România a încheiat Campionatele Europene de Lupte pentru seniori de la București, găzduite de Sala Polivalentă, cu 5 medalii, una de aur, două de argint și două de bronz, relatează Agerpres.
România a participat cu 30 de sportivi la Europenele de la București, câte 10 la fiecare stil. „Tricolorii” au încheiat competiția, sâmbătă, 17 februarie, cu un total de 5 medalii.
Medalia de aur, titlul continental, a fost adjudecată de Andreea Beatrice Ana (23 de ani, categoria 55 de kilograme).
Delegația României și-a trecut în cont două medalii de argint, cucerite de Katerina Zelenih (categoria 65 kg.) și de Alexandra Anghel (categoria 72 kg.).
De asemenea, băieții au adus două de bronz, prin Denis Florin Mihai (21 de ani, categoria 55 kg.) și Răzvan Arnăut (25 de ani, cat. 60 kg.), ambii la greco-romane.
Anul trecut, sportivii români au reușit. pentru prima oară după 43 de ani. să cucerească două medalii de aur la aceeași ediție a Campionatelor Europene. La CE de la Zagreb, România a cucerit 5 medalii, dintre care două de aur, obținute de Andreea Ana (55 kg,) şi de Alexandra Anghel (72 kg,) și trei de bronz, câștigate de Cătălina Axente (76 kg.), Kriszta Incze (65 kg.), și de Denis Mihai (55 kg., greco-romane).