„Cu pantaloni scurți și bluze decoltate la școală?” Profesoară din Cluj, despre cum ar trebui să se îmbrace elevii și profesorii 

 38 comentarii

Claudia Goga, o profesoară din Cluj Napoca, a deschis în publicația de educație Școala 9 o dezbatere despre cum ar trebuie să se îmbrace elevii și profesorii la școală. „Cred că oamenii sunt mai mult decât hainele pe care le poartă, dar în același timp cred și în regulile pe care o societate sănătoasă trebuie să le aibă. Inclusiv în ceea ce privește hainele”, crede aceasta. 

Profesoara clujeană povestește despre perioada în care a fost elevă, în comunism, și toți purtau uniforme. „Erau terne, ca niște saci, culori mohorâte. Dar toți elevii erau la fel. Iar revolta noastră s-a manifestat prin prinderea părului în vârful capului, sub formă de arteziene. Eram caraghioase, dar era modul nostru de a ne revolta împotriva acestei reguli pe care o percepeam și consideram stupidă”, povestește profesoara.

După Revoluție, au existat mai multe încercări de a reintroduce uniforma în școli, mereu după dezbateri acerbe în spațiul public.

„S-a ajuns la un fenomen extrem de puternic de bullying din cauza acestor ținute costisitoare și la stratificarea copiilor în funcție de pantofii sport pe care-i poartă, de tricourile de firmă, de pantalonii sau fustele extravagante. Unele fete - și o simplă căutare pe Facebook dovedește acest lucru cu mii de poze - vin cu fuste extrem de scurte, cu bluze mulate și decoltate/transparente”, spune profesoara.

Aceasta menționează și studii recente care arată însă că atunci când toți elevii poartă uniformă, se pot concentra mai bine la ore. „Am înțeles de ce în România este atât de contestată măsura: de multe ori cumpărarea unei uniforme standard însemna pentru unii părinți un efort financiar prea mare și în loc să acopere inechitățile, le făcea și mai evidente.” 

Codul vestimentar pentru profesori

Claudia Goga vorbește și despre ținuta celor de la catedră, care în opinia sa ar trebui să respecte niște reguli. „Am întâlnit colege care consideră oportun să se prezinte în fața elevilor cu fuste scurte, mulate, bluze decoltate, transparente, pantaloni scurți sau blugi găuriți. La fel ca unele dintre eleve. Așadar, cine se ia după cine, mă întreb?”

„Am și eu colege la școală care vara vin tot așa cu pantaloni mulați sau, acum vara, în vacanță, cu pantaloni scurți, foarte scurți. Numiți-mă de modă veche, dar cred că ceea ce nu poate reglementa bunul simț trebuie reglementat prin reguli”, mai spune cadrul didactic.

Ce s-ar putea face?

Aceasta pledează pentru un cod vestimentar, pe care l-a întâlnit când a predat într-o școală din SUA și pe care îl consideră o metodă potrivită. „Un regulament care să facă obligatoriu codul vestimentar este imperios necesar. Nu trebuie să inventăm noi roata, nu trebuie să impunem uniforme, dar niște reguli de bun simț trebuie implementate.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (38)
  • Avatar comentarii

    Andreeafunduc 09.09.2023, 13:26

    Mda...oricum nu mai este scoala ce a fost

  • Avatar comentarii

    dabija_man 09.09.2023, 13:33

    Uniforma trebuie introdusa de la clasa I pana la terminarea liceului, fara exceptii.

  • Avatar comentarii

    demostene1 09.09.2023, 14:20

    Fetele se specializeaza de mici și după rămân surprinse că bărbații nu le vad decât pentru sex.

  • Avatar comentarii

    ElenaMA 09.09.2023, 14:22

    Trebuie uniforma

  • Avatar comentarii

    andreea.online 09.09.2023, 14:38

    Putem impune uniforme, semn identitar pentru fiecare liceu, brandul de scoala poate fi construit si prin uniforme (la fel ca in SUA)

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește