[Medici Buni] Dr. Oana Neagu, neurolog la MedLife Berceni: „Este extraordinar că un om te lasă să te apropii de el într-un timp atât de scurt, te lasă să-l examinezi, îți spune ce are pe suflet”

 2 comentarii
Dr. Oana Neagu, neurolog

La Hyperclinica MedLife Berceni, în cabinetul 4, ajung oameni care au dureri mari de cap, de spate sau de mușchi, pareze, asimetrii ale feței sau probleme cu ochii. Afecțiunile lor poartă nume precum: sindrom de tunel carpian, polineuropatie, pareză de nervi, radiculopatie cervicală sau miastenie și sunt patologii ale sistemului nervos periferic. Unii oameni se întorc în cabinetul 4 chiar și după ce au trecut câțiva ani de când s-au vindecat, doar ca să îi mulțumească medicului care i-a făcut bine: dr. Oana Neagu, medic primar neurolog.

Am fost la Hyperclinica MedLife Berceni, să aflăm povestea medicului neurolog pentru care pacienții vin la cabinet chiar dacă nu mai au niciun motiv medical, doar pentru a-i mulțumi personal celei care i-a făcut bine.

Alegerea Medicinei

Dr. Oana Neagu vine dintr-o familie cu mai mulți medici, însă cea care a influențat-o puternic să aleagă medicina a fost mătușa ei, care a profesat ca medic de familie. I se părea fabulos ce muncea și o fascina ce vedea în ochii celorlalți raportat la ea. „Am văzut-o asistând la nașteri când eram copil, scoțând șpan din ochii unui om, îngrijind copii, mergând acasă la pacienți și mi se părea extraordinar”, povestește cu o voce caldă, în cabinetul nr.4.

După terminarea liceului, a oscilat între a alege matematica sau medicina, însă cea din urmă se potrivea mai bine cu dragostea ei pentru oameni. Își amintește și acum primul contact cu pacienții pe care l-a avut în anul III de facultate.

<strong>Este extraordinar că un om te lasă să te apropii de el într-un timp atât de scurt, te lasă să-l examinezi, îți spune ce are pe suflet”</strong>

Satisfacția pe care o primește atunci când oamenii se simt mai bine e inegalabilă.

Inițial, se gândea să-și aleagă pentru rezidențiat Psihiatria. O bună parte a copilăriei și-a petrecut-o alături de bunicul ei, diagnosticat cu Alzheimer și a experimentat la prima mână durerea pe care o resimt persoanele dragi din jurul unui om care își pierde memoria. „Mi-am dorit să îi ajut pe cei care se află într-o astfel de suferință”.

Neurologia seamănă cu matematica

În anul V, însă, a descoperit Neurologia, care i s-a părut mai frumoasă și mai potrivită pentru ea. Neurologia seamănă într-un fel cu matematica, și-a spus. „Nimic în medicină nu e pură matematică, dar mi se părea că dacă știi niște căi, niște structuri, te poți orienta mult mai ușor. Și avea o structură logică și toate curgeau într-un fel dacă plecai de la premisa corectă”, povestește Dr. Neagu despre asocierea pe care a făcut-o cu cealaltă pasiune a ei.Spune că este posibil ca neurologia să i se fi părut deosebită față de restul specialităților medicale și pentru că la început era foarte grea și până a înțeles-o, a durat un timp.

Pe parcursul rezidențiatului s-a pregătit mult pe partea de accidente vasculare și pe patologiile mari neurologice. Însă, în urmă cu câțiva ani, cineva din managementul clinicii MedLife în care lucra a întrebat-o dacă există vreun serviciu pe care ar vrea să îl adauge la cele deja existente și să îmbunătățească, astfel, experiența pacienților. Dr. Neagu Oana i-a propus managerului introducerea electromiografiei (EMG), o parte a neurologiei care se ocupă de sistemul nervos periferic. Dr. Neagu nu avea această competență, însă l-a recomandat pe dr. Moldovan de la Spitalul Elias. Acestuia i s-a părut că e prea în vârstă să schimbe sistemul de stat pe cel privat, povestește dr. Neagu, însă s-a oferit să o învețe să facă ce face el. Astfel, doctorul a devenit unul dintre cei mai importanți mentori pe care i-a avut până acum.

<strong>Cred că am învățat doar să merg în același mod, cu mâna cuiva pe mâna mea, și ghidându-mă așa, pas cu pas. A fost ceva extraordinar”.</strong>

Momentele grele: „E îngrozitor să dai un astfel de diagnostic”

Unul dintre cele mai grele momente pentru dr. Neagu a fost atunci când a trebuit să dea o veste cruntă unei persoane apropiate. Fiica de 25 de ani a unei doamne pe care o cunoștea de o viață avea o tumoră pe creier. Doctorița aflase de la medicul care i-a făcut RMN-ul că fata are o tumoră foarte mare, care avea toate caracteristicile unei tumori agresive. Mama tinerei aflase și ea de la medicul radiolog, însă nu știau exact ce urmează să facă. Era o veste șocantă atât pentru familie, cât și pentru doctorița Neagu.

Atunci am văzut efectiv cum un om îmbătrânește brusc, stând pe hol… Părintele fetei ajunsese la cabinet înainte să ajungă fata cu rezultatul RMN-ului, să ne uităm împreună. I-a explicat tinerei că în spatele durerilor de cap se ascunde ceva care trebuie extirpat, pentru că presiunea este foarte mare în interiorul cutiei craniene și că acela este motivul pentru care are vărsături frecvente. Nu a pronunțat cuvântul cancer.

Tânăra s-a stins în mai puțin de un an. „A fost greu să mă duc la înmormântare”, povestește medicul, cu voce stinsă.

În cabinetul ei ajung și pacienți cu scleroză laterală amiotrofică, o boală în care „mor neuronii motori din cap și din măduvă”, o boală cu evoluție rapidă și cumplită, pentru că „se topesc mușchii, nu mai poți să mergi, să înghiți, să vorbești, să mănânci și în final, nu mai poți nici să respiri”. E îngrozitor să dai un astfel de diagnostic, spune medicul, iar pe acești oameni nu îi poate uita ușor. „Îi duci cu tine după, rămân în minte, în suflet, rămân”.

Momentele frumoase compensează în balanța vieții

Principala sursă de energie a medicului, care o face să gestioneze momentele dureroase o reprezintă familia ei - soțul, cei doi copii și cățelul, iar în timpul liber, înoată regulat și joacă tenis ca să scape de stres.

Și mai contează mult și cazurile fericite, care merg bine, care compensează în balanța vieții.

La un moment dat, a avut un pacient cu o durere de cap mai particulară, care se numește cefalee hipnică. Pacienții cu această afecțiune au o durere intensă de cap, care îi trezește în fiecare noapte, la aproximativ aceeași oră, ca și cum și-ar pune ceasul să sune, spune medicul. Tratamentul, pe lângă cel medicamentos, care este inclus și în ghidurile de specialitate, este o cafea concentrată, de tip espresso, pe care pacientul trebuie să o bea înainte de culcare, adaugă dr. Neagu.

Numai că pacientul meu era un domn foarte serios. Și mă uitam la dumnealui și mă gândeam că poate nu o să i se pară tocmai ok să-i spun să bea o cafea înainte de culcare, dumnealui plângându-se că nu poate să doarmă.”Îl vedea foarte supărat din cauza durerii de cap și se gândea că o să i se pară absurd că a venit la doctor, iar doctorul îl trimite să bea cafea.

Și-a luat inima în dinți și i-a spus ce are de făcut, i-a spus că vor face investigații, îi dă și tratament medicamentos, dar să încerce mai întâi această variantă.

Peste un timp, pacientul s-a întors vesel, a deschis ușa cabinetului și a întrebat-o:

„-Nu mă mai recunoașteți?”

I se părea cunoscut, dar nu îi asocia figura cu afecțiunea.

„-A venit Expresul de Noapte”,povestește dr. Neagu râzând. Pacientul era foarte fericit că tratamentul funcționase.

Recunoștința pacienților – “să vezi că ai îngrijit pe cineva, că se întoarce cu zâmbetul pe buze, că îți mulțumește” – îi aduce o bucurie imensă. În urmă cu câțiva ani, a avut un pacient care a fost operat pe cord și a avut o suferință de plex brahial cu dureri mari și scădere de forță la nivelul mâinii. A fost o perioadă foarte grea pentru dumnealui și doctorița l-a ajutat pe partea neurologică. „Treaba asta s-a întâmplat acum ani de zile, dar și acum vine regulat și îmi spune mulțumesc, deși leziunea este vindecată, este bine, nu are niciun motiv să mai vină”.De fiecare dată simpla vedere a pacientului îi înseninează ziua.

În încheiere, am întrebat-o pe Dr. Oana Neagu ce i se pare deosebit la creier, organul care se află în centrul specialității medicale pe care și-a ales-o.

Dr. Neagu Oana:

Creierul e un organ aparte, suntem ceea ce suntem datorită creierului. Tot ce învățăm e acolo, toate amintirile noastre sunt acolo. E fascinant cum uneori nu mai putem să avem acces la ele, cum uneori nu putem să mișcăm o parte a corpului dintr-o leziune mică. Părem făcuți din sfori și din centri nervoși și din fire care unesc acei centri nervoși, dar chestia asta este fascinantă, suntem niște circuite așa, legate. E foarte frumos să poți să pui mâna și să spui: De aici, din acest motiv nu poți să faci nu știu ce. Cred că partea asta m-a atras pe mine.

***

Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.

Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.

„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    MTTRN 30.06.2023, 17:08

    ups, v-a cumparat mdle si pe voi...

  • Avatar comentarii

    mariussorin75 21.07.2023, 16:22

    Felicitari

ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!