri pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vrei să găsești un spațiu de birouri adecvat profilului companiei:

Identifică nevoile organizației

Primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci când intenționezi să demarezi un proces de închiriere spații comerciale este să analizezi tipul de activitate pe care îl desfășoară compania ta. Astfel, poți să stabilești care sunt nevoile specifice în ceea ce privește spațiul de lucru. De exemplu, unele companii au nevoie de multe săli de conferințe, în timp ce altele pot necesita birouri open space sau ateliere de creație.

Acordă atenție numărului de angajați

Evaluează câți angajați are firma în prezent și încearcă să estimezi la ce număr va ajunge în viitorul apropiat. Dacă vrei să-ți dezvolți afacerea trebuie să te asiguri că spațiul de birouri poate găzdui numărul de angajați și oferă suficient loc pentru extindere în cazul în care compania crește. Mai mult, poți implica și personalul actual în procesul de alegere a spațiului de birouri. Opiniile și sugestiile oamenilor pot contribui la crearea unui mediu de lucru confortabil și eficient, adecvat specificului firmei tale.

Evaluează designul și amenajarea biroului

Suprafața de care ai nevoie pentru viitorul birou este strâns legată de activitatea firmei și numărul de angajați. Totuși, designul și modul de amenajare depind și acestea foarte mult de profilul companiei. Caracteristicile imobilului trebuie să reflecte cultura și valorile organizației, să promoveze colaborarea și să îmbunătățească productivitatea angajaților.

Dacă te gândești la o agenție de publicitate, de exemplu, spațiul de birouri trebuie să fie diferit de cel al unei firme de contabilitate. Angajații din marketing au nevoie să-și atingă adevăratul potențial, să fie creativi și energici, spre deosebire de persoanele care lucrează în fiecare zi cu cifre și le poate fi de ajuns un birou cu un calculator. În general, mediul de lucru își pune semnificativ amprenta asupra felului în care oamenii gândesc, mai ales că aceștia petrec cel puțin 8 ore zilnic, în același loc.

Ia în considerare locația

Un alt factor esențial în alegerea spațiului de birouri este amplasarea clădirii. În funcție de profilul companiei, poate fi important să te afli în apropierea clienților, a unui anumit segment de piață sau a mijloacelor de transport. Prin urmare, este important să optezi pentru o locație accesibilă angajaților și partenerilor de afaceri.

Verifică atent facilitățile oferite

Asigură-te că spațiul de birouri are facilitățile necesare pentru profilul companiei tale, cum ar fi conexiune și viteză bună la internet, sistem de climatizare și ventilație, sursă de căldură, accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități sau locuri de parcare.

În funcție de dimensiunea și natura firmei, spațiile de coworking pot fi o opțiune avantajoasă, oferind flexibilitate, costuri mai reduse și oportunități de networking cu alte companii și antreprenori. În acest sens, nu trece cu vederea serviciile și facilitățile disponibile, mai ales dacă este vorba despre lucruri relevante pentru activitatea companiei.

Tine cont de siguranță și securitate

În general, orice firmă trebuie să aibă în vedere măsurile de siguranță și securitate când închiriază un spațiu de birouri. Însă, acest aspect este vital pentru companiile care au nevoie să-și protejeze eficient angajații, bunurile, datele și resursele informaționale. Existența unor camere de supraveghere, controlul accesului ori sistemele de alarmă pot fi unele dintre măsurile adecvate pentru siguranța și securitatea firmei.

Un spațiu de birouri adecvat contribuie la creșterea productivității, la promovarea unei culturi organizaționale pozitive și la îmbunătățirea satisfacției angajaților. Ia în considerare acești factori și evaluează atent nevoile companiei, pentru a putea alege locul potrivit care să asigure un mediu de lucru productiv și să sprijine dezvoltarea afacerii pe termen lung.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală