MoBU 2024 –a doua editie a celui mai mare târg de artă contemporană din Europa Centrală și de Est

Comentează
Arhiva foto

MoBU, cel mai mare târg de artă contemporană din Europa Centrală și de Est, își deschide porțile, pe 29 mai, pentru o nouă ediție record ce se va desfășura la Romexpo, în Pavilionul Central, într-un spațiu circular de 22 000 de metri pătrați în care vor expune aproximativ 200 de artiști din Marea Britanie, China, Germania, Japonia, Polonia, Republica Moldova, România, Ucraina și Ungaria, în cadrul celor 50 de standuri dedicate galeriilor, artiștilor independenți, dar și studenților de la cele mai prestigioase facultăți de profil din România: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Universitatea Națională de Arte „George Enescu" din Iași și Facultatea de Arte și Design din Timișoara.

Sub genericul „Descoperă arta într-o altă dimensiune”, MoBU 2024 va avea expuse spre vânzare, de la prețuri ce pornesc de la câteva sute de euro și pot ajunge până la sute de mii de euro, lucrări de artă contemporană în toate formele și manifestările ei: pictură, desen, tehnici mixte, sculptură, ceramică, design, video, instalații, performance.

„Deși diferită de cea din 2023, sperăm și acum că am găsit formula potrivită pentru a conecta publicul din România cu piața de artă. Pentru că arta contemporană invită la conceptualizare și reflexie, vă invit la MoBU să descoperiți arta într-o altă dimensiune”, a declarat Demetra Arapu, directoarea MoBU despre cel mai mare și important eveniment de profil din România și cel mai nou târg de artă contemporană din Europa Centrală și de Est.

Organizatorii propun un program de evenimente conexe printre care mese rotunde despre arta contemporană cu criticul Horea Avram, vernisaj, artist-talk, dezbateri, performance, proiecții, programul InSide ART cu artist-talk-uri și conferințe de la Galeria Scemtovici & Benowitz și un duel de pictură-viteză pe scena MATCA de la Bookfest. MoBU 2024 se va desfasura în Pavilionul Central al Romexpo, în proximitatea Bookfest, astfel că vizitatorii vor avea parte de arte și carte cu acces gratuit.

“Cea de-a doua ediție a târgului internațional de artă MoBU aduce împreună o diversitate impresionantă de opere vizuale, reunind lucrări importante ale unor artiști de patrimoniu, cu viziunile inovatoare ale artiștilor contemporani consacrați și tineri artiști la început de drum. Această întâlnire a trecutului cu prezentul oferă o platformă unică pentru dialoguri creative și descoperiri artistice, punând în lumină continuitatea și transformarea în artele vizuale. Vizitatorii sunt invitați să admire și să cumpere o gamă largă de expresii artistice, de la Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, sau Corneliu Baba, la artiștii momentului cu cele mai recente creații ce modelează peisajul artistic actual. MoBU devine astfel un spațiu dinamic de interacțiune culturală, unde trecutul întâlnește prezentul într-o nouă dimensiune vizuală. Nu ratați oportunitatea de a vă conecta cu comunitatea artistică din România sub diversele ei forme: galerii de artă, spații artist run, artiști independenți, street artiști, Universități și Facultăți de Artă.” a declarat artistul Mihai Zgondoiu, ambasador MoBU.

La MoBU 2024, printre cei 200 de artiști internaționali expuși, din România se vor regăsi:

  • Artiști români de patrimoniu: Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Gheorghe Petrașcu, Iosif Iser, Ștefan Dimitrescu, Corneliu Baba, Francisc Sirato
  • Artiști români contemporani:  Ion Grigorescu, Ioan Nemțoi, Olimpiu Bandalac, Ecaterina Vrana, Francisc Chiuariu, Eugen Raportoru, Lilian Theil, Răzvan Boar, Simion Cernica, Obie Platon
  • Artiști români contemporani independenți: Anca Boeriu, Cătălin Burcea, Raluca Ilaria Demetrescu, 1 Q Sapro, Aurel Tar, Mihai Zgondoiu, Bela Zoltan, Diana Serghiuța, Laurian Popa, Cosmin Moldivan, Ștefan Radu Crețu, Ilina Schileru, Mircea Modreanu
  • Artiști români contemporani tineri: Ioana Cristodorescu, Bogdan Matei, Andrei Neciu, Emma Păvăloaia, Beaver, David Poduț, Andrei Pennazio, Arina Bican, Teona Toderel, Alex Baciu
  • Street artiști români contemporani: AEUL, RAID, ATOMA

„MoBU este, așa cum știm deja, locul în care colecționari, specialiști și, desigur, publicul larg întâlnesc cele mai diverse expresii ale artei contemporane, de la abordări în cheie tradițională, la experimente vizuale și cercetare artistică. Remarcabil este că MoBU are deschiderea și flexibilitatea de a include în programul său spații independente (artist-run), facultăți de artă, o serie de prezentări și mese rotunde, dar și proiecții video și activități performative. Acestea toate fac din MoBU un eveniment de neratat! Ne vedem acolo!”, susține Horea AVRAM, critic de artă și curator.

Pe lângă spectacolul de artă contemporană pe care îl vor savura în spațiul expozițional, vizitatorii vor avea șansa și de a câștiga o lucrare originală semnată de artista ATOMA prin participarea la o campanie inedită pe canalele de Facebook și Instagram ale MoBU: https://www.facebook.com/mobu.art.bucharest și https://www.instagram.com/mobu.art.bucharest/

Întreaga listă de artiști și galerii, precum și programul și toate detaliile evenimentului se găsesc pe mobu.art.  

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:56
Avionul Swiss s-a întors deasupra Atlanticului cu peste 200 de persoane la bord: „Panică pentru o urgență medicală”
07:54
Iranul a lansat 20 de rachete balistice după ce SUA au distrus 5 petroliere. 18 au fost interceptate
07:49
Un șofer de TIR a condus 30 de ore fără oprire, s-a odihnit 44 de minute și poliția i-a dat o amendă uriașă, în Italia
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!