Fundația Bog’Art oferă burse UPGRADE, de 8.000 de euro, tinerilor care construiesc proiecte de impact în România

Comentează
Program burse upgrade fundatia Bogart

Patru tineri cu inițiativă, rezultate de studiu remarcabile și proiecte prin care își propun să contribuie la dezvoltarea României pot primi, în acest an, burse în valoare totală de 8.000 de euro, în cadrul celei de-a doua ediții a programului UPGRADE, lansat de Fundația Bog’Art.

Programul de burse UPGRADE se adresează tinerilor cu vârste între 16 și 26 de ani, înscriși la liceu, facultate, școli vocaționale sau de meserii, programe de studii postuniversitare ori doctorale sau care se află într-un program de formare sportivă de nivel avansat. Fundația Bog’Art caută tineri care nu se limitează la performanța academică, ci au și inițiativă, dezvoltă proiecte și își doresc să aibă un rol activ în societate.

Fiecare dintre cei patru beneficiari va primi o bursă în valoare de 2.000 de euro, pe care o poate utiliza pentru a-și susține dezvoltarea educațională și profesională și pentru a-și duce mai departe proiectele și obiectivele.

UPGRADE este construit în jurul unei idei simple: investiția în tineri înseamnă un viitor mai bun pentru societatea românească.Programul se adresează celor care au obținut rezultate importante, dar mai ales celor care transformă ceea ce învață în inițiative concrete și își asumă responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea comunităților din care fac parte.

„Căutăm tineri care au curajul să își imagineze un viitor mai bun și, mai important, care fac deja pași concreți pentru a-l construi. UPGRADE este despre performanță, dar și despre inițiativă, responsabilitate și impact. Ne dorim să susținem oameni care vor să evolueze și care, la rândul lor, pot genera schimbare în România”, declară Bogdan Doicescu, Membru Fondator Fundația Bog’Art.

Cine și cum poate aplica pentru bursele UPGRADE

La programul UPGRADE se pot înscrie tineri cu vârste între 16 și 26 de ani, ce urmează studii la un liceu, facultate, școală vocațională sau de meserii, cei înscriși într-un club sportiv sau la studii postuniversitare ori doctorale, care își doresc să își continue dezvoltarea profesională în România.

Candidații trebuie să aplice completând formularul disponibil pe www.bogardfoundation.ro/upgrade , să răspundă la întrebări despre parcursul lor educațional, rezultatele obținute, proiectele în care s-au implicat și viziunea lor asupra viitorului.

Candidații vor putea atașa documente relevante care să susțină informațiile prezentate în formular și să demonstreze rezultatele, realizările și implicarea lor în proiecte educaționale, profesionale sau extracurriculare.

Cum se desfășoară selecția

Înscrierile pentru ediția 2026 sunt deschise în perioada 14 septembrie – 12 octombrie 2026. După încheierea perioadei de înscriere, vor fi selectați 10 finaliști, care vor fi anunțați pe 16 octombrie. Aceștia vor participa la interviuri online, programate în perioada 19-23 octombrie, iar cei patru câștigători ai burselor UPGRADE vor fi anunțați pe 26 octombrie.

Programul se va încheia cu evenimentul de decernare a burselor, pe 30 octombrie.

Șase povești care au definit prima ediție UPGRADE

La prima ediție UPGRADE, din 2025, șase tineri au primit burse și mențiuni din partea Fundației Bog’Art.

Bucur-Sabău Maria-Mirabela, studentă la Inginerie Medicală, dezvoltă tehnologii biomedicale pentru diagnostic, tratament și cercetare și își propune să construiască în România proiecte și, pe termen lung, o companie în acest domeniu.

Chiricheș Florentina-Brigita, psiholog în formare și studentă la master, își dorește să contribuie la îmbunătățirea sănătății mintale și să dezvolte proiecte de suport pentru persoane vulnerabile, inclusiv un grup dedicat adulților care au crescut în familii afectate de alcoolism.

Pora Ana-Maria, specializată în psihopedagogie specială, își propune să dezvolte metode de intervenție pentru persoanele cu cerințe speciale și să contribuie la schimbarea percepției publice asupra persoanelor cu dizabilități.

Saragea Paula-Denisa, doctorandă în neuroștiințe, cercetează noi direcții terapeutice pentru bolile neurodegenerative, cu focus asupra bolii Alzheimer, combinând activitatea de cercetare cu proiecte educaționale și de voluntariat.

Cele două mențiuni UPGRADE au revenit lui Stoian Alexandru-Dragoș, pianist și student la Universitatea Națională de Muzică București, și lui Nașca Tudor, masterand în ingineria instalațiilor, care cercetează soluții pentru creșterea eficienței energetice a boilerelor electrice.

Cei șase tineri au fost premiați pe 17 octombrie 2025, la sediul Fundației Bog’Art din București, iar parcursurile lor au ilustrat diversitatea talentelor și proiectelor pe care programul UPGRADE își propune să le susțină.

Burse upgrade Fundatia Bogart

UPGRADE este un program anual de burse, inițiat de Fundația Bog’Art, creat pentru a sprijini tinerii cu potențial extraordinar, cu vârste între 16 și 26 de ani, integrați într-o instituție de învățământ (liceu, facultate, studii postuniversitare sau doctorat), o școală vocațională, o școală de meserii ori un program de formare sportivă de nivel avansat.

Prin intermediul acestui program, Fundația Bog'Art își propune să susțină o nouă generație de profesioniști, inovatori și lideri capabili să contribuie, indiferent de domeniul în care activează, la dezvoltarea societății românești.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Spitalul Universitar de Urgență din București, secția SUUB
19:58
Ministerul Sănătății ia bani de la programele naționale și salariile rezidenților pentru a susține UPU în septembrie și octombrie
Noja Paladia era considerată cea mai vârstnică persoană din întreaga regiune a Balcanilor. Foto: Orașul Cugir
19:10
A murit Noja Paladia, cea mai vârstnică persoană din România. Femeia din Cugir avea 111 ani și a trăit două războaie mondiale
MONDEN
5 STIRI MONDENE 16 09 2026
Exclusiv
17:51
5 Știri by Libertatea- Monden: Ce sumă primește Cheloo pentru fiecare săptămână în „Asia Express”/ Gabriela Cristea a slăbit 30 de kilograme, dar nu vrea să se oprească
Valerie Lungu și Alex Gîlcă
Exclusiv
17:43
Câte kilograme au slăbit Valerie Lungu și Alex Gîlcă la „Asia Express”. Motivul pentru care au participat la emisiune
POLITIC
O conferință de presă.
16:19
PNL a anunțat ce-i va spune lui Nicușor Dan despre un viitor guvern, la consultările de joi, de la Cotroceni: „Noi, ca partide, nu avem cum să cerem alegeri anticipate decât ca declaraţii politice”
Victor Negrescu, miercuri, 16 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
12:56
Răspunsul lui Victor Negrescu, înaintea consultărilor de la Cotroceni, întrebat dacă PSD va sprijini un premier PNL. Despre liberali: „Racolează oameni politici”
Ultimele știri
21:55
Ce au găsit polițiștii din Spania în mașina unor români la un control de rutină. Șoferul era drogat, iar un pasager avea emise trei mandate de reținere
21:51
Al treilea scenariu al lui Kelemen Hunor pentru deblocarea crizei politice: „Oameni care au lucrat și cu PSD, și cu PNL”
21:19
Noul „Resident Evil” cucerește criticii: un film spectaculos și extrem de distractiv, semnat de Zach Cregger
21:15
Ce se întâmplă în creierul tău când mergi la teatru. Experiment inedit la Cluj: artiști din 7 țări și medici neurochirurgi pun în scenă un festival diferit
TRENDING
21:50
Horoscop 17 septembrie 2026. Gemenii sunt tentați să măsoare valoarea unor relații după siguranța pe care le-o oferă, deși nu e corect
19:28
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
12:09
Nicușor Dan a convocat partidele la consultări, la Cotroceni, pentru a desemna noul prim-ministru
Un bărbat la un restaurant care poartă tricou albastru. Pe scaune se află oameni care aplaudă
20:38
Gestul unui patron față de un chelner, aplaudat de toți clienții: „Astăzi este o dimineață specială”
O femeie într-o peșteră, în timpul unei drumeții pe munte
16:53
O pensionară a supraviețuit cu afine timp de 5 zile, ascunsă în crăpăturile stâncilor din Alpi, fără ajutor
Cum se spală corect afinele, zmeura și murele
16:30
Cum se spală corect afinele, murele și zmeura. Metoda prin care elimini mucegaiul și pesticidele
O mână ține o minge Pokémon pe un fundal negru
15:09
Cum arată camera de hotel în formă de Poké Ball din Japonia, construită la 30 de ani de la lansarea Pokémon. Turiștii străini nu au voie să o rezerve
Cum menții masa musculară după 40 de ani
14:36
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Protestul oierilor, confiscat de oamenii lui Călin Georgescu
19:08
Un bărbat suspectat de implicare în coordonarea violențelor din Piața Victoriei, prins cu un pistol în mașină, în Bihor. „Regele Scorpionilor” va fi adus la București
Un tiktoker din România a mers în vacanță în Siria
19:05
Un tiktoker a mers în vacanță în Siria, a spus câți bani a cheltuit pe mâncare și a devenit viral: „E cam 3 lei”
Nave militare ancorate în Portul Constanța
17:51
Porturile militare Constanța, Mangalia, Tulcea și Brăila, protejate de drone cu un sistem creat de Marina SUA. Ce este și cum funcționează Black Talon
Barierele Pitagone au o înălțime de aproximativ un metru și o greutate individuală de 43 de kilograme. Foto: Profimedia
17:17
20 de bariere antiteroriste Pitagone F11 de peste 50.000 de euro, cumpărate pentru București. Unde vor fi instalate
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
18:17
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor