Sondaj eJobs: Jumătate dintre angajați spun că au primit o mărire salarială în 2022. Pentru 2023 își doresc să-și schimbe jobul, să câștige mai mult și să poată lucra de acasă

Comentează

44% dintre participanții la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România spun că 2022 a fost un an plin de incertitudini și provocări, în timp ce pentru 32,4% a fost un an de creștere, cu surprize plăcute și mai ușor decât 2021. 2 din 10 angajați recunosc că acesta a fost un an greu.

A fost, totodată, un an relativ stabil din punctul de vedere al schimbărilor de joburi, în condițiile în care rezultatele sondajului arată că 68,5% dintre respondenți nu au făcut nicio mișcare în acest sens. Cu toate acestea, întrebați ce își doresc cel mai mult de la 2023, răspunsul care apare cel mai des este legat de schimbarea jobului (23,4%). Lista de dorințe continuă cu creșterea salariului, să lucreze pe termen lung de acasă, să fie promovați, să își găsească un job pentru că momentan sunt șomeri sau să își deschidă propriul business. Mai puțin de 10% spun că nu au niciun motiv să aibă așteptări optimiste de la 2023.

Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România

Atunci când descriu 2022 drept un an bun, jumătate dintre respondenți se referă, în primul rând, la faptul că le-a fost mărit salariul. 18% și-au găsit jobul mult visat, 12,6% au fost promovați pe o poziție mai bună în compania pentru care lucrează, iar 3% și-au deschis propriul business. De altfel, de la an la an, vedem tot mai puține persoane care vor să treacă de la statutul de angajat la cel de antreprenor. Pe de altă parte, când vine vorba despre motivele care au făcut din 2022 un an prost, răspunsurile sunt canalizate în doar două direcții mari – faptul că nu și-au putut găsi jobul dorit și faptul că nu au avut parte de creșteri salariale.Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România

În ceea ce privește perspectivele pentru următorul an, 43,9% dintre respondenți spun că se tem de impactul unei posibile crize economice. 15,5% se gândesc că le-ar putea scădea veniturile, iar 14,4% iau în calcul că le va fi mai greu decât în 2022 să își găsească un job. Tocmai din acest motiv, în acest moment, dacă nu mai sunt mulțumiți de job, 82% dintre respondenți sunt mai degrabă dispuși să aibă răbdare cu locul actual de muncă până vor avea siguranța că au găsit o variantă de rezervă. Sunt, însă, și 23,4% care nu au nicio temere legat de noul an.

Foarte interesante au fost și opțiunile respondenților cu privire la tipul de angajator către care s-ar orienta sau se vor orienta în 2021, pentru că acestea spun multe despre ce își doresc, dar și despre direcția în care va migra piața. În acest sens, vedem că 30,2% ar alege o multinațională, aducând, ca prim argument, stabilitatea și capacitatea de a rezista unor șocuri economice, iar 21,1% ar alege un angajator care să le permită să lucreze exclusiv remote. Companiile românești atrag doar 14% dintre respondenți, iar cele de mici dimensiuni 14,2%. Start-up-urile par să aibă, la acest final de an, cel mai redus capital de încredere din partea candidaților, în condițiile în care doar 7,2% ar alege să lucreze într-o astfel de companie.Roxana Drăghici.

Sondajul a fost realizat în luna în perioada octombrie – noiembrie, pe un eșantion de 1.400 de respondenți.

***

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România și liderul pieței locale de profil. Începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internațională de media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă bază de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente, utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a rezultatelor de recrutare. Cu 4,8+ milioane de CV-uri, peste 2 milioane de vizitatori unici pe lună și 300.000+ companii care au beneficiat de serviciile lor, eJobs este cea mai mare platformă de recrutare la nivel local.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Termocentrala Rovinari fotografiată din elicopter, cu fum ieșit pe turnurile de evacuare. Foto: Hepta
15:24
Rovinari vrea să transporte lignit cu camionul: fără cărbune suficient, Complexul Oltenia s-ar putea închide
Raluca Dumitra
14:36
5 știri eJobs: Peste 9 milioane de aplicări pe eJobs în primele 8 luni ale anului, dar tinerii până în 24 ani spun că le e mai greu să-și găsească job
MONDEN
Ruxandra Ion si Cristina Ciobanasu
15:48
Imagini rare cu Ruxandra Ion și Cristina Ciobănașu în Franța: „3 zile de vis la Paris"
Edi și Radu Isac au fost eliminați din Asia Express, în cea de-a opta ediție
15:45
Câți bani au primit Eduard Hordilă și Radu Isac după două săptămâni la Asia Express. Echipa a părăsit competiția
POLITIC
Grupul parlamentar PACE – Întâi România a ajuns la consultările de la Cotroceni. Sursă foto: Libertatea
LiveText
15:00
Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările cu partidele pentru numirea unui nou prim-ministru
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
Ultimele știri
16:00
Cine sunt cele 9 cupluri de la „Power Couple” România, sezonul 4. Unde se filmează show-ul de la Antena 1
15:57
Mitul cancerului „blând” care îți poate afecta oasele. De ce este vital să îți verifici tiroida la timp
15:55
Marine Le Pen amenință Ucraina cu retragerea sprijinului financiar dacă va fi aleasă la alegerile prezidențiale din Franța
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Imagine cu o femeie care spală un pui la chiuveta din bucătărie
15:55
De ce nu ar trebui să speli niciodată puiul înainte de a-l găti
Fructe exotice și tropicale care îți dau energie: beneficii pentru sănătate și rețete - Salată de fructe cu banane, ananas și zmeură în pahare de sticlă pe un tocător de lemn
14:51
Exotic în farfurie: cum să integrezi fructele exotice în dieta ta zilnică pentru un plus de energie
Cum pastrezi merele peste iarnă
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Parcul Energylandia din Polonia, la Apus
12:11
Cel mai bun parc de distracții din Europa se află la 500 de kilometri de Oradea. Biletul este mai ieftin decât la Disneyland
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Dusterul Jandarmeriei, imposibil de răsturnat de 10 huligani de la mitingul oierilor. Foto: Instagram/ dragos.cosmin.bota
14:06
De ce n-au putut 10 huligani să răstoarne un Duster la mitingul oierilor. Explicații „tehnice” postate cu ironie pe Facebook
pacient stand pe pat intr-un salon de spital cu o perfuzie la capul patului. Langa el sta o femeie care-i pune masca de oxigen pe gura
13:33
„De la 1 noiembrie, o mare parte din pacienții cu HIV din România vor rămâne fără tratament!” Decizia Ministerului Sănătății care sacrifică bolnavii cronici
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
13:22
Proces de un miliard de euro între magistrați și Guvern pentru salarii: Înalta Curte ar putea decide azi cine are dreptate
În București, tarifele pentru transportul public au crescut cu cel puțin 10% între 2023 și 2026. Sursă foto: Shutterstock
11:54
Transportul public s-a scumpit în 14 capitale europene. Bucureștiul, printre orașele cu cele mai mari creșteri de prețuri
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor