Absolvent de Drept, agent de vânzări, din participant la curse de noapte ilegale ajuns campion național de drift. Traseul fabulos al lui Sorin Ene / VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Absolvent de Drept, agent de vânzări, curse de noapte ilegale, campion național de drift. Acesta este parcursul lui Sorin Ene. În 2005, tânărul avea 24 de ani. Au trecut 11 ani în care Sorin a trecut prin întâmplări, experiențe de viață. Poți scrie o carte despre toată aceasta perioadă.Cea mai importantă realizarea a lui în tot acest timp ”este familia”, soția Cosmina și cele două fetițe - Alice (9 ani) și Sara (4 ani). Între timp, Sorin Ene a avut și împliniri pe plan profesional în materie de Motorsport - Drift, devenind vicecampion național de drift (2013) și campion național în aceeași disciplină.În 2005, Libertatea îl prezenta pe Sorin ca un împătimit al curselor de noapte ilegale. El a reușit să se desprindă de fenomenul curselor ilegale, a urmat calea corectă și chiar a ajuns să facă performanță în drift, obținând un titlu de campion National. Sorin Ene a înființat prima Școală de Drift din România, școală care îi poartă numele.

Arhiva foto

“Nu cred că există pe lumea aceasta un om, o persoană care, din pasiune pentru ceea ce face, să nu poată reuși în domeniul său mai devreme sau mai târziu. În momentul în care faci tot din pasiune faci din suflet, cu dragoste și cu dedicare, și nu simți piedicile, greutățile care apar. Nu te gândești că trebuie să faci ce faci, ci că îți place și iubești asta. Am făcut sacrificii pentru a demonstra cât de mult iubesc ceea ce fac, driftul, mașinile și tot ce ține de domeniul auto”.Nelipsit în adolescență din cadrul curselor de noapte ilegale, acolo unde s-au întâmplat multe tragedii, acum, ca pilot pofesionist trecut prin acea perioadă, Sorin trage un semnal de alarmă pentru cei care contiuă să participe la acest gen de curse și îi îndeamnă: “Acum avem circuite și sunt o mulțime de evenimente și de ocazii, unde vă puteți etala și exploata aptitudinile de pilot în cadru legal organizat și în siguranță maximă. Nu pe stradă!!!“.

Arhiva foto

Anul 2016 pentru Sorin Ene este un an foarte important, deoarece își dorește foarte mult să revină în puternicul Campionatul European de Drift “Kinf of Europe”, unde a debutat în 2009, obținând rezultate onorabile, clasări în primii 15 piloți la acea vreme.

Însăși denumirea - ”King of Europe”, te duce cu gândul că este un campionat foarte puternic și de o importanță maximă pentru piloții de drift. ”Am debutat în 2009. Nu am rezistat decât 3 ani, efortul financiar este mare, materialul meu de concurs nu se ridica nici măcar la jumatatea celorlalți piloți. La acea vreme, nu aveam circuite și posibilitatea de a ne antrena. Toate acestea au făcut ca să nu-mi mai pot permite participari în cadrul King of Europe”.

Sorin își dorește să revina in King of Europe, dar, în continuare, bugetul reprezintă o problemă pentru el. ”Nivelul a crescut acolo extraordinar de mult în ultimii ani, nu te poți duce nepregătit, sper să pot strânge bugetul care să-mi asigure prezența în cadrul acestui Campionat European și să pot reprezenta România cu fruntea sus. Vreau să mulțumesc familiei mele și tutror partenerilor mei care m-au susținut până acum și sper să-i pot reprezenta mai bine decât am făcut-o pâna acum”. Sorin Ene speră să strângă bugetul necesar, 20.000 euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
06:55
Cât costă, de fapt, o călătorie cu metroul. Liderul USLM: „Costul real este undeva spre 14 lei”
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală