România intră pe harta marilor evenimente K-pop. K-POP DAYS NIBIRU devine cel mai mare festival de profil din Europa de Sud-Est

Comentează
Arhiva foto

În doar trei zile, litoralul românesc a devenit punctul de întâlnire al uneia dintre cele mai unite comunități de fani din lume. K-POP DAYS NIBIRU a atras participanți din România, Coreea de Sud, Grecia, Austria, Spania, Bulgaria, Republica Moldova, Australia, Germania, Italia și din multe alte țări, confirmând că România poate deveni o destinație importantă pe circuitul european al marilor artiști K-pop.

Cu un trafic total de aproximativ 175.000 de persoane în cele trei zile, evenimentul devine cel mai mare festival K-pop organizat până acum în Europa de Sud - Est și unul dintre cele mai importante evenimente dedicate culturii coreene din această parte a continentului.

Încă dinaintea deschiderii porților, fanii și-au demonstrat pasiunea și disciplina care definesc comunitatea K-pop. Unii dintre fani au venit la coadă încă de la ora 5 dimineața, și-au creat propriul sistem de organizare cu brățări numerotate, iar în momentul deschiderii porților Nibiru, au alergat către scenă pentru a ocupa locurile din primul rând. În timpul concertelor, zecile de mii de participanți au cântat fiecare piesă în limba coreeană, au sincronizat fan-chant-urile și au recreat atmosfera marilor concerte asiatice.

România, văzută prin ochii artiștilor

Prima zi de concerte a adus pe scena principală două dintre cele mai așteptate momente ale festivalului. EVERGLOW, unul dintre cele mai apreciate grupuri feminine ale generației, a ridicat în picioare zecile de mii de fani prezenți, care au cântat fiecare refren împreună cu artistele. Seara a culminat cu concertul lui TAEMIN, membru al legendarei trupe SHINee și unul dintre cei mai influenți artiști din istoria K-pop. În una dintre puținele sale apariții europene, artistul a fost întâmpinat de un public care îl așteptase încă din zorii zilei. Mii de fani au cântat vers cu vers în limba coreeană, au sincronizat fan-chant-urile și au recreat atmosfera marilor concerte K-pop din Asia, într-un moment care i-a impresionat pe artiști și a confirmat forța comunității K-pop din România și din întreaga regiune.

„Este prima mea vizită în România. Sunteți atât de frumoși, atât de adorabili, atât de blânzi și atât de amabili. Haideți să cântăm împreună! Vă iubesc! Mulțumesc, România! Cu siguranță mă voi întoarce.”, le-a transmis TAEMIN zecilor de mii de fani prezenți la K-POP DAYS NIBIRU, înainte de a le cere să facă împreună o fotografie de pe scenă, la finalul unui concert în care publicul i-a cântat alături fiecare piesă, vers cu vers, în limba coreeană.

Și JEON SOMI a plecat cu o impresie excelentă despre România. Înaintea concertului, artista a ales să petreacă timp pe plaja din Costinești, unde s-a bucurat de mare și de atmosfera stațiunii.

„Am fost la plajă și mi-a plăcut foarte mult. M-am putut relaxa fără să fiu recunoscută și m-am simțit foarte bine. Sincer, nu îmi mai vine să plec. Experiența mea în România a fost prea bună.”, a mărturisit artista, care a interacționat constant cu publicul pe parcursul concertului.

De altfel, toți artiștii care au urcat pe scena K-POP DAYS NIBIRU au salutat publicul în limba română și au comunicat cu fanii cu o căldură care a transformat fiecare concert într-o experiență personală, apropiind și mai mult artiștii de comunitatea prezentă la festival.

DJ-ul care s-a îndrăgostit de Nibiru

Un alt semn al succesului evenimentului vine chiar din partea lui XENITH, DJ-ul care a continuat atmosfera create de live acts, în ambele zile de festival. După încheierea programului artistic, acesta a ales să își petreacă zilele si serile in NIBIRU, impresionat de energia publicului, de atmosfera creată în festival și de experiența trăită în România.

Bunica care a cucerit generația K-pop

Printre cele mai emoționante momente ale festivalului nu s-a aflat pe scenă un artist internațional, ci bunica Mayei, venită la festival pentru a-și însoți nepoata.

Observând energia și naturalețea cu care aceasta a intrat în atmosfera evenimentului, Selly a invitat-o pe scena Nibiru Arena și i-a oferit, în aplauzele publicului, titlul simbolic de „Bunica NIBIRU”. Cunoscut pentru mesajele sale despre importanța familiei și pentru respectul pe care îl promovează față de părinți și bunici, Selly a invitat-o să transmită un mesaj generației K-pop, unul dintre cele mai autentice momente ale întregului weekend: „În primul rând, îi mulțumesc Maiei că m-a adus în această comunitate minunată. De acolo, din spate, vă vedeam frumoși, dar de aici, de pe scenă, vă văd excepționali. Nu vă puteți imagina cât de fericită sunt că am avut parte de aceste zile alături de voi. Nu am voce, dar am prezență scenică!”, a glumit aceasta, stârnind aplauzele și zâmbetele publicului.

O comunitate care începe deja să se întoarcă

Interesul pentru ediția următoare a început înainte ca actuala ediție să se încheie. Peste 6.000 de abonamente pentru K-POP DAYS NIBIRU 2027 au fost deja achiziționate în perioada de pre-sale, un semnal clar că România și-a câștigat locul pe harta marilor evenimente K-pop din Europa și că festivalul are toate premisele să devină o tradiție pentru fanii din întreaga regiune.

După prima ediție, K-POP DAYS NIBIRU s-a transformat dintr-un festival de muzica într-o platformă care conectează artiști internaționali, turiști și comunități din întreaga lume. Pentru câteva zile, România a devenit locul în care zeci de mii de oameni au vorbit aceeași limbă: cea a muzicii, a respectului și a pasiunii pentru cultura K-pop.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!