Un psiholog a analizat postura elevului din Capitală care și-a atacat profesoara cu un cuțit: „Stătea drept, părea mândru”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un material pentru Școala 9, două psihologe au analizat, de la distanță, gestul elevului de 16 ani de la Colegiul „Ion Creangă” din București, care și-a atacat profesoara de japoneză cu un cuțit. Keren Rosner spune că poziția corporală a elevului, în momentul în care a fost înconjurat de polițiștii sosiți la fața locului, poate fi un indicator al unui gest conștient.
Cuprins:
- Victimă a bullying-ului
- „Conversația pe WhatsApp poate fi interpretată ca o glumă”
- Un dezechilibru interior
- „Generația copiilor crescuți fără limite”
- Când ajung copiii violenți
- Poziția corporală, indicatorul unui gest conștient
- „La 16 ani, oamenii sunt capabili de crimă”
- „S-ar putea ca destinul acestui adolescent să fie frânt de exigența legală”
O profesoară, în vârstă de 26 de ani, de la Colegiul Național „Ion Creangă” din București, a fost rănită miercuri, 5 aprilie, „cu un obiect tăietor-înțepător”, în timpul orelor, de un elev de 16 ani, potrivit Poliției Capitalei. Incidentul a avut loc în jurul orei 12.40. Seara, după audieri, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor, după cum a scris și Libertatea.
Cazul a stârnit rumoare în rândul profesorilor și părinților, dar și în mediul online. În timp ce unele voci susțin că regulile școlare, implicit pedepsele pentru elevii violenți ar trebui înăsprite, specialiștii atrag atenția că „părțile implicate ar trebui să se uite atent la subiect” și să cerceteze motivele din spatele unui gest extrem.
Victimă a bullying-ului
Psihiatrul Gabriel Diaconu explică, într-o postare pe Facebook, „de ce simte nevoia un copil să arate că e capabil de violență”, potrivit Școala 9.
„Așa, de nebun? Nu, foarte rar de nebun. De obicei e pentru că a fost victima hărțuirii și a bullying-ului înainte. De obicei e pentru că acasă trăiește într-un mediu ne-securizant. De obicei e pentru că îi vine greu să socializeze, să formeze relații de grup, drept urmare se refugiază într-un spațiu imaginar unde se recompune narcisic: e dezirabil, puternic, e splendid în agresivitate și violență, are să le arate el cât de bărbat poate fi la o adică. Să le arate cui? Celor care au râs de el, care l-au ridiculizat”, scrie medicul psihiatru.
„Reacția la ridicol a copiilor e totală. N-au instrumente orizontale de-a lateraliza, de-a relativiza umilința de grup. Astfel că se duc într-o verticală a regresiei, acolo unde acumulează furie, neputință și nutresc răzbunare”, a continuat el.
„Conversația pe WhatsApp poate fi interpretată ca o glumă”
Și psihologa Keren Rosner e de părere că există foarte mulți factori care pot determina un asemenea gest: de la mediul familial până la influența jocurilor online pline de violență sau o tulburare psihică.
„Sigur că poate să fie și un act de bravură, un gest extrem care să-l facă popular. Conversația cu colegii pare bizară, însă poate fi interpretată ca o glumă sau ca o formă de dialog între adolescenți. Ei au uneori astfel de mesaje, dar conținutul lor nu trebuie să fie interpretat întotdeauna literar. E o formă de a se exprima”.
„Totuși, un copil echilibrat nu ar alege o modalitate de a-i face rău altei persoane. Poate să facă lucruri extreme de alt gen cu acest scop, de a atrage atenția. De asemenea, poate să fie vorba despre viața lui familială, unde poate exista tensiune, un mediu în care copilul se simte neînțeles sau neacceptat. Sau poate să fie influența jocurilor și a vieții online, care e plină de agresiune și de gesturi violente. Altfel, poate fi și o tulburare psihică, alta decât depresia, cea care a fost vehiculată până acum”, spune Keren Rosner, psiholog.
Un dezechilibru interior
„Mi se pare o discrepanță între un gest adresat unei autorități, unei persoane adulte, într-un mediu oficial în care el se pune în postura asta, și echilibrul lui interior.
Acest echilibru poate fi perturbat de suferință, de perioada adolescenței care este turbulentă și aduce multe schimbări în comportament în căutarea de sine”, continuă Rosner.
<strong>„</strong><strong>Sunt multe cauze, dar ele vor fi analizate și stabilite de specialiști. Tot atunci putem vorbi și de pedeapsă, după ce specialiștii se vor pronunța, ea depinde de concluzia lor”, subliniază psihologa. </strong>
Indiferent de motiv, fie că e vorba de un gest conștient și premeditat, fie că e vorba de un dezechilibru interior, elevul are nevoie de consiliere psihologică, e de părere specialista.
„Generația copiilor crescuți fără limite”
Pe de altă parte, Yolanda Crețescu, psihoterapeut și psiholog clinician, afirmă că „riscăm ca astfel de cazuri să fie foarte des întâlnite, pentru că acești copii sunt din generația copiilor crescuți fără limite”.
„Limitele înseamnă și formare de supraeuri, vorbim de reguli și limite care să ne învețe comportamente sociale. Copiii crescuți fără limite sunt copii crescuți în plăcere, ei sunt hedoniști până la sadism. Ei se pot distra cu lucruri care sunt foarte periculoase și au această nevoie de a șoca pe ceilalți pentru propria lor distracție”.
Psihologa e de părere că acest caz este unul în care adulții, fie ei părinți, fie ei profesori, și-au pierdut autoritatea în ochii elevilor, „fiind sabotată atât de noul rol al copiilor în școli, cât și de influența și intervenția deseori a părinților vizavi de responsabilitățile și jobul profesorului la clasă”.
„De aceea, vedem că școala nu mai are rol de formare și de educare, nici copiii nu mai știu care este rolul școlii - școala se face și acasă, se face și de părinte, se face în instituții private, în centre de meditații, și atunci pe primul loc este investit copilul. Ceea ce este extrem de grav și de periculos.”
Când ajung copiii violenți
Psihoterapeuta Yolanda Crețescu spune că cei mici ar trebui învățați încă din primii ani de viață (în prima copilărie 0-5 ani) care sunt regulile sociale. Ar trebui deci supuși unui sistem de reguli și valori corespunzătoare vârstei.
„Să le spunem că nu este voie să lovim un alt copil, o altă persoană, să împărțim o jucărie atunci când ni se cere ș.a. Dacă aceste lucruri nu se întâmplă, iar copilul nu este deloc expus la reguli, logica lui privată de a fi poate să ajungă până la infracționalitate la vârsta adolescenței sau preadolescenței.”
„Vedem asta, e un moment crucial, aș spune eu, de cotitură în educația și în rolul școlii și al relației adult-copil. De aceea, copiii ajung să fie unii agresori, alții agresați, de aceea ajungem să avem un abandon școlar cu un număr foarte mare ș.a. pentru că sistemul lor de funcționare, de reguli, de sarcini, de scopuri pentru viitoarea viață adultă îi face să fie total neadaptați”.
Poziția corporală, indicatorul unui gest conștient
Psihologa Keren Rosner mai spune că poziția corporală a elevului, în momentul în care a fost înconjurat de polițiștii sosiți la fața locului, transmite siguranță de sine.
„Ce mi-a atras atenția a fost poziția lui corporală. Dacă ați observat, avea o poziție verticală dreaptă, mândră, așa o putem interpreta. Stătea foarte drept și nu părea să aibă un regret și nu transmite nicio suspiciune că a fost o chestie pasageră, că nu și-a dat seama și că regretă. Părea că merge foarte demn, sigur pe sine, atunci când era înconjurat de polițiști.”
„Dacă e vorba de un act voit de violență premeditată, probabil că o recompensă negativă ar putea contribui la conștientizarea faptului că gestul lui a fost unul indezirabil, un gest care nu se face în societate. Însă, cred că în ambele situații, un ajutor terapeutic ar fi binevenit”, este concluzia specialistei.
„La 16 ani, oamenii sunt capabili de crimă”
Și psihiatrul Gabriel Diaconu a analizat, de la distanță, gestul elevului care și-a rănit profesoara cu un cuțit. „Ce știm, cu siguranță, e că nu știm mai nimic de biografia sau lanțul motivației la făptuitor. La 16 ani oamenii sunt capabili de crimă. Dar foarte rar, și de la adăpostul unor trăsături foarte aparte de personalitate”, scrie el, în postarea de pe Facebook.
„Ce e atipic la poveste?” Explică, în continuare, Diaconu: „Felul în care-a pus cuțitul. Pentru că a avut frână. Și pentru că nu degeaba le zicem cuțitelor «obiecte tăietor înțepătoare». O analiză a felului în care oamenii folosesc cuțitele pentru a răni arată că mai degrabă, dacă intenția e letală, vor acționa cu vârful, nu cu lama. Și vor ataca frontal, nu pozițional. Vor lovi de mai multe ori, nu o singură dată. Dar acestea sunt deja detalii psihologic-criminologice. Iar judecata publică e mai degrabă senzaționalistă, nicidecum profesională.”
„S-ar putea ca destinul acestui adolescent să fie frânt de exigența legală”
În plus, în cazul acesta, psihiatrul pledează pentru o justiție terapeutică și îndeamnă autoritățile să mizeze pe reabilitarea elevului, mai degrabă decât pe pedeapsă.
„O justiție punitivă se va uita la acest caz strict prin filtrul faptei. De vreme ce a amenințat că o omoară, și de vreme ce a pus un cuțit la gât și a tăiat înseamnă tentativă de omor. S-ar putea că, pentru un moment de epatare, și pentru cele mai proaste motive, destinul acestui adolescent să fie frânt de exigența legală”, a explicat el.
„O justiție terapeutică ar trebui să se uite mai atent la biografia lui. Să privească mai atent la comportamentul lui, posibil la simptomele lui psihologice de distress. Să mizeze – dacă se poate – pe reabilitare, nu pe pedeapsă. Pentru că pedeapsa, răspunderea penală (altfel de neoprit acum), nu realizează decât dezideratul social de asanare a violenței. Ai călcat pe bec, ai încălcat regula? Te eliminăm din societate pentru o vreme sau de tot.”
