Aalborg este a patra echipă din Danemarca pe care Steaua o înfruntă de-a lungul istoriei, iar până acum, „roş-albaştrii” au avut câştig de cauză de fiecare dată. Steaua se duelează cu Aalborg astăzi, de la ora 20.00, în direct la Digi Sport și la Dolce Sport.În toamna anului 1985, steliştii au început în Danemarca aventura europeană care avea să se termine cu câştigarea Cupei Campionilor. Au remizat, 1-1, pe terenul celor de la Vejle (golul "militarilor" fiind înscris în ultimele minute de Marin Radu II) şi au câştigat cu 4-1 returul de pe „Ghencea”.
În 1992, Steaua a trecut cu mari emoţii de Aarhus în turul II al fostei Cupe a Cupelor. În prima manşă din Danemarca, formaţia din Ghencea a fost învinsă cu scorul de 3-2, după ce a fost condusă cu 2-0 şi cu 3-1. În returul de la Bucureşti, nordicii au deschis scorul încă din minutul 11 şi păreau să-şi fi asigurat prezenţa în "sferturile" competiţiei, în condiţiile în care tabela de marcaj a rămas nemodificată până în minutul 83. Când suporterii începuseră să părăsească stadionul, Cornel Cristescu a reuşit să egaleze, iar în minutul 90, Jean Vlădoiu a marcat golul victoriei şi al calificării Stelei. "Roş-albaştrii" au devenit atunci prima formaţie din România care, după Revoluţia din 1989, a ajuns în primăvara europeană.
În sezonul 2012-2013, FC Copenhaga a fost una dintre adversarele Stelei în grupele Ligii Europa. Bucureştenii au câştigat, 1-0, la Bucureşti, graţie unui autogol venit cu 7 minute înainte de final şi au remizat, 1-1, în Danemarca, rezultat care i-a dus în primăvara europeană.
În septembrie, Aalborg a plecat şi ea învinsă de la Bucureşti, „roş-albaştrii” învingând cu un categoric 6-0. După o primă repriză "albă", Sânmărtean a deschis scorul (51), Rusescu a făcut o "dublă" (59-penalty şi 73), iar Keşeru a reuşit un hat-trick în doar 11 minute (61-72).