Entuziasmul din jocul Stelei, care a luat-o pe sus pe Molde din primul minut al meciului de joi, nu avea cum să nu se urce de pe teren în tribune, punând stăpânire pe fiecare dintre cei 50.000 de fani ai roş-albaştrilor. Aşa se face că un stadion întreg a scandat numele favoriţilor şi fanii au ţopăit non-stop timp de 90 de minute.
Iar fericirea născută din victoria steliştilor i-a făcut pe unii spectatori să se manifeste după cum le-a dictat inima. Este cazul Roxanei, soţia lui Raul Rusescu, marcatorul golului din minutul 32. Roşcata n-a mai avut răbdare să rămână singură cu bărbatul ei: în momentul în care acesta s-a apropiat de tribună, i-a prins capul între palme, mângâindu-l şi sărutându-l. De un tratament identic s-a bucurat, din partea Antoanetei, iubita lui, şi portarul Ciprian Tătăruşanu, care a apărat tot ce a fost de apărat (puţin, ce-i drept!) contra norvegienilor.
↑ Un fan stelist, dotat cu o pereche de ochelari haioasă, exultă pentru victoria favoriţilor alături de un prieten
(foto: Gabriel Pătruț)
“Băieţii s-au descurcat bine şi cred că suntem 80% calificaţi în primăvara europeană! Mai avem nevoie doar de un punct din cele două meciuri din deplasare şi cred că apoi putem sta liniştiţi”, a declarat pentru Libertatea Helmuth Duckadam (53 de ani). Directorul de imagine din Ghencea nu crede că eurogolul marcat de Vlad Chiricheş, din “foarfecă”, îi va creşte acestuia valoarea de transfer: “A fost un gol spectaculos, care îl va face şi mai cunoscut”. (Sorin Ion)