Generația de Aur este în conflict deschis cu conducerea Federației Române de Fotbal. Jucătorii care au adus glorie echipei naționale, clasându-se pe locul 5 la Cupa Mondială din 1994, atingând apoi ”optimile” la Coupe du Monde 1998 și la Euro 2000, fie nu și-au găsit loc, fie au fost alungați de la ”Casa Fotbalului”, singurul tolerat fiind Miodrag Belodedici.Florin Valeriu Răducioiu a fost îndepărtat de la FRF, unde a fost adus de administrația Mircea Sandu și unde antrena lotul care-l cuprindea pe Ianis Hagi, proaspăt transferat la Fiorentina, însă a fost azvârlit ca pe o măsea stricată de șefii instalați în martie 2014.Rămas pe drumuri, lui ”Radu”, stabilit la Brescia, i-a întins o mână de ajutor AC Milan, cel mai mare club pentru care a evoluat în carieră. După ce o vreme a fost scouterul italienilor în Australia, Florin a fost detașat în Africa, cu scopul de a căuta talente pentru ”diavoli” în Nigeria.
Se știe că gruparea italiană deține în toată lumea așa-numitele ”MilanCamp-uri”, pentru care lucrează nume grele, precum Daniele Massaro sau Franco Baresi.