Fotbaliştii de la CSMS Iaşi au câștigat cel de-al cincilea, penultimul, amical din cantonamentul din Antalya, 1-0 marți cu cehii de la Bohemians Praga.Andrei Cristea a ajuns luni noapte în Turcia, marți dimineaţă a semnat un contract pe un an şi jumătate cu CSMS, iar după-amiază a fost trimis pe teren din primul minut al partidei cu Bohemians Praga, locul 13 în prima ligă cehă ce grupează 16 formaţii.La pauză a fost 0-0, iar Mitici a fost nevoit să părăsească terenul după nici douăzeci de minute din cauza unei accidentări.În minutul 84, Bole a obţinut un penalty care a fost transformat cu siguranţă chiar de Cristea, acesta fiind unicul gol al disputei.
CSMS a evoluat în următoarea componenţă: Caparco (’46 Grahovac) - Mihalache, Frăsinescu, Ciucă, Ţigănaşu - Creţu, V. Gheorghe (’65 Enescu) - Llullaku (’58 Viveiros), Onduku (’58 Mitici, ’75 Goge), Bole - Cristea. N-au jucat deloc Hotoboc, Voicu, Golubovic, Bosoi, Bădic, Boiciuc, Piccioni, Sarici (care probabil va fi trimis acasă), Moldovan şi Târşă. Ultimul meci din cantonamentul din Antalya este programat vineri, în compania celor de la Vojvonac (Serbia).
Într-o altă partidă amicală, FC Botoșani a învins cu scorul de 3-2 formația poloneză Jagiellonia Białystok, în cel de-al treilea meci amical din cantonamentul din Turcia. Botoșănenii au deschis scorul in minutul 23 prin Istvan Fulop, cel care a executat o lovitură liberă de la 25 de m, însă în minutul 45 echipa de pe locul 8 din Polonia a egalat prin reușita lui Grzelczak din penalty.În repriza secundă, Jagiellonia Białystok a preluat conducerea după golul marcat de Romanczuk, în minutul 51. Cu toate acestea, FC Botoșani a reușit să învingă după golurile marcate de Attila Hadnagy în minutele 63 si 73.