Decizia plecării din Ucraina

Kateryna locuia în Odessa împreună cu soțul ei și băiatul lor, în vârstă de 8 ani. După ce a început războiul, au rămas împreună, sperând că poate totul avea să fie bine. Aveau loc bombardamente, dar nu erau la fel de intense precum cele din Nikolaev, unde se aflau rudele lor, cu care țineau legătura în permanență.

Pe 3 martie a fost bombardat un pod din Odessa, iar acela a fost pentru ei un moment decisiv. Momentul în care știau că plecarea era iminentă și nu mai putea fi amânată. Altfel, ar fi riscat chiar să nu mai poată părăsi orașul, dacă rușii distrugeau căile de acces.

Kateryna, însărcinată în 8 luni, a plecat împreună cu fiul său, mama și sora ei, alături de o prietenă și cei doi copii ai ei. Acasă au rămas soțul, medic chirurg ce își continuă activitatea la un spital din Odessa și tatăl, care, deși ar fi putut să le însoțească, a decis să rămână în Odessa.

Sibiu – casa adoptivă pentru Kateryna și familia ei

Kateryna și apropiații ei s-au oprit mai întâi în Republica Moldova, timp de 5 zile, în speranța că se vor putea întoarce acasă. Dar, văzând că situația de acolo este în continuare tensionată, au decis să vină în România, cu gândul să ajungă în cele din urmă în Italia.

În țara noastră, au reușit să își găsească un refugiu care să le ofere liniștea de care aveau nevoie, la Sibiu. Fiind plăcut impresionate de oraș, de căldura cu care au fost primite și de dorința oamenilor de a le ajuta, cele două familii au decis să rămână aici, Kateryna fiind tot mai aproape de momentul aducerii pe lume a celui de-al doilea copil.

REPORTAJ. „Noi n-o să fim niciodată încadrați în societatea lor, asta e minciună”. După 13 ani în Italia, o familie de români visează să se întoarcă acasă
Recomandări
REPORTAJ. „Noi n-o să fim niciodată încadrați în societatea lor, asta e minciună”. După 13 ani în Italia, o familie de români visează să se întoarcă acasă

La Sibiu, au primit ajutor de la E. și L., doi oameni extrem de implicați din comunitatea locală, care încă de la debutul conflictului din țara vecină au oferit sprijin refugiaților. Prin intermediul lor, au găsit un apartament în care să stea, dar și medicul care avea să o ajute pe Kateryna să nască în siguranță.

Povestea Katerynei, refugiată din Ucraina, care a adus pe lume un bebeluș de nota 10 la Maternitatea MedLife Polisano

Alisa, un bebeluș de nota 10

Sarcina Katerynei a decurs normal, fără probleme, dar plecarea neașteptată de acasă și tot necunoscutul pe care l-a avut în față, cu atât de puțin timp înainte de naștere, au fost motive de îngrijorare. Odată stabilită la Sibiu, Kateryna a căutat un medic care să o consulte, iar la recomandarea primită de la L., Kateryna a mers la Dr. Radu Adriana, medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul MedLife Polisano.

Depășind bariera lingvistică, doamna doctor și Kateryna au simțit o legătură specială încă de la prima consultație, când medicul i-a dat vești bune, sarcina mergând bine în continuare. După această întâlnire, mama a luat decizia de a naște la MedLife Polisano cu încredere și zâmbetul pe buze, iar echipa din maternitate i-a oferit toată grija de care a avut nevoie în această perioadă.

Lista câștigătorilor de la Cannes: șocantul „Triangle of Sadness” ia trofeul, „R.M.N.” al lui Mungiu rămâne pe dinafară. Ce film a fost cel mai aplaudat?
Recomandări
Lista câștigătorilor de la Cannes: șocantul „Triangle of Sadness” ia trofeul, „R.M.N.” al lui Mungiu rămâne pe dinafară. Ce film a fost cel mai aplaudat?

La cea de-a doua consultație din ambulator, mămica a fost pusă în contact și cu Dr. Ecaterina Galagan, medic specialist neonatologie, vorbitoare de limba rusă, care i-a oferit informații legate de vaccinarea bebelușului.

Pe data de 7 aprilie a avut loc cu succes operația de cezariană. Atunci a venit pe lume Alisa, o fetiță de nota 10, care avea să le aducă tuturor o rază de speranță pe chipuri. Kateryna și soțul ei nu erau hotărâți cu privire la numele bebelușului, dar după naștere cei doi au stabilit că acesta avea să fie Alisa, numele ales de tată.

Pe parcursul internării Kateryna a beneficiat de tot suportul echipei MedLife Polisano, iar pe lângă asistență medicală, ea a primit și consultanță în alăptare, asigurată în limba rusă.

„A fost o mare onoare să nasc în Spitalul MedLife Polisano. Nu există cuvinte pentru a-mi explica recunoștința. Mulțumesc foarte mult! Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți!”, au fost cuvintele de mulțumire ale mamei, încărcate de emoție.

Echipa medicală care a contribuit la nașterea Alisei a fost formată din:

  • Dr. Adriana Radu – medic primar obstetrică-ginecologie (chirurg mâna 1)
  • Dr. Ovidiu Gligor – medic primar obstetrică-ginecologie (chirurg mâna 2)
  • Dr. Ecaterina Galagan – medic specialist neonatologie
  • Dr. Valentina Toma – medic specialist ATI
Biserica de la capătul României. Lupta unui fost militar în Irak ajuns preot să-i ajute pe bătrânii și pe copiii dintr-o parohie din Deltă: „Dumnezeu mi-a zis: «Măi, tu rămâi aici!»”
Recomandări
Biserica de la capătul României. Lupta unui fost militar în Irak ajuns preot să-i ajute pe bătrânii și pe copiii dintr-o parohie din Deltă: „Dumnezeu mi-a zis: «Măi, tu rămâi aici!»”

Mama s-a refăcut cu succes și a fost externată în termenul normal de 4 zile, acum bucurându-se de timpul petrecut cu noul membru al familiei. În continuare, Kateryna și Alisa vor rămâne în grija echipei MedLife Polisano și vor merge la controalele medicale de rutină.

Acest articol face parte din demersul RoMâine, inițiat și susținut MedLife, furnizorul național de sănătate al României.

RoMâine este un efort comun de însănătoșire națională, care se construiește cu grijă, respect, încredere, speranță și empatie. Valori care se regăsesc și în spitalele MedLife. Aici se aude grija, speranța prinde glas și se naște un mâine mai bun ca azi.

MedLife deține cea mai complexă rețea de spitale private din România, cu 14 unități spitalicești în București și în țară și mii de medici, asistente și infirmiere care împreună fac România bine zi de zi.

Intră pe www.medlife.ro/spitalele-medlife și află mai multe detalii.

#GrijaRoMaine #SpitaleleMedLife #ImpreunaFacemRomaniaBine

Urmărește-ne pe Google News
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
GSP.RO
Metoda șocantă prin care o jurnalistă și-a dat seama că iubitul ei o înșală: „Începuse să...”
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Observatornews.ro
"Băiatu', vezi că face valuri!" Haz de necaz la Constanţa. Un tânăr a ieşit la plimbare cu caiacul pe promenada din Mamaia
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2022. Balanțele caută siguranță, dar poate că nu o caută unde trebuie, dacă nu au găsit-o deja
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
Știrileprotv.ro
Un nou incident șocant în SUA. Mai multe persoane au fost împușcate
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Orangesport.ro
A invitat un fotbalist acasă şi a rămas mască. Ce au făcut: ”Acum nu ştiu dacă îi mai place”
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama
PUBLICITATE
Pentru mai multe secrete de stil & sustenabilitate cu Ioana Grama