Recent, Consiliul Federaţiei Române de Atletism a decis să nu mai desemneze “atletul anului”. Hotărârea, fără precedent, a fost motivată prin faptul că nu s-a obţinut nici o medalie în acest an. Iar Ancuţa Bobocel se consideră nedreptăţită. A enumerat victoriile de anul acesta, subliniind că a câştigat etapa de la Londra, din Diamond League. “Nimeni din România, de la Gabi Szabo încoace, nu a mai reuşit o asemenea performanţă! Şi atunci, cum să spui că n-ai avut rezultate la atletism în 2012?!”, a clamat tânăra sportivă. Bobocel a subliniat că Federaţia nu i-a asigurat decât masa şi cantonamentul. Şi că nu a avut doctor, maseur sau fizioterapeut. “A fost un an greu şi am tras cu dinţii!. Fiecare federaţie şi-a desemnat cei mai buni sportivi, numai atletismul nu are nici unul. Dacă nu au nici un atlet bun, să-şi dea toţi demisia. Voi face memoriu la FRA şi la ANST”, a anunţat sportiva.
“Am căzut de mii de ori şi m-am ridicat prin propriile forţe. Nu las pe nimeni să-mi ia bucuria de a primi ce mi se cuvine. Nu-şi bate joc nimeni de munca mea. Dacă nu-mi sunt recunoscute meritele, mă retrag !”, a anunţat Bobocel.