Primul sezon de patru episoade o aduce în prim plan pe Cath Hardacre (interpretată de Jodie Whittaker, cunoscută publicului din rolul principal al serialului-cult produs de BBC, „Doctor Who”), o asistentă medicală idealistă, muncitoare, care visează la șanse cât mai bune în viață. Atunci când asistă la practici neprofesionale în spitalul unde lucrează, ea își exprimă îngrijorarea celor din management. Cu toate acestea, spre uimirea sa, pentru că a tras acele semnale de alarmă, ea își pierde slujba. Pentru a-și întreține fiica, fără speranță și ajutor, Cath este nevoită să ia măsuri drastice. Ea decide să îi fure identitatea celei mai bune prietene și să înceapă o nouă viață în Edinburgh ca și doctor Ally Sutton.

Nu îi este deloc ușor să joace rolul de medic și în scurt timp se afundă până peste cap în probleme și, în plus, se îndrăgostește de doctorul Andy Brenner (Emun Elliott). Cu meseria mult visată și bărbatul perfect alături, Cath se identifică total în rolul ei de impostor. Însă când vechea ei viață amenință să-i distrugă noua existență, Cath se trezește că trebuie să apeleze la metode din ce în ce mai disperate pentru a-și acoperi minciunile. Lipsa unei pregătiri medicale va avea consecințe fatale? Cum poate fi într-o relație când nu poate fi ea însăși? Cum poate ea să-și păstreze viața perfectă când trăiește mereu în minciună?

Sezonul 2, difuzat în continuarea primului începând din 10 ianuarie, urmărește în cele patru episoade povestea caporalului Jamie McCain (interpretat de Alfred Enoch, care a mai jucat în seria de filme „Harry Potter”, precum și în serialul „Cum să scapi nepedepsit”), un supraviețuitor al unei ofensive militare care s-a încheiat dramatic. Recuperându-se după o leziune a coloanei vertebrale și incapabil să meargă, Jamie se confruntă acum cu un nou inamic, atunci când colegii pacienți din unitatea medicală unde a fost spitalizat mor pe neașteptate în jurul lui. În timp ce Jamie caută frenetic adevărul, investigația sa face ca personalul clinic să se confrunte cu propriile coșmaruri tulburătoare. La rândul său Jamie este forțat să-și înfrunte temerile, dar când comportamentul său paranoic devine din ce în ce mai greu de controlat, amenințarea sa este oare reală sau imaginară? Este Jamie un om în care se poate avea încredere?

Scenariul acestui thriller dramă este semnat de Dan Sefton, cel care a realizat și de scenariile producțiilor „Secretul celor cinci” (The Five, 2016), „Delicious” (2018) și „The Good Karma Hospital” (2017-2019). Seria „Ai încredere în mine” a fost nominalizată la BAFTA Scotland Awards 2018 pentru „Cel mai bun serial TV”.

Focus Sat TV prezintă în exclusivitate seriale multipremiate și producții Canal+ Original, aducând în atenția publicului din România extraordinara cinematografie europeană.

Focus Sat TV este disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Pentru iubitorii de seriale europene de calitate aplicația Focus Sat este disponibilă timp de  7 zile gratuit. Poți petrece vacanța de iarnă urmărind de oriunde vrei, pe orice dispozitiv smart sezoane complete ale serialelor „Ai încredere în mine”, „Pro și contraParis Police 1900”, „Baron Noir”, „Pedagogul”, „ZeroZeroZero”, Moscow Noir”, „Nox” sau„Secretul celor cinci” care sunt disponibile în biblioteca VOD.

Urmărește-ne pe Google News
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
PARTENERI - GSP.RO
Fiul lui Cătălin Zmărăndescu rupe tăcerea după ieșirile tatălui său de la Survivor. „Nu m-a crezut nimeni! Acum știe toată țara”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Adela, poliţista de 25 de ani care s-a sinucis în gara din Strehaia, era căsătorită cu un poliţist. Soţul său a fost ultima persoană cu care a vorbit
Observatornews.ro
Adela, poliţista de 25 de ani care s-a sinucis în gara din Strehaia, era căsătorită cu un poliţist. Soţul său a fost ultima persoană cu care a vorbit
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2022. Scorpionii ar fi bine, chiar de la primele ore, să încuie undeva, departe, orice impuls războini
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Știrileprotv.ro
Maxim a fost răpit de lângă bunica sa. Poliția i-a găsit cadavrul îngropat într-un 'mormânt' de beton
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
Telekomsport
Marian Iancu a ajuns într-o stare deplorabilă: ”E terminat, de-abia mai merge”. Ultimele informaţii despre fostul patron al lui Poli Timişoara
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat
PUBLICITATE
AZI PENTRU MÂINE. La ce să ai grijă și acum, chiar dacă sărbătorile s-au terminat