Fotojurnalistă ucraineană de război la 25 de ani, în expoziție la București: „E despre a spune adevărul și a face tot ce îmi stă în putință să ajut”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Expoziția FRONT, care s-a deschis vineri, 23 februarie, la Rezidența9 din Capitală, reunește fotografii de pe fronturile războaielor din ultimele trei decenii. O parte dintre ele sunt ale fotograful Vadim Ghirda, care a câștigat anul trecut premiul Pulitzer alături de o echipă de la agenția de presă Associated Press. Alături de el a expus imagini din conflictul din Ucraina Larisa Kalik, care a documentat pe cont propriu viața de zi cu zi a războiului și a soldaților pe linia frontului. Publicația Școala 9 a vorbit cu cei doi jurnaliști despre cum arată pentru ei munca de teren și despre încrederea în fotografie în era inteligenței artificiale.
Cuprins:
Expoziția FRONT a fost concepută de Scena 9 și curatoriată de Ioana Cîrlig, fotografă și editoare foto a publicației.
„Același război stupid”
Yuri și Oleksandr privesc din două fotografii alăturate, de pe un perete. Primul e paznicul unui teatru distrus din Izium, iar în spatele său se ridică un nor de praf. Al doilea, șofer de ambulanță în Harkiv, pozează în fața unor clădiri la construcția cărora a contribuit. Unul dintre blocuri este negru de funingine.
„Am simțit o relație stranie între mine și Donbas. Același război stupid și aceleași teritorii invadate. Aceeași limbă, aceleași peisaje, iar destinele locuitorilor din Donbas asemănătoare cu al meu - mulți au plecat de-acasă și-acum nu se mai pot întoarce”, scrie Larisa Kalik lângă unele dintre fotografiile sale din expoziția FRONT.
Larisa Kalik are 25 de ani și s-a născut în Transnistria. La 21 de ani, a scris „Anul tinereții”, o carte despre viața tinerilor în armata transnistreană, despre problemele din regiunea separatistă, despre neajunsuri și despre cât de greu este să nu trăiești în democrație. Cartea i-a adus un dosar penal și a fost acuzată de extremism de autoritățile de la Tiraspol. S-a mutat în Kiev, unde a prins-o începutul invaziei ruse în Ucraina, în 24 februarie 2022. A decis să rămână acolo și să documenteze viața de război a soldaților ucraineni. Textele și fotografiile sale sunt publicate în Scena9.
O parte dintre momentele pe care le-a surprins pe front prin lentila aparatului sunt expuse începând din acest weekend la Rezidența 9.
„Îmi plac fotografiile care au fost alese pentru că în unele dintre ele se văd armele și surprind efectiv războiul. Dar în același timp, ele arată și viața soldaților. Adică nu e doar despre arme, e despre cum încerci să faci lucruri normale într-un astfel de context”, îmi spune Larisa, după deschiderea oficială a expoziției. Ne retragem într-o cameră alăturată să vorbim, în timp ce tot mai mulți oameni intră în clădire și se plimbă printre fotografiile ei și ale lui Vadim Ghirda. E un murmur constant de voci. Nu e obișnuită cu o mulțime atât de mare și asta o face să se simtă ușor anxioasă. Mărturisește zâmbind că se simte mai în largul său pe teren, pe front, printre soldați și arme și sunete de alarmă, decât printre atât de mulți oameni.
„Eu nu sunt acolo să lupt, sunt privilegiată”
Larisa ar fi trebuit să fie și anul trecut în București. A câștigat premiul I la categoria reportaj la Premiile Superscrieri cu reportajul ei din Donbas, „Sunt viu, am mâncat, am dormit”. În material, se întreba, după ce și-a luat la revedere de la un prieten soldat:
„Câți ca el o să mai moară? O să supraviețuiască Vlad până la finalul războiului? O să știe că am câștigat? Sau o să-l ajungă o dronă rusească, o rachetă, un proiectil, o bombă, o schijă, un glonț? De ce trebuie să îngropăm oameni atât de tineri? Mă îndreptam către mașina noastră și în sinea mea simțeam o mare durere. Aproape că nu mai reacționez la casele distruse, dar n-o să încetez niciodată să simt durere la pierderea unor oameni tineri și curajoși. Vor supraviețui ei? Eu voi trăi?”.
La exact doi ani de la atacul Rusiei, Ucraina se arată slăbită, în criză de muniție și militari, scriu analiștii. A rezistat până acum ofensivei ruse, dar are nevoie să țină piept și în următorul an. Deși Ucraina este într-o situație dificilă, nici Rusia nu pare că ar avea șanse să câștige, au mai spus experții militari.
Când vorbește despre război, Larisa spune că este privilegiată. Îi este dificil să se compare cu soldații alături de care a fost aproape zi de zi în ultimii doi ani. „Eu nu sunt acolo să lupt”, spune ea. „Sunt privilegiată, pentru că eu pot pleca din locul ăla dacă simt că este prea periculos sau nu vreau să fiu acolo”, continuă. Ei, soldații, nu.
„Sănătatea mintală este importantă, dar nu cred că este momentul acum să-mi plâng de milă. Sentimentele mele nu sunt importante. Ce se întâmplă pe front este mult mai important. Desigur că și eu simt suferință și durere, dar în același timp, înțeleg că trebuie să o fac oricum. Pentru că ajut prin munca mea”, adaugă jurnalista.
Ultima poză
Expoziția FRONT nu e doar despre soldați și ce fac ei pe front, explică Larisa, e și despre cum războiul afectează viața tuturor.
Într-o imagine de pe front, Larisa i-a surprins pe soldați jucând șah. Într-o alta apare un tânăr soldat în vârstă de 23 de ani care înoată într-un lac. „Se simțea normal. Dar între noi și linia întâi a frontului erau doar 15 kilometri”, spune jurnalista. A doua zi, bărbatul s-a întors la luptă cu arma în mână, dar în ziua aia, „a fost minunat să pot surprinde asta. Este una dintre cele mai bune fotografii pe care le-am făcut”.
Și prietenul ei, Artur, apare într-o fotografie. Este un apel video pe telefonul mobil, iar Artur, cu părul blond, ciufulit, are o expresie serioasă. A căzut pe front anul trecut. Într-o altă imagine, Larisa a prins o rază de lumină bătând pe chipul unui soldat rănit, cu capul bandajat.
Un cadru intim
„Sunt intime”, descrie Vadim Ghirda fotografiile Larisei.
Fotograf cu peste 30 de ani experiență în jurnalismul de război, Vadim Ghirda are și el, alături de Larisa Kalik, o selecție de fotografii la expoziția FRONT. Avea 19 ani când a fost angajat, în 1990, ca fotojurnalist la agenția Associated Press. A documentat mineriadele din București, iar apoi mai multe războaie care au urmat: în Iugoslavia, Israel și Palestina, Irak. A câștigat mai multe premii pentru munca sa. Ultimul a fost anul trecut, când a primit premiul Pulitzer la categoria „breaking news photo” alături de echipa de la AP.
E prima dată când apare expus alături de un jurnalist atât de tânăr, mărturisește, iar pe Larisa Kalik a cunoscut-o în seara deschiderii expoziției. „Mi se pare că este un semnal că nu numai companiile cunoscute de presă au un rol în ziua de azi în informare. Democratizarea asta a jurnalismului are efecte foarte importante pozitive”, spune Vadim.
A observat, de când este fotojurnalist de război, că cel mai rău lucru care s-a schimbat este că a scăzut încrederea în ceea ce vezi. Iar încrederea în fotografie este cea mai importantă. Fotografiile pot fi manipulate acum, cu toată tehnologia și inteligența artificială, „la un nivel de neimaginat”. „Atât de mult încât eu, după 100 de ani de poze, nu mai pot să bag mâna-n foc când primesc o fotografie de la cineva pe care nu-l cunosc, că e, într-adevăr, nealterată digital. Lucrurile astea, din păcate, sunt perfecte, nu mai există detaliile astea tehnice, granulația, de exemplu, care să te facă să-ți dai seama de asta”.
„Oferă părților capacitatea de a spune fără să ezite: asta e un fals. Și foarte multă lume, știind la ce nivel s-a ajuns, spune că da, așa e. Se ajunge la situații de «cuvântul meu împotriva cuvântului tău». Meseria noastră trece acum prin cea mai grea perioadă din istoria ei”, spune fotograful.
Ce face o fotografie să fie bună
Vadim Ghirda spune că o fotografie bună este una care transmite emoții. „Nu contează atât de mult lucrurile despre care cei care își dau importanță o să-ți vorbească mult, de exemplu compoziția, tehnica. Dacă întrebi 100 de fotografi, vei primi 100 de răspunsuri, dar mie mi se pare că e bună dacă transmite o senzație, o emoție”.
Larisa Kalik crede că, atunci când vine vorba de fotografia de război, aceasta trebuie întâi de toate să fie sinceră. Din cauza propagandei, „e greu să găsești adevărul”. Dar e și despre conexiunea dintre ea, autoarea pozelor, și soldați sau alți oameni pe care îi poate surprinde în imagini.
„Dacă nu am avea această conexiune, ca oameni, nu am putea lucra împreună. Să fim buni unul cu altul, să nu pun egoul în lentilă”, spune tânăra jurnalistă.
Expoziția de fotografie FRONT poate fi vizitată până în 24 martie la Rezidența9.
Citește întregul articol pe Școala9.
pikpik 27.02.2024, 20:40
Poze cu conturile pline ale påcåliciului nu a pus? Dar cu vilele etc ?
Eu51 27.02.2024, 21:56
" a spune adevărul "?! Du-te și caută adevărul, nu asculta adevărul altuia. O sa ai surpriza. Va fi un alt adevărul, al tău.
Realist2023 27.02.2024, 23:32
DE VAZUT !! Rezidenta 9 -Str. Ion Luca Caragiale, nr. 32, București.
Cici2023 28.02.2024, 04:06
Interesant. O expoziție a ziariștilor irakieni când vedem la București? Cu fotografii din 2004
Sfantul_Cuvios_Pafnutie 29.02.2024, 17:41
Facem, facem! Poate facem și una cu Katyn și Fântâna Albă, ce zici?