24 Apr. 2018 10:45

Primul transplant de penis şi de scrot din lume a fost realizat în SUA. Pacientul e un militar rănit în Afganistan

Distribuie

Primul transplant de penis şi de scrot din lume a fost realizat în SUA, pacientul fiind un militar american rănit în Afganistan. Medicii au mai realizat transplanturi de penis, însă transplantul unui penis şi al un scrot este considerat o premieră în lumea medicală.

De exemplu, în 2016, a avut loc o nouă Premieră în SUA. Transplant de penis, la un pacient bolnav de cancer.

Acum, o echipă formată din nouă chirurgi plasticieni şi doi chirurgi urologi a operat pacientul timp de 14 ore, în data de 26 martie, a precizat Johns Hopkins University într-un comunicat, citat de BBC.

Aceștia au transplantat, de la un donator decedat, penisul, scrot fără testicule şi o parte din peretele abdominal, însă beneficiarul a dorit să rămână anonimatul, precizând că săptămâna viitoare va fi externat și oferin câteva detalii despre starea post-operatorie.

„Când m-am trezit (după intervenţia chirugicală), m-am simţit în sfârşit mai normal”, a declarat militarul după operaţie.

Comunicatul nu specifică condiţiile în care bărbatul a fost rănit, însă precizează că astfel de răni ar fi putut fi provocate de dispozitive explozive improvizate.

„Sperăm că acest transplant va ajuta la restabilirea la un nivel aproape de normal a funcţiilor sexuale şi urinare ale acestui tânăr”, a declarat profesorul W.P. Andrew Lee, şeful secţiei de chirurgie plastică şi reconstructivă de la Universitatea Johns Hopkins.

Dr. Andrew Lee (al doilea din stânga) și echipa sa de la Universitatea Johns Hopkins

Dr. Andrew Lee (al doilea din stânga) și echipa sa de la Universitatea Johns Hopkins / FOTO – Johns Hopkins Medicine

Primul transplant de penis din lume a fost efectuat în China în 2006, cu succes, însă beneficiarul a trebuit să fie operat din nou pentru a-i fi scos „din cauza unor probleme psihologice grave” cu care acesta s-ar fi confruntat.

Totuși,  în momentul în care medicii chinezi au anunțat că au efectuat primul transplant de penis din lume, mulți s-au întrebat dacă nu cumva un transplant de penis ar fi potrivit și pentru Ion Jiga, tânărul căruia dr. Naum Ciomu i-a secționat penisul, în urmă cu doi ani. Însă prof. dr. Ioan Lascăr a declarat, atunci, că transplantul de penis nu este oportun, fiind de preferat operația de reconstrucție.

În 2015, în Africa de Sud a fost anunţat primul transplant reuşit de penis din lume, urmând apoi un altul în Statele Unite, în 2016, amintește Agerpres.

 



CITEȘTE ȘI… VIDEO | Robert, 'stewardesa cu barbă', și viața lui la înalțime. 'Nu e deloc o meserie ușoară, întâlnești tot felul de oameni'



 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Valea Părului, satul unde toate femeile au fost coafate gratuit
Loading...
Comentarii