Naţionala României de polo pe apă va evolua la Campionatul European din Serbia, în grupa C, contra reprezentativelor Italiei, Georgiei şi Germaniei. „Tricolorii” vor debuta contra Georgiei, pe 11 ianuarie, iar apoi vor juca împotriva Italiei (13 ianuarie) şi Germaniei (15 ianuarie). H2opolo.ro a dezvăluit lotul pe care ne bazăm.

Lotul de 13 jucători pe care se va baza tehnicianul Dejan Stanojevici la aceste Europene este următorul: Dragoș Stoenescu și Marius Tic (portari), Cosmin Radu, Tiberiu Negrean, Mihnea Chioveanu, Mihnea Gheorghe, Alex Popoviciu, Roland Szabo, Andrei Buşilă, Dimitri Goanţă, Alexandru Ghiban, Daniel Teohari şi Nicolae Oanță.

Din delegație mai fac parte Adrian Vamoș (secund), Dumitru Paizan (maseur), Robert Mihăilă (analist video) și Dan Anghelescu (doctor). Conducătorul delegației va fi președintele federației, Liviu Răducanu.

La precedenta ediţie a Campionatului European, în 2014, România a încheiat competiţia pe locul 8.

Iubitorii poloului pe apă vor putea urmări meciurile Campionatului European de la Belgrad în direct pe canalul web al forului european. Anunțul a fost făcut de secretarul general al LEN, Marco Birri: “Vom transmiste și interviurile de după partide pe rețelele noastre sociale”.

ADRESA DE LIVE, AICI.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.