Partida Petrolul Târgoviște – Recolta Gura Șuții, scor 1-4, din runda a 20-a, a fost scena unui scandal imens. Gogu Bucurică, antrenorul celor de la Petrolul Târgoviște, le-a arătat o rangă arbitrilor, anunță jurnaldedambovita.ro!
Arbitrii au fost amenințați: ”E cea mai ordinară japcă pe care am văzut-o!”
Arbitrii au fost amenințați cu moartea! Gogu Bucurică, tatăl fundașului Bogdan Bucurică, de la CSU Craiova, a recunoscut că: „Este adevărat că le-am arătat o rangă arbitrilor, aveam mai demult necaz pe ei. De când sunt eu în fotbal, nu am văzut să ne fure în halul ăsta”.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/03/gogu.jpg)
Gogu Bucurică
Totul a pornit de la prestația arbitrului Ioan Oncescu, se spune, un apropiat al celor de la recolta Gura Șuții. „De când sunt eu în fotbal, nu am văzut să ne fure în halul ăsta. Este cea mai ordinară japcă pe care am văzut-o în viaţa mea şi din istoria echipei Petrolul Târgovişte. Ştiam că la Gura Şuţii pierdem din start, pentru că ne fură tot timpul arbitrii, însă nu am crezut că şi acasă vom fi executaţi într-un asemenea mod.
Japcă pe faţă, cu trei eliminări la Dogaru, Albu şi Grecu, altfel Gura Şuţii nu ne-ar fi bătut niciodată. Mai bine ne spuneau să ne dăm la o parte şi evitam circul care a fost. Este adevărat că le-am arătat o rangă arbitrilor, aveam mai demult necaz pe ei”, şi-a exprimat revolta Gogu Bucurică, tehnicianul petrolist.
Arbitrii au fost amenințați! Nici observatorul n-a scăpat
Acesta l-ar fi apostrofat şi pe observatorul meciului, preşedintele AJF Dâmboviţa, Tudor Emil. „I-am spus că în halul ăsta nu se mai poate continua. Centralul a venit pornit direct pe noi, s-a văzut clar”.
Delegarea lui Oncescu la acest meci a fost total neinspirată, de vreme ce „fluierașul” a fost acuzat constant că ajută grosolan echipa din Gura Şuţii. Au mai făcut-o în ultima perioadă oficialii echipelor din Perşinari şi Ungureni.
„Eu nu comentez arbitrajul, însă Bucurică face scandal din orice. E adevărat că noi am avut un meci mai slab, dar nu am câştigat datorită arbitrajului. Am plecat cu un gust amar de la Petrolul. S-au adresat multe vorbe urâte la adresa noastră, chiar şi a mea, însă nu e posibil să măscăreşti tot meciul o doamnă ca Petruţa Iugulescu”, a comentat şi Constantin Dinu, primarul-antrenor de la Gura Şuţii. Cert e că Dogaru şi Albu au fost eliminaţi la scorul de 1-0 pentru Petrolul, iar Grecu la 1-1.
Recolta Gura Șuții se bate la primul loc cu AS Gloria Gaz Metan Cornești. Liderul din Cornești are 46 de puncte, în timp ce Gura Șuții are 44 de puncte, dar avantajul meciului direct cu rivala chiar pe teren propriu, în ultima etapă.
În fotbalul mic, incidentele sunt la ordinea zilei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f7fd7782792d12fd53c6d20b15af1681.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a528f045569eb8328e99e89bb61df9fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41541f4ae7134744d6554d3784e31828.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_91eefd48afc5a39782ea95b26fa810c2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fb658d98a87c54d0bd263f45991d3b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_3c4923ceb7c2524fe6ff07a84d6855c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f7fdea2246e58a1005625f334fab02d4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_788f00c8a5fb5288c63db02505e18945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_bdb006332062c53098dd9a023c3273b0.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5de453c83a088d224d579ce78616193c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_499d7f4b19f26d0bb50ddb6e3a74f3f0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8de8a0d05bcdd00429024a56b0485b17.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6dc069aa64f6d90993d738add9ac973.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_34a3adc470e3bdb1b87b2d25b470b797.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_1e7eddc961f8e772c0b27db8cb7772af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/01/minge-de-fotbal12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_93ebf2ba0f7b5bef2be279b3db5a0e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5370c2ebfe29edf13e03956955729306.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/masina-a-politiei-romane-politia-rutiera-in-trafic-bucuresti-romania-2023-e1776342096687.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/pret-cirese-amzei-obor-e1778949798822.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_58fd326786ee59e59aa5358eec49db88.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_41384457c42466a4d720ce7d3728df07.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dara-reprezentanta-bulgariei-la-eurovision-2026-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1099627467-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_58bb86d0d36b3fcb8090e0ed4020d78a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_bcf7104c51aa29e58c346e0f7dff15b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/presedintele-nicusor-dan-conferinta-palatul-cotroceni-22-aprilie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-6-scaled-e1778942358313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/horoscop-17-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-ne-dam-cu-parfum-pe-incheietura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/lalele-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/barbat-cumparat-caine-robot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/caine-avion-animale-de-companie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sertarul-de-detergnet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-barbatii-isi-ridica-manecile-la-camasa-pana-la-cot.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/duelul-dintre-george-em--lahovary-proprietar-ziarului-lindependence-roumaine-si-nicolae-filipescu-fost-deputat-si-primar-al-bucurestiului-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/img0243-scaled.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/furtuna-ploaie-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/dumitru-prunariu4325-copy-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/un-an-cu-nicusor-dan-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/protest-aur-impotriva-legii-vexler--foto-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/inflatie--foto-ilustrativ-shutterstock2703096057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/scaderea-economica-a-romaniei-shutterstock2745876887-copy-3.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.