Sofia Goggia, 31 de ani, campioană olimpică în proba de coborâre (2018) și cvadruplă câștigătoarea a Cupei Mondiale în această probă (2018, 2021-2023), a pozat pentru o revistă italiană. Coperta a stârnit amuzament, pentru că imaginile au fost editate și părea că sportiva are două picioare stângi, relatează Blick. Fotograful și-a cerut scuze.
Goggia stă întinsă în pat și își îmbrățișează câinele, pe coperta revistei „Sette”, supliment al ziarului peninsular Corriere della Sera.
Probabil că cea supranumită „regina vitezei” nu se aștepta ca această fotografie să stârnească atâta râs. Goggia însăși nu pare să fi realizat la prima vedere ceea ce s-a întâmplat și postează coperta pe X, fostul Twitter
Dar urmăritorii ei se uită mai atent la fotografie și observă imediat ce nu este în regulă. „Știam că Sofia este grav accidentată, dar nu știam că are două picioare stângi”, a fost unul dintre comentarii.
View this post on Instagram A post shared by Massimo Sestini (@massimo_sestini)
După ce a realizat eroarea, fotograful Massimo Sestini a explicat, pe Instagram, că „editorul foto a decis să înlocuiască unul dintre picioarele Sofiei Goggia pentru că a considerat nu era într-o poziție bună”. Bineînțeles, „ar fi trebuit să verific totul”.
El și-a cerut scuze cititorilor, redacției și sportivei, ale cărei picioare sunt frumoase chiar și fără editare”.
„Am crezut că mi-au greșit operația!”, s-a amuzat Sofia, când a fost întrebată despre copertă, la emisiunea Viva Rai2!.
Goggia a căzut în timpul unui antrenament, la începutul lunii februarie, și și-a fracturat tibia și glezna dreaptă. A fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Am două picioare stângi, de aceea virajele mele la stânga sunt atât de bune. Lăsând gluma la o parte, recuperarea merge bine, după 50 de zile am renunțat la cârje.
În afara titlului olimpic de la coborâre, din 2018, prima schioară care a obținut medalia pentru Italia, Goggia mari are un argint olimpic (JO 2022, Beijing, coborâre), un argint mondial (2019, Super-G) și un bronz mondial (2017, slalom uriaș).
Foto: Hepta