Judoka Andreea Chițu, campioană europeană și vicecampioană mondială la categoria 52 de kilograme că se pregătește intens pentru primul Grand Slam al anului.Competiția este programată pentru perioada 4-6 februarie, la Paris.
''Voi participa la Grand Slam-ul din Paris, din 4-6 februarie. Acum sunt pe locul 1 in clasamentul mondial la categoria 52 de kilograme. Mă pregătesc la Cluj-Napoca alături de lotul național de judo'', a spus Andreea Chițu.
În continuare, ea a precizat pentru AGERPRES: ''Sper să am un început de sezon bun, cu clasarea pe podium înainte de primul obiectiv al anului, Campionatul European. Vreau să fac o pregătire bună, din toate punctele de vedere și să fiu sănătoasă, pentru a putea munci și a-mi atinge obiectivele''.
Întrebată care sunt aceste obiective pentru anul care abia a început, Andreea Chițu a spus: ''Un prim obiectiv pentru începutul lui 2016 este o clasare în primii trei la Campionatul European''.
CE de seniori individual și echipe va avea loc în perioada 18-24 la Kazan, în Rusia. Legitimată la CSA Steaua, Anreea Chiţu a primit "Premiul național pentru sport 2015".