Ashleigh Barty a câștigat, duminică, Turneul Campioanelor de la Shenzhen (China), după ce a dispus în finală, scor 6-4, 6-3, de ucraineanca Elina Svitolina.

A fost o victorie ”dulce”, după ce, în precedentele cinci partide directe, Svitolina le câștigase pe toate!

Ashleigh Barty a cucerit la Shenzhen al treilea său trofeu din acest an, după cele de la Miami şi Roland Garros, ajungând la un total de şase titluri în circuitul profesionist.

În urma acestui succes, Barty și-a asigurat anul acesta locul 1 în topul jucătoarelor profesioniste de tenis.

Ashleigh Barty a triumfat la Turneul Campioanelor la prima participare

Interesant este faptul că Ashleigh Barty a început anul pe locul 15 WTA, câștigând, pe rând, primul său turneu Mandatory, la Miami, apoi primul turneu de Mare Șlem, la Paris.

După ce s-a impus în turneul de la Birmingham a urcat pentru prima oară în carieră pe locul 1 WTA.

Ashleigh Barty a fost prima jucătoare calificată la Shenzhen, turneu pe care l-a câștigat la prima participare.

În urma triumfului de la Turneul Campioanelor, Ashleigh Barty va primi un cec în valoare de 4,42 milioane de dolari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații