”Îi doresc pe amândoi, chiar dacă de două luni se antrenează singuri. În trei săptămâni pot fi puşi pe picioare. Acum nu ştiu ce pretenţii au şi dacă îşi doresc să vină la Dinamo”, a declarat ”Fălcosul”. Cei doi jucători au fugit din cantonamentul Universităţii Craiova în urmă cu aproape două luni şi au cerut să fie declaraţi liber de contract, în baza unor dezlegări în alb pe care patronul „Ştiinţei”, Adrian Mititelu, i le-a dat fostului manager al oltenilor, Victor Piţurcă.
După ce Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul LPF i-a declarat pe fotbalişti liberi de contract, marţi, Comisia de Recurs a LPF a respins ca neîntemeiat apelul înaintat de clubul Universitatea Craiova, menţinând decizia iniţială.