Adjudeanul Alexandru Novac (sportiv legitimat la CSM Bacău 2010, medaliat cu argint la Jocurile Olimpice ale Tineretului din China), George Cătălin Zaharia (CSŞ Adjud) şi Ionuţ Victoraş Dogaru (Liceul cu Program Sportiv Focşani) au rămas fără bursa olimpică lună în valoare de 1000 lei oferită de Federaţia Română de Atletism şi au fost suspendaţi pe o perioadă de un an de zile, deoarece nu au respectat programul impus de antrenorii federali pe durata taberei de la Năvodari în perioada 2-14 septembrie.

Eveline Lisenco, directoarei taberei, a descoperit faptul că 12 sportivi din loturile naţionale şi-au făcut de cap în a treia zi a cantonamentului şi i-a pârât şefilor federaţiei. Cei 12 atleţi au ”evadat” într-o seară la un club din staţiunea Mamaia şi au ajuns în tabără în jurul orei 02.00 dimineaţa, motiv pentru  care, ziua următoare, au fost urcaţi în autocar şi trimişi la Bucureşti. Ionuţ Dogaru, multiplu medaliat la Campionatul Naţional, nu înţelege de ce a fost penalizat. ”Stau şi mă gândesc oare cu ce am greşit de merit asta”, a scris tânărul atlet de la LPS pe o reţea de socializare.

Nu doar fotbaliştii sar calul. 12 atleţi au fost suspendaţi DRASTIC. Motivul e IREAL
Antrenorul lui George Zaharia, profesorul Ion Ciortan de la Clubul Sportiv Şcolar Adjud este convins că elevul său va fi iertat de pedeapsă şi va fi reprimit în lotul naţional al ţării. ”Ceea ce s-a întâmplat la Năvodari cu cei 12 sportivi o pun pe seama tinereţii lor. Este adevărat că au greşit şi nu au respectat programul impus în tabără, dar sper ca până la urmă, oficialii Federaţiei să-şi dea seama că atât Novac, cât şi Zaharia sunt printre cei mai buni aruncători de suliţă din România şi ar fi păcat să-i pierdem aşa uşor”, a spus antrenorul Ion Ciortan, de la CSŞ Adjud, cel care i-a descoperit şi format pe cei doi aruncători de suliţă din Adjud.
O decizie finală o vor lua antrenorii federali în cadrul unei şedinţe a Biroului Federal al Federaţiei Române de Atletism.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.