Actorul britanic care a aruncat cu bani falși înspre președintele FIFA, Sepp Blatter, a fost pus sub acuzare de poliția elvețiană după ce a fost arestat și interogat, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, citat de agerpres.ro.

Simon Brodkin, pe numele său de scenă Lee Nelson, a pătruns în sala în care Blatter avea programată întâlnirea cu ziariștii și a apucat să arunce banii în direcția conducătorului FIFA, înainte de a fi evacuat de personalul care asigura securitatea.

„A fost arestat și interogat de poliție”, a afirmat un purtător de cuvânt al poliției din Zurich. „Ar putea exista o plângere pentru intrare neautorizată. Nu știm dacă va fi sau nu un proces, acest lucru va fi decis de procuror și va lua ceva timp”, a spus el.
FIFA a depus plângere la poliție în legătură cu acest incident, a adăugat purtătorul de cuvânt. Forul fotbalistic mondial nu a fost disponibil imediat pentru comentarii.

Brodkin a rămas pentru puțin timp în arestul poliției și s-a întors în Marea Britanie.

Brodkin este renumit pentru astfel de glume legate de lumea sportului. În vara anului trecut, el a încercat să se alăture naționalei Angliei în momentul îmbarcării în avionul care o transporta în Brazilia, la Cupa Mondială 2014. Actorul a încercat, de asemenea, să se încălzească alături de jucătorii lui Manchester City înaintea unui meci din Premier League, împotriva formației Everton, disputat în 2013.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.