Impact Day, evenimentul anual al companiei UM, cu tema „Construirea unui viitor mai bun”, aduce comunitățile globale împreună să acționeze în acord cu valorile de Echitate, Sustenabilitate și Stare de Bine

Comentează

Agenția globală de media UM, parte din grupul IPG Mediabrands, anunță a 6-a ediție a evenimentului global Impact Day, sub tematica „Construirea unui viitor mai bun”. 

Acțiunea anuală pe parcursul unei zile, care a fost lansată inițial în 2016 sub egida unității de CSR, Better World, demonstrează angajamentul agenției pentru valorile ei centrale despre comunități și grijă.

„Suntem încântați să ne mobilizăm din nou pentru ajutorarea comunităților, ca parte din tradiția noastră de care suntem foarte atașati, evenimentul global Impact Day”, a declarat Andrea Suarez, Global CEO al agenției UM. „De la curățarea plajelor și a parcurilor de deșeuri în Statele Unite, până la asigurarea cu produse de bază pentru cei cu dizabilități din Coreea de Sud, până la hrănirea celor fără adăpost din Grecia, micro-activitățile din comunitatea noastră vor avea macrorezultate pentru construirea unui viitor mai bun începând de azi”.     

Pe 20 Iulie, agenția UM și-a închis porțile în toate birourile din lume, EMEA, APAC, LATAM și America de Nord, pentru a se implica în parteneriate cu organizațiile caritabile locale în activități care includ: 

  • Sprijinirea antrenamentelor și competițiilor în parteneriat cu Special Olympics Shanghai
  • Prepararea meniurilor elaborate pentru populația defavorizată din Australia cu ajutorul unor bucătari renumiți local 
  • Acțiuni de amenajare urbană a grădinilor, pictura și curățenia de deșeuri în parcurile canadiene 
  • Implicarea copiilor din medii defavorizate în acțiuni de îmbunătățire a infrastructurii în Chile 
  • Reabilitarea unei ferme dedicate biodiversității în Franța 
  • Acordarea de asistență și ajutor unor case de bătrâni în Peru 
  • Amenajarea și curățarea plajelor urbane din Statele Unite 
  • Orientare în carieră pentru elevii de liceu din Africa de Sud 

„Noi la UM suntem într-o constantă căutare de impact în comunitățile în care trăim și muncim, iar Impact Day este o parte importantă din această promisiune”, a declarat Erik Guzman, vicepreședinte al diviziei Global Operations și directorul programului Better World la UM. „Suntem onorați să avem parteneriate cu comunități și organizații din întreaga lume care generează o schimbare autentică prin prisma valorilor de Echitate, Sustenabilitate și Stare de Bine.”

Pe 20 iulie, echipa UM România a ales să promoveze valoarea de Echitate prin activități educaționale complementare în cadrul centrului de îngrijire pentru minori al ONG-ului Salvați Copiii din cartierul Rahova din București, din cadrul Școlii Gimnaziale Numărul 127. 

Astfel, copiii aflați în situații familiale dificile au avut parte de o zi mai frumoasă, plină de activități sportive oferite de școala de fotbal a fostului jucător profesionist din Liga 1 România,  Nana Falemi, dar și cursuri ale colegilor talentați din UM România: de baschet, cursuri de pictură pe față, cursuri de desen și pictură, și altele. La finalul zilei, copiii și-au revăzut activitățile într-un colaj de instantanee fotografice. Astfel, într-o singură zi, echipa UM România, partenerii lor și fostul fotbalist Nana Falemi au demonstrat că este important să arătăm că „implicarea face diferența” în comunitățile din care facem parte fiecare dintre noi.  

Arhiva foto

„Sperăm că pentru copii, activitățile lucrative și de joacă alături de noi, echipa UM România, îi vor face să vadă un viitor mai bun pentru ei și să uite pentru moment de dificultățile din familiile lor. Este foarte important pentru noi să menținem această tradiție, ajunsă la a 6-a ediție, în cadrul companiei și să găsim mereu proiecte în care să ne implicăm ca echipă extinsă pentru a avea un impact în viețile oamenilor în dificultate, cu o empatie care ne face în fiecare an să fim mai umani și mai înțelegători față de cei din jur. 

Noi, la Salvați Copiii, ne bucurăm de companiile care vin spre noi cu proiecte de implicare. Ne fac misiunea mai ușoară în a-i ajuta pe copiii defavorizați, mai ales când vin cu exemple și talente personale care îi inspiră de mici și sperăm să îi facă mai optimiști pe viitor! Bucuria cu care au participat la toate activitățile cu siguranță va rămâne un reper pentru ei. Mulțumim UM România și partenerilor lor pentru această zi fantastică!”,  a declarat psihologul Sorina Fekete, coordonatorul centrului „Salvați Copiii” din cartierul Rahova. 

Evenimentul Impact Day a fost lansat în Statele Unite în 2016 si s-a extins la nivel global în 2018, implicând voluntari din 50 de birouri și 40 de țări. În acest an, angajații UM din peste 120 de birouri și 50 de țări au făcut voluntariat, împărtășind experiențele în social media folosind  #UMBetterWorld și #UMImpactDay.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
16:47
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Simona Halep reziliază contractul cu AnimaWings după ce compania aeriană a cerut insolvența. Sursă foto: Andrei Crăițoiu /GSP
16:17
Simona Halep, decizie radicală după ce compania aeriană AnimaWings a cerut intrarea în insolvență
MONDEN
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
17:27
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
Florin Dumitrescu
Exclusiv
17:25
Chef Florin Dumitrescu își deschide două restaurante. Ce investiție uriașă a făcut juratul MasterChef
POLITIC
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
15:30
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
13:21
Primele declarații din PNL, după ce Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași
Ultimele știri
17:54
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
17:53
Cris-Tim cumpără cel mai mare producător de sandvișuri din România și competitorul principal din piața de ready-meals
17:53
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
17:48
Un bancher cu o casă de 2 milioane de lire sterline a fost condamnat după ce a pretins că e șomer ca să obțină reduceri la biletele de tren
TRENDING
07:30
Cine transmite Polonia - România. La ce oră începe meciul din Liga Națiunilor la TV pe 2 octombrie 2026
Analiză
12:57
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Castraveți bulgărești
13:01
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
12:43
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Exercitiu Mobilizare MOBEX
16:06
10.000 de bărbați din București și Ilfov, cel mai tânăr având 43 de ani, sunt convocați, de pe 5 octombrie, la un exercițiu de mobilizare
Peste 4.000 de comercianți români și-au extins afacerile pe piețele din Bulgaria și Grecia prin intermediul platformei de comerț electronic Trendyol
15:00
Românii, motorul Trendyol în Balcani: o treime din vânzările din Grecia și Bulgaria vine de la cei 4.000 de comercianți din România
Protest antiguvernamental „Asta nu e Moscova” la Sofia, Bulgaria – 28 septembrie 2026
Exclusiv
13:00
Cum a trecut Bulgaria prin șapte rânduri de alegeri anticipate și a supraviețuit economic. Explicația lui Silviu Cerna, fost membru în consiliul de administrație al BNR
Prețurile producției industriale din România au crescut cu 2,1% în luna august 2026, comparativ cu luna precedentă.
12:40
Val de scumpiri în România, INS anunță că prețurile de producție au crescut cu aproape 12% față de 2025
Nicusor Dan
Analiză
17:00
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
14:54
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
14:43
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!