Ghid pentru tratarea corectă a plantelor, împotriva bolilor specifice

Comentează
Arhiva foto

Plantele sunt organisme vii, expuse permanent riscului unor boli, care pot apărea pe parcursul perioadei de vegetație. Acestea sunt determinate de diferite ciuperci și dăunători, care pot compromite culturi întregi, dacă fermierii nu iau la timp măsuri pentru prevenirea și combaterea bolilor.

De aceea, ne-am gândit că ți-ar fi de folos un mic ghid despre protecția plantelor, împotriva bolilor provocate de agenții patogeni.

Învață să recunoști semnele bolilor

Există o sumedenie de boli ale plantelor, dar nu este nevoie să acorzi o atenție deosebit decât asupra celor care le pot afecta pe cele pe care le cultivi tu. Primul pas este să afli care sunt bolile care îți pot pune culturile în pericol, după care să te documentezi despre fiecare în parte. Este vital să înveți să recunoști primele semne ale bolilor, pentru a putea acționa imediat, înainte ca acestea să evolueze și să se întindă pe întreaga suprafață cultivată.

Curăță terenul înainte de a cultiva

Multe boli se pot transmite de la un sezon la altul, prin intermediul resturilor vegetale rămase de la cultura anterioară. De aceea, după recoltare se impune o curățare temeinică a terenului, prin îndepărtarea tuturor resturilor vegetale rămase pe câmp. Ulterior, se vor efectua toate lucrările necesare la nivelul solului, iar la debutul sezonului următor se va efectua o nouă curățare, înainte de arat și semănat.

Respectă calendarul tratamentelor fitosanitare

Întotdeauna este mai ieftin și eficient să previi decât să combați, iar acest principiu este valabil și în agricultură. Protecția plantelor se asigură cu ajutorul tratamentelor fitosanitare, care constau în administrarea unor substanțe menite să crească rezistența plantelor și să distrugă ciupercile sau dăunătorii din culturi. Tratamentele se aplică atât preventiv, pentru a evita apariția bolilor, cât și curativ, în cazul în care culturile au fost afectate. Cele din prima categorie sunt esențiale și se aplică în anumite stadii de vegetație. Pentru fiecare tip de cultură există un calendar al tratamentelor fitosanitare, pe care trebuie să îl cunoști și să ții seama de el.

Folosește doar substanțe recomandate

În funcție de agenții patogeni cărora le sunt destinate, produsele fitosanitare se clasifică în două categorii distincte: fungicidele – eficiente împotriva ciupercilor – și insecticide – împotriva insectelor, ouălor și larvelor acestora. Trebuie să știi care sunt produsele recomandate pentru culturile tale, dar și momentul la care acestea trebuie aplicate. Folosește strict produsele recomandate de specialiștii fitosanitari, și achiziționează-le din surse avizate. Spre exemplu, poți comanda cu încredere insecticide și fungicide pentru vindecarea plantelor, de la Agricover.

Aplică rotația culturilor

Chiar dacă ai curățat bine terenul, sporii de ciuperci și ouăle insectelor dăunătoare rămân în sol și se vor dezvolta, odată ce vei iniția următoarea cultură. Fiecare categorie de plante are bolile sale specifice, fiind atacată de anumiți agenți patogeni. Aceștia sunt inofensivi pentru alte plante, iar din acest motiv este recomandată rotația culturilor. Asta înseamnă să alternezi culturile pe o suprafață, de la un sezon la altul, astfel încât ciupercile și dăunătorii, rămași în sol după recoltare, să nu se transmită la cultura nou înființată.

Folosește cantitățile optime de soluții fitosanitare

Ca orice tratament, administrarea substanțelor fitosanitare se face respectând un anumit dozaj. Ține cont de recomandările producătorilor în acest sens și respectă cu strictețe dozele și cantitățile care însoțesc fiecare produs. Aplicate în exces sau în cantități mai mici decât este necesar, tratamentele fitosanitare nu își vor face efectul, ba chiar pot crește rezistența agenților patogeni.

Efectuarea la timp a lucrărilor agricole și folosirea unor semințe de calitate sunt alte două aspecte esențiale pentru protecția culturilor în fața bolilor.

Nu ignora niciunul dintre pași pe care ți i-am prezentat mai sus, pentru a te bucura în fiecare an de o recoltă bogată!  

Sursa foto: pixabay.com

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!