1. Sunt în zodia Berbec sau Taur

În funcție de data nașterii, copiii care vin pe lume în luna aprilie sunt fie Berbeci (1-19 aprilie), fie Tauri (20-30 aprilie). Berbecii sunt pasionali și independenți, iar Taurii sunt ambițioși și de încredere.

  1. Zi de naștere interesantă

În luna aprilie sunt zile care se pot transforma în zile de naștere interesante: 1 aprilie (Ziua păcălelii), 21 aprilie (data de naștere a reginei Angliei), 22 aprilie (Ziua Pământului), 30 aprilie (Ziua internatională a jazzului). La acestea se adaugă și sărbătorile religioase, care ar putea fi în această perioadă a anului, respectiv Floriile și Paștele.

  1. Au succes în orice fac

Indiferent de profesia pe care și-o aleg mai târziu, copiii născuți în luna aprilie se bucură de succes. Și asta pentru că sunt ambițioși și foarte muncitori. De altfel, statisticile spun că cei mai mulți CEO din companiile britanice, de exemplu, sunt născuți în martie și aprilie.

  1. Au o stare de sănătate bună

Potrivit unor studii efectuate la Universitatea Columbia, copiii născuți în luna aprilie sunt mai puțin predispuși să se confrunte la maturitate cu boli cardiovasculare, neurologice, respiratorii sau reproductive comparativ cu persoanele născute în restul anului.

Citește continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.

ARTICOL PRELUAT DE PE SFATULPARINTILOR.RO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.