[Medici Buni] Dr. Rață Mihai, Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife: „Toți trebuie să ne dorim să fim mai buni azi pentru pacienții de mâine”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife ajung oameni care au suferit fracturi în urma unor accidente sau care au nevoie de proteze de șold, de genunchi, de umăr sau de reconstrucții de ligamente. Dr. Rață Mihai este unul dintre chirurgii ortopezi care îi ajută să meargă și să se miște mai bine. „Mă bucur atunci când, de la un genunchi deformat, dureros, a doua zi pacientul merge fără durere, iar la două săptămâni după operație merge ca un om normal”, spune dr. Rață.
Cuprins:
Am vrut să aflăm care sunt pașii pe care i-a făcut medicul Mihai Rață pentru ca astăzi să fie medicul bun, care îi ajută pe alții să învețe să facă la rândul lor noi pași.
Alegerea chirurgiei: „Vezi înăuntrul omului, ceea ce e un lucru fascinant”
Dr. Rață Mihai este fiul unor medici din Galați, mama pediatru, iar tatăl, internist, care i-au insuflat de mic mulțumirea pe care o simțeau atunci când pacienții lor se însănătoșeau. Așa că și-a dorit să facă și el, la rândul lui, același bine și să simtă aceeași satisfacție.
În timpul studiilor de medicină, pe care le-a făcut în București, și-a dat seama că îl atrage în mod deosebit partea chirurgicală. „În stadiile de chirurgie, intram cu plăcere în sala de operație, mai mult decât în stagiile medicale de gastroenterologie sau cardiologie”, povestește doctorul, într-o dimineață de mai, în cabinetul acestuia din Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife.
În perioada facultății doar ajuta medicii în timpul operațiilor – studenții nu au voie cu bisturiul în mână – însă a simțit de la început importanța și intensitatea acelor intervenții, care de multe ori făceau diferența între viață și moarte. „Poate la început m-a atras sentimentul de adrenalină. În anul III-IV de facultate, aveam 23-24 de ani, ești tânăr, asta înțelegeam atunci”, spune medicul.
Sentimentul de adrenalină atunci când intra în blocul operator venea din „partea de nou, de explorare, de a afla ce se întâmplă în organismul nostru, cum funcționează lucrurile; e mult mai palpitant decât să vezi un EKG sau o radiografie, vezi înăuntrul omului, ceea ce e un lucru fascinant”.
Părinții l-au sfătuit să se gândească în privința deciziei de a alege chirurgia.
„- Nu-ți alege ramură chirurgicală, că o să fie greu, o să fie cu gărzi, o să fie cu stres, o să fie cu cazuri de malpraxis, cu decese.
- Bun, dar lasă-mă să încerc, să văd cum e”, își amintește dr. Rață dialogul dintre el și ai lui.
Dacă a înțeles devreme ce vrea să facă – chirurgie – tot devreme și-a dat seama ce nu vrea să facă – o realizare la fel de importantă. În timpul unui stagiu de chirurgie pediatrică pe care l-a făcut la spitalul Budimex din București, a participat la operația unui copil de 2-3 ani, care avea un defect în zona feței, a boltei palatine, ce poartă numele de cheilognatopalatoschizis. A fost o operație de lungă durată, în care echipa de medici a încercat să-i reconstruiască celui mic această zonă a feței. „Mi s-a părut greu. Greu și afectiv, că operezi un copil, greu și să manipulezi aceste țesuturi friabile ale unui copil. Și în plus, apare implicarea emoțională a părinților”, povestește dr. Rață, despre experiența din facultate. Atunci a luat decizia că nu o să-și aleagă chirurgie pediatrică.
Chirurgia ortopedică: „Poți să ajungi să faci și artă din treaba asta”
În anul VI de facultate s-a hotărât. El și fratele lui sunt pasionați de gadget-uri și și-a dat seama că îi place chirurgia „care implică aparatură”. Avea de optat între ortopedie și urologie, însă ortopedia îl fascina mai mult, prin complexitatea ei. „Chiar dacă pare din exterior un fel de dulgherie, cu ciocan, daltă și patent – avem și astfel de instrumente – și șuruburi, și motoare și percutoare, poți să ajungi să faci și artă din treaba asta”, e de părere dr. Rață. Pentru a face artă în sala de operație, trebuie „să ai o ambiție proprie să faci tot ce e mai bine pentru pacient, să nu zici că merge și așa”, adaugă medicul.
Rezidențiatul l-a făcut la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, unde spune că a fost norocos să aibă un îndrumător cu multă experiență, la care veneau oameni din toată țara și care l-a învățat să opereze și mai ales, l-a lăsat să opereze împreună cu el. Astfel, în anii rezidențiatului a reușit să facă toate operațiile ortopedice, la toate complexitățile lor. „Și atunci automat văzând foarte multe cazuri și pe traumatologie, fracturi, și pe partea cronică cumva am reușit să abordez toate laturile chirurgicale din ortopedie”.
Satisfacțiile unui chirurg ortoped: „«Domnul doctor, mă mai recunoașteți?»”
Dr. Rață. nu a scăpat de avertizarea părinților lui, care l-au pregătit pentru provocările acestei alegeri. Pentru că la specialitatea lui ajung și oameni care au suferit accidente de mașină, de tramvai sau sportive, de-a lungul carierei, a trebuit să dea vești dure pacienților sau familiilor acestora.
„Dacă este un pacient care nu poate să ia decizia pentru el și trebuie să o ia aparținătorii, tu trebuie să expui toate informațiile, într-un timp foarte scurt, să fii sigur pe tine, iar decizia pe care o iei să fie cea mai bună pentru pacient”, spune acesta despre cazuri în care a fost nevoit să le spună familiilor că este nevoie să amputeze membrele cuiva drag, pentru a-i salva viața.
Subliniază că medicii trebuie să ia mereu cea mai bună decizie pentru pacienți, și nu pentru ei. Un caz care i-a rămas întipărit în memorie este cel al unei femei tinere, de aproximativ 30 de ani, care avusese un accident pe linia de tramvai, în urma căruia avea ambele picioare zdrobite. O echipă multidisciplinară de medici, specialiști în chirurgie vasculară, chirurgie plastică și ortopedie au încercat timp de 7 ore să îi salveze tinerei femei picioarele. „Reconstrucție pe arteră, pe nerv și pe oase”, își amintește medicul desfășurarea de forțe.
Din păcate, spune el, acea operație nu a reușit și a fost nevoie de amputarea ambelor picioare, de la genunchi în jos. Nu el a fost cel care a dat vestea, pentru că era medic rezident, însă el a fost cel care a pansat pacienta în următoarele două săptămâni și pe care femeia l-a ținut minte.
Șase luni mai târziu, dr. Rață era pe holul secției „și vine o doamnă, mergea foarte frumos, îmbrăcată, fardată”.
„-Domnul doctor, mă mai recunoașteți?
Mă uit la ea, nu o recunoșteam. Mergea normal.
-Sunt pacienta cu amputație de gambă bilaterală.
-Poftim?”
Femeia și-a pus proteze la ambele picioare și, după cum mergea, „nu puteai să-ți dai seama că pacienta aceea avea vreo problemă”, spune medicul. Din păcate, adaugă acesta, astfel de implanturi sunt foarte scumpe pentru veniturile din România, o proteză la un singur picior costă aproximativ 15 000 de euro.
Acela a fost unul dintre cazurile care l-au impresionat cel mai mult. „Cumva a fost o decizie bună, pentru că dacă reușea operația pe care noi i-am făcut-o inițial, nu ar fi fost singura operație, ar fi beneficiat de minimum încă 5 operații și, cel mai probabil, nu cu un rezultat atât de spectaculos, să meargă, să urce să coboare scările, să conducă”, spune medicul.
Ce înseamnă să fii un medic bun
Dr. Mihai Rață merge constant la cursuri și conferințe și plănuiește să facă un stagiu de supraspecializare de câteva luni, în străinătate, pentru a putea să ofere și alte perspective pacienților lui, dar și pentru a aduce cele mai noi informații și tehnici chirurgicale în blocul operator din Spitalul de Ortopedie și Chirurgie Plastică MedLife.
Medicul spune că, de fiecare dată, ascultă pacienții oricât este nevoie, pentru ca aceștia să iasă pe ușă lămuriți. „N-am dat niciodată un pacient afară, nu las niciun pacient să plece cu întrebări, pentru că nu mi se pare corect”. Crede că un medic ar trebui să se comporte la fel și la stat, și la privat, pentru că „diferența n-o face sistemul, o face omul”.
Nu îl deranjează faptul că pacienții se informează din mai multe surse înainte să ajungă la consultație și spune că rolul lui e să explice corect și clar, să deconstruiască mituri și să le dezbată. „Nu pot ză zic: «Dacă te-ai informat pe pe Google, să te trateze Google-ul». Nu e o soluție asta. Pacientul zice ce a citit și ce a înțeles și trebuie să discutăm ce se face la acest moment și care ar fi rezultatele cele mai rapide și cele mai bune”, spune medicul.
Dr. Rață este de părere că e nevoie de un cumul de factori pentru ca medicii buni să existe și să rămână în România. Sistemul – să ofere resurse și aparatură modernă, medicii – să se specializeze continuu și să ia cea mai bună decizie pentru pacient, pacienții – să respecte cu strictețe recomandările medicilor (să nu calce pe picior, dacă așa li s-a spus, să se panseze etc). Practic, să existe respect și responsabilitate din partea fiecărei piese implicate în mecanismul vindecării.
Pe medicul ortoped îl încarcă feedback-ul pozitiv primit din partea pacienților săi când se întorc în cabinet la scurt timp după intervenție, și îl dă întotdeauna mai departe.
Mereu mă bucur când pacientul zâmbește când intră pe ușă, operat, înseamnă că e bine. Apoi vezi cum merge, apoi discuți și întrebi: «Unde mai simțiți durere?/ Acolo». Bun și începi să discuți cu pacientul. Și în momentul în care pleacă, trebuie să oferi tot un zâmbet, pentru că zâmbetul acela e un zâmbet de confirmare, că o să fie bine.
Crede că orice medic trebuie să vrea să se autodepășească. „Toți trebuie să ne dorim să fim mai buni azi pentru pacienții de mâine”, concluzionează dr. Rață Mihai.
***
Articolul face parte din campania “Știi un medic bun”, un demers MedLife care își propune să portretizeze medicii care fac zi de zi România bine, construind un mâine mai bun. Sunt mii sau poate zeci de mii de medici buni în România, care, dincolo de talent, vocație, experiență, intuiție și abilități, sunt în primul rând OAMENI.
Medicii MedLife nu sunt doar buni profesioniști, ci și oameni buni, cărora le pasă și care iubesc, la rândul lor, oamenii. Medici pentru care îngrijirea sănătății tale e mai mult decât o profesie, e o chemare.
„Știi un medic bun?”, o campanie MedLife de redescoperire a Încrederii în România.
danglumetu 22.05.2023, 17:06
respect si recunostinta!