De ce să alegi o grădiniță privată pentru educația micuțului tău

Comentează
Arhiva foto

Nu dorim decât ce este mai bun pentru copiii noștri. Iar această preocupare este din ce în ce mai prezentă în rândul părinților moderni. De când sunt foarte mici, încercăm să le oferim toate pârghiile necesare unei dezvoltări fizice, dar și intelectuale armonioase. Așadar, părinții sunt din ce în ce mai conștienți de importanța educației de calitate pentru copiii lor.

Grădinița privată, față de cea de stat, poate oferi numeroase beneficii. Grădinița Equilibrum este un asemenea loc, deoarece, pe lângă numeroase avantaje, îmbină curriculum-ul românesc cu principiile abordării educaționale Reggio Emilia. Desigur, nu se oprește aici cu ceea ce aduce nou sau extraordinar pentru educația celor mici. Este important să nu neglijăm deloc acest aspect.

Până la urmă, viitorul celor mici se modelează încă de la vârste fragede. A duce copilul la grădiniță, mai ales una privată, înseamnă a investi în ce este mai bun pentru el. Își va formă caracterul, va avea o bază de cunoștințe pentru școală, va începe cu dreptul în viață. Desigur, nu înfieram grădiniță de stat, dar, dacă există posibilitatea de a face mai mult, o instituție privată este răspunsul.

Curriculum românesc pe baza principiilor Reggio Emilia

Pentru o educație de calitate, cu toții ar trebui să luăm în considerare anumite aspecte. Nu trebuie să ne ferim din a adapta sau a prelua metode din alte țări. Italia a dat naștere unor asemenea metode. Pe lângă Montessori, această țară a dezvoltat și Reggio Emilia. Un grup de părinți dedicați, din această regiune a Italiei, a dorit reconstrucția sistemului din peninsulă.

Are la baza curiozitatea copilului, iar implicarea familiei este importantă. Grădinița Equilibrum a preluat această metodă, îmbinând curriculum-ul românesc cu principiile Reggio Emilia. Propune părinților o educație holistică, centrată pe copil. Abordarea Reggio Emilia se concentrează pe respectul pentru copil. Acesta este considerat un participant activ în procesul de învățare.

Totul este flexibil, fiind adaptat nevoilor fiecărui copil. Metoda încurajează explorarea, creativitatea, gândirea critică. Prin integrarea acestor principii, micuții învață noțiunile de bază, dezvoltând abilități esențiale pentru viață. Copiii învață să colaboreze, principiile empatiei sau rezolvarea problemelor. Viziteaza Gradinitaequilibrum pentru a află mai multe despre practicile sau metodele aplicate!

Introducerea în educația de tip STEAM

Cum spuneam, această locație a preluat ce este mai bun din alte metode, introducându-le în sistemul de predare propriu. Cei ce au pus bazele Grădiniței Equilibrum este accentul pus pe educația STEAM.

Acesta este acronimul de la știință, tehnologie, inginerie, artă, matematică. Avem de-a face cu un tip de educație interdisciplinară ce pregătește copiii pentru viitor. Îi învață să abordeze probleme complexe din perspective cât mai diverse. Activitățile STEAM sunt integrate în curriculum zilnic, stimulând curiozitatea naturală a copiilor, încurajându-i să exploreze.

Copiii vor face proiecte practice, jocuri educative sau alte activități benefice. Astfel își dezvoltă abilități esențiale precum gândirea critică.

Certificare Cambridge pentru studierea limbii engleze

A vorbi limba lui Shakespeare este un avantaj semnificativ în contextul acestei globalizări pe care o train. Desigur, toate grădinițele, chiar și de stat, au acum programe de predare a limbii engleze sau germană după caz. Însă grădinița Equilibrum oferă un program de studiu al limbii engleze care urmează standardele Cambridge. Astfel este asigurată o pregătire de calitate. Copiii au ocazia să învețe engleză într-un mediu interactiv, prin jocuri, povești sau activități creative. Certificarea Cambridge este foarte importantă. Micuții ating competențele lingvistice necesare, pregătindu-i pentru următoarele etape ale școlii.

Tehnologia integrată cu succes în Educație

Evoluăm de la an la an. Tehnologia este cea care a cunoscut cel mai mare avânt. Integrarea acesteia în educație este esențială pentru copiii viitorului. Grădinița Equilibrum, tehnologia este folosită în mod responsabil.

Există un echilibru pentru a sprijini procesul de învățare. Dispozitivele, aplicațiile, resursele digitale sunt integrate în activitățile zilnice. În același timp, se pune un accent puternic pe utilizarea sănătoasă, cu limită a tehnologiei.

Copiii vor ști să folosească dispozitivele, înțelegând în același timp că asta nu trebuie să le ocupe tot timpul.

Activități recreative în aer liber

Printre punctele forte ale grădiniței Equilibrum, activitățile în aer liber sunt preferatele tuturor. Sunt esențiale pentru dezvoltarea fizică, dar mai ales emoțională a copiilor. În aer liber, copiii se joacă zilnic, explorează natură, au activități sportive.

Totul contribuie la dezvoltarea abilităților motorii, a coordonării, a sănătății celor mici. În plus, timpul petrecut afară ii încurajează pe copiii să-și dezvolte imaginația. Trebuie să înțelegem că micuții nu mai petrec atât de mult timp la joacă că acum 20-30 de ani. De aceea, inițiativa acestei grădinițe este cât se poate de benefică.

Un accent puternic pe alimentația sănătoasă

Nu putem să nu recunoaștem că o componentă esențială a dezvoltării copiilor este hrană. Grădinița Equilibrum dispune de o bucătărie proprie, aici fiind pregătite zilnic mese echilibrate.

Totul este adaptat nevoilor specifice ale copiilor, în conformitate cu vârsta lor. Meniurile sunt concepute de nutriționiști, respectând standardele de calitate și siguranță.

Așa că micuții sunt încurajați să adopte obiceiuri alimentare sănătoase încă de la o vârstă fragedă. Sunt lucruri esențiale în dezvoltarea lor armonioasă, sănătoasa.

Lucruri finale despre Grădinița Equilibrum

Aici, fiecare copil este tratat ca un individ unic, cu nevoi specifice. Educatorii adoptă o abordare personalizată, adaptând metodele de predare pentru a răspunde necesităților fiecărui copil.

Comunicarea constantă, transparentă cu părinții este un aspect important, asigurându-se astfel că aceștia sunt implicați activ. Procesul educațional al copiilor este unul monitorizat în toate privințele.

Prin parteneriat, se creează un mediu de învățare armonios. Dar, mai presus de toate, educația oferită de grădiniță este eficientă.

Alegerea unei grădinițe private precum Grădinița Equilibrum aduce numeroase avantaje pentru dezvoltarea timpurie a copiilor. Fiecare copil beneficiază de atenția sau sprijinul necesar pentru a se dezvoltă armonios. Au toate pârghiile pentru a-și atinge potențialul maxim.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!