„Credeți că există copii răi?” Spectacol de cântece pentru combaterea violenței din școli, în țara în care 70% dintre elevi au fost victime sau martori la conflicte

 14 comentarii
Arhiva foto

Publicația Școala 9 a participat la finalul lui ianuarie la evenimentul organizat de Federaţia Internaţionalǎ a Comunitǎţilor Educative (FICE) și Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școală. Acesta a avut loc la Palatul Național al Copiilor din Capitală și a constat într-un spectacol de cântece. Cât ajută astfel de evenimente situația de fapt: 70% dintre elevii români au spus că au participat, fie ca victime, fie ca autori, în cazuri de violență în școală, într-un studiu realizat în 2018 de către Institutul de Științe ale Educației.

Palatul Național al Copiilor îi găzduiește pe cei mici din 1985, de când se numeau pionieri, iar azi, doar felul cum sunt ei chemați este schimbat. Palatul pare fără nicio îmbunătățire de atunci, iar Sala Mare, cea în care s-a ținut spectacolul, te face să respiri aer comunist.

„M-am plictisit teribil, vreau doar să plec acasă”

Sala are 750 de locuri, după cum scrie pe site, dar în seara de 31 ianuarie e neîncăpătoare: unii părinți sau copii stau pe scările de la capetele rândurilor. Lipsa locurilor încetează a fi o problemă pe măsură ce spectacolul se desfășoară, căci familiile părăsesc sala după ce copiii lor și-au spus cântecul. Până la final, sute de locuri rămân goale.

Unii mai puțin norocoși sunt nevoiți să stea până la final, una dintre mame spunându-i reporterului Școala 9 după finalizarea spectacolului „M-am plictisit teribil, vreau doar să plec acasă”.

Deschiderea evenimentului a fost anunțată de directoarea Palatului Copiilor, Teodora Bentz. Ea a purtat un dialog cu copiii, adresându-le întrebări precum „Ați auzit în clasa voastră vreun copil care să bată alt copil sau care să vorbească urât?”. Copiii au răspuns în unison: „Daaa!”. O altă întrebare: „Credeți că există copii răi?”. Copiii au răspuns la unison: „Daaa!”.

Cine lucrează pentru siguranța copiilor

După aceste răspunsuri, directoarea a tras concluzia: „Lumea noastră nu e perfectă”. Dar i-a asigurat pe copii că „oamenii mari” lucrează ca aceasta să fie mai bună. Unii dintre aceștia au fost chiar „invitații de seamă” care lucrează pentru siguranța elevilor.

Este vorba despre senatoarea Gabriela Crețu, inspectori școlari, reprezentanți ai Alianței Naționale Antidrog și ai Agenției Antidrog sau reprezentanți ai Poliției. Dar prezenți au fost doar senatoarea Gabriela Crețu, care e și vicepreședinte FICE și Gabriel Nae, reprezentant al Serviciului de siguranță școlară din București, direcție înființată în 2019.

„De ce astăzi? Pentru că spuneam de exemplul oamenilor mari. Ieri, pe 30 ianuarie, se comemorează ziua în care a murit Mahatma Gandhi. A fost un om care a demonstrat că oamenii mari pot să-și rezolve cele mai mari probleme fără să se împuște unii pe alții. Nonviolent, pașnic, de ziua lui Gandhi sărbătorim ceea ce voi veți face astăzi”, a spus Crețu în discursul de la începutul spectacolului.

Rareș Prisacariu, unul dintre prezentatori

„Siguranță școlară face și părintele acasă, siguranță școlară face și școala și instituțiile statului. Pentru acest lucru lucrăm în strânsă colaborare cu Agenția Națională Antidrog, cu Jandarmeria Română, cu toate structurile din cadrul Poliției Capitalei. Se fac pași în a asigura liniștea și ordinea în școală”, a afirmat Nae.

Copiii prezenți la eveniment au fost impresionați de unul dintre prezentatori, Rareș Prisacariu, șase ani, câștigătorul „Românii au talent”, sezonul al 13-lea. Alături de el a prezentat spectacol un elev mai mare, de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din cCapitală, Edi Constantinescu. 

Intervențiile celor doi au precedat fiecare interpretare din spectacol. Edi, jovial și spontan, aclama fiecare reprezentație. Rareș, puțin stângaci, completa prin repetiție vorbele colegului mai mare. „Să le facem loc pe scenă, Rareș”. „Scena e a voastră. Haide, Edi”.

Cântecele care au răsunat în Palatul Copiilor s-au învârtit în jurul temei, nonviolența în școală. Unele dintre versuri au sunat așa: „Uneori primești cuvinte urâte de la alți copii sau chiar de la adulți/ Și se întâmplă câteodată să fii agresat, umilit sau jignit” ori „Nu vreau violență/Noi vrem doar bucurii”.

După scandări „Nonviolență!”, spectacolul s-a încheiat cu melodia de la Queen „We are the champions”. Tot în temă, căci în traducere, versurile înseamnă „Mi-am plătit datoriile, iar şi iar/Mi-am ispăşit sentinţa, deşi n-am comis nici o crimă/Şi greşeli mari am făcut câteva,/Am primit praf în ochi,/Dar am răzbit”.

„Să nu fie sacul de box al nimănui”

După spectacol, familiile au început să se risipească pe holurile de la intrarea în sală, să-și îmbrace copiii și să se grăbească spre case, căci ora trecuse de opt seara. Totuși, unii au acceptat să vorbească cu Școala 9 despre ce înseamnă violența în școală pentru ei.

Georgiana are 32 de ani și o fetiță de 6. Mama a făcut școala în străinătate, în Italia, unde spune că nu a avut parte de cazuri de violență. Nici la fetiță la grădiniță nu a întâlnit până acum. „Ceea ce o învăț eu acum este să spună totul acasă, să nu ascundă, în așa fel încât să găsim soluțiile cele mai bune. Eu o învăț să spună un cuvânt bun, să aibă răbdare, să nu răspundă sub nicio formă cu violență”.

Dar are în plan să-și dea fata la cursuri de autoapărare. „Să nu fie sacul de box al nimănui”. De asemenea, Georgiana crede că spectacolul de cântece este important pentru elevi: „Au fost lucruri spuse pe înțelesul tuturor”.

„Se mai lovesc, dar din joacă”

Mara, o elevă de clasa a XI-a, crede că violența în școală „e o problemă gravă”. E la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, unde face parte dintr-un grup de voluntari care caută soluții împotriva conflictelor dintre elevi: „Avem mai multe activități cu clase diferite pentru ca elevii să se cunoască mai bine și să nu există conflicte între ei”, este un exemplu de soluție pe care au identificat-o.

Despre evenimentul la care a participat are o părere „Așa și așa”. „Niște cântece nu schimbă neapărat ceva. Se pot schimba anumite lucruri, dar pot și să rămână așa”, explică ea.

O altă mamă afirmă că violența de la școală e considerată o joacă de copii. „Se mai lovesc, dar din joacă”, spune ea. Băiatul o aprobă. „Dacă ceilalți elevi anunță profesorii, ei intervin”, mai adaugă el.

Întregul reportaj poate fi citit aici.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (14)
  • Avatar comentarii

    Vale25 11.02.2024, 14:07

    Trebuie să învățăm, ca părinți, să dedicăm mai mult timp copiilor.

  • Avatar comentarii

    Vale25 11.02.2024, 14:08

    Toate problemele vin de acasă, părinții nu mai au timp pentru copii...

  • Avatar comentarii

    Vale25 11.02.2024, 14:09

    Dacă lipsește educația si bunul simț de acasă, atunci nu o să putem combate violența...mulți părinți le dau copiilor telefoane, tablete de mici ca să stea cuminți, să nu-i deranjeze...dar nu verifică si conținutul pe care copii il văd...

  • Avatar comentarii

    Claudea 11.02.2024, 15:07

    Nu stiu de unde pleaca, cearta intre copii.

  • Avatar comentarii

    Pitica.1988 11.02.2024, 15:30

    Ce pretenții sa mai avem la săracii copii, când parintii lor nu au educație.

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!