Camelia Potec: ”Din răutate şi nervi s-a născut aurul de la Atena”

Comentează
Arhiva foto

Pe 17 august 2004, la Atena (Grecia), înotătoarea Camelia Potec (32 de ani) a devenit campioană olimpică în proba de 200 de metri liber, cu timpul de 1 minut, 58 de secunde şi 3 sutimi.

Într-un interviu pentru Libertatea și Sportnews.ro, actualul preşedinte al la Federaţiei Române de Natație și Pentatlon Modern spune povestea acelei zile de poveste pentru sportul tricolor.

Povestea titlului tău olimpic este destul de complicată. Ai fost supărată că ai terminat pe locul 4 finala de la 400 de metri liber. Chiar ai vrut chiar să renunți la participarea de la 200 de metri?Camelia Potec: Povestea e mai lungă. Eu am avut mari speranțe la proba de 400 de metri. Am și pregătit proba aceasta, care avea loc chiar de ziua fratelui meu, pe 15 august 2004. Mi-am dorit foarte mult o medalie atunci, însă n-a fost să fie, deși rezultatul pe care l-am obţinut atunci a rămas al cincilea din toate timpurile. Am fost

epa000253605 Camelia Potec from Romania shows her gold medal during the medal ceremony for the women's 200m Freestyle final at the Athens Olympic Aquatic Centre, Tuesday 17 August 2004. epa/keystone Patrick B. Kraemer EPA/Patrick B. Kraemer

foarte dezamăgită și m-am gândit să-mi fac bagajele și să plec. Doamna Doina Sava m-a convins să nu dau bir cu fugiţii. Mi-a spus că foarte multă lume își dorește să ajungă la Jocurile Olimpice și, chiar dacă nu a fost medalie, nu este corect ca un sportiv de mare performanță să renunțe. Am spus «Ok, așa este!». A doua zi, după o noapte nedormită în timpul căreia am plâns, am luat startul la 200 de metri liber. M-am calificat în semifinală. Apoi m-am mai odihnit. Am și mâncat ceva, pentru că nu o făcusem în seara de dinainte. Iar spre seară am intrat în finală cu al șaptelea timp. Așa a reapărut acea automotivare a unui sportiv care își dorește o medalie olimpică. Am înțeles că nu toate zarurile fuseseră aruncate, că mai aveam o șansă.

Cum de ai reuşit acea revenire în forță din ultima parte a cursei?

La prima întoarcere, cred că am fost ultima. Apoi a cincea, a treia și la final am câștigat. Nu a fost o cursă de tactică. Nu mi-am făcut o strategie înainte. Am înotat mai mult cu mine. Pe ultimii metri am dat tot ce am putut. Aurul de la Atena s-a născut din energie și forță, dar și din toată răutatea și nervii care s-au strâns după acel loc 4 de la 400 de metri. De aceea am avut și acea stare de uimire... Ajunsesem la capăt și nu-mi doream decât să nu fiu iarăși pe locul 4.

Eşecul de 400 de metri a motivat-o

Este cea mai nesufiertă poziţie pe care te poţi clasa într-o finală?

Da, fiindcă nu iei medalie și ești primul sub linie, primul de lângă podium. E mai bine să termini pe locul 8. Ești cel mai puțin bun din finală, fiindcă nu poți să zici nici că ești cel mai prost - e totuși o finală olimpică - , dar e mai bine decât să fii pe 4... Este îngrozitor de dificil de suportat și de trecut peste. Pentru că nu poți să te gândești că la viitoarea competiție le arăți tu cine este mai bun. Pentru că patru ani înseamnă o perioadă lungă de pregătire, una în care se poate întâmpla orice. Nimeni nu gândește în felul acesta. Când am terminat cursa, nu m-am întors la tabelă. Îmi doream să nu fie locul 4. Încercam să aud dacă țipă antrenoarea mea. Știam că dacă țipă e de bine. Că sunt pe podium, iar dacă nu - că e dezastru... Ori locul 4, ori alt loc. N-am auzit-o și m-am întors să mă uit. În prima fază, nu înțelegeam. Că eu eram pe culoarul 1, iar în dreptul numelui meu mai era un 1. Nu eram sigură că văd doar un 1 sau doi de 1.

epa000253589 Camelia Potec from Romania (C) shows off her gold medal, sided by silver medalist Federica Pellegrini (L) from Italy and Solenne Figues from France, who took bronze after the women's 200m Freestyle final at the Athens Olympic Aquatic Centre, Tuesday 17 August 2004. epa/dpa Kay Nietfeld EPA/Kay Nietfeld

Despre culoarele dinspre margine, precum 1, se spune că sunt dezavantajoase.

Da, însă s-a potrivit situației în care eram. Nu eram în stare să-mi fac o tactică în acea cursă. S-a potrivit cu starea pe care o aveam de la finala de 400 de metri. Să fiu liniștită pe culoarul meu și să-mi văd de treabă. Dacă eram pe mijloc aș fi fost tentată să mă uit și-n dreapta, și-n stânga, iar atunci poate că situația ar fi fost alta. Nu știu. Nu zic că poate n-aș fi câștigat; poate că aș fi scos un timp mai bun sau aș fi pierdut. Așa, de pe culoarul 1 mi-am văzut de treaba mea, știind că oricum n-aș fi putut să văd toate adversarele de acolo.

Ai vorbit de tactică. În natație ce contează mai mult?

Depinde de probe. La cele scurte, de viteză, contează absolut orice. Startul, sosirea, adversarii și valurile pe care le fac aceștia, tactica pe care o ai, pregătirea. Nu pot să zic că sunt o specialistă în probe scurte. Aici îți trebuie acea reacție de a porni tare și de a menține ritmul până la sfârșit. Bine, sfârșitul înseamnă pregătire. Eu am fost mai diesel, ca să spun așa. Bine, nici nu am fost o persoană foarte puternică fizic. La mine a fost vorba de talent și foarte multă muncă. De aceea și probele la care am concurat au fost din ce în ce mai lungi.

O accidentare i-a periclitat cariera

Înainte de Olimpiada de la Atena ai avut probleme la un umăr. Ai fost ajutată de un medic egiptean.

În 2003 am avut o accidentare la umăr. Niște tendoane care s-au rupt. Unele care s-au întins. Practic nu mai puteam să ridic mâna. Toți spuneau «Să vedem ce găsim acolo când te deschidem». Am refuzat categoric operația, fiindcă niciun medic nu-mi garanta nu că voi mai putea concura, ci că voi mai fi un om normal. Am zis «Bun, ne împăcăm cu ideea că nu mai pot face sport, dar măcar să-mi pot mișca brațul. Să vedem cum se pot reface acele tendoane ». Eu nu aveam nici o vârstă înaintată atunci. Domnul Țiriac a venit cu ideea să merg la acel medic egiptean. Mulți jucători de tenis mergeau la el și trebuia să aștepți mult pentru o consultație. Într-o săptămână m-a chemat. Nu m-a atins la umăr, ci doar în anumite puncte și a spus că într-adevăr n-aș mai fi putut să înot. Eram foarte încărcată. Pe spate, și astăzi, am niște gâlme pe fond de oboseală. S-au adunat în decursul anilor și nu s-au mai refăcut. Când am plecat de acolo mi-a spus ce să fac, anumite lucruri pe care să le respect, un anumit fel de masaj, cu mișcări circulare, într-un sens.

Arhiva foto

Timp de trei luni, am respectat acest program. Am fost la Băile Felix, unde n-am mișcat brațul, ci am făcut doar recuperare. N-a fost deloc simplu. Cu timpul cu care înotasem la Europene, în 2002, când am venit după Franziska van Almsick, aș fi câștigat titlul mondial în 2003, la Barcelona. Ea anunțase că nu va veni. Eu eram la Băile Felix atunci, iar doamna Doina Sava, care era acolo, m-a sunat și mi-a spus că am pierdut o medalie de aur. De aceea, după acel loc 4 de la Atena am vrut să plec. Mă gândeam că am muncit atât, am renunțat la atâtea, mi-am riscat sănătatea și n-am câștigat medalia olimpică pe care mi-o doream atât de mult. În octombrie 2003, m-am întors în bazin.

În afară de talent și de muncă multă, crezi că a fost vorba și despre destin în cazul reușitei tale de la Atena?

Cred că fiecare avem un scop în viață și că lucrurile sunt așezate pentru fiecare om. După felul lui de a fi, după cum muncește. În sport, ca și în viață ai de făcut niște alegeri. Cred că și noi ne alegem destinul, dar lucrurile sunt făcute de cineva de sus. Să ai întotdeauna de ales între un drum bun și altul mai puțin bun sau de-a dreptul rău. Eu cred că atâta timp cât faci lucrurile corect, cât ești corect, cât timp muncești și Cel de Sus are grijă de tine. Să te țină în formă, sănătos. Pentru că necazul cel mai mare pentru un om care e? Să-și piardă sănătatea. Căci atunci nu mai ești apt de nimic. Aâtat timp cât eu și cei dragi mie, cei din jurul meu suntem sănătoși eu sunt mulțumită. Căci restul le facem acum, peste zece, douăzeci de ani sau niciodată, asta e! Poate că nu este să fie.

Tu ai reușit rezultate remarcabile. Ce crezi că le-a lipsit sau le lipsește altor înotători români să obțină o medalie olimpică sau mondială?

Nu numai eu am reușit. Cred că era și o altă mentalitate. Alegerile ne aparțin. La început, nu numai nouă, ci și părinților. Până la o anumită vârstă, nu putem alege numai noi. Suntem ajutați de părinți, de antrenori și de cei din jurul nostru. Trebuie să pornim de la întrebarea dacă cei care au talent și ar putea ajunge într-o zi campioni olimpici iubesc ceea ce fac. Pasiunea este foarte importantă. Sportul de performanță nu este ușor. Nu este pentru toată lumea. Este foarte greu de trecut peste acele eșecuri care apar, de perioadele cu rezultate mai puțin bune. Cred că noi ar trebui să fim mai uniți. Pentru ca acel sportiv care muncește să stea numai în bazin. Să nu mai aibă alte griji. Eu am trecut prin toate etapele. Am fost nevoită să mă ocup și de imagine, și de sponsori, de călătoriile mele. Sportivul de astăzi n-ar trebui să se mai ocupe de așa ceva.

Dezavantajată de costumele cu neopren

În 2009, la Campionatele Mondiale de natație de la Roma, Camelia Potec a cucerit ultima medalie importantă: bronz la 1.500 de metri. “Ca timpi, 2008 și 2009 au fost cei mai buni ani ai mei. Am fost dezavantajată de acele costume cu neopren. Eu aveam acel fizic foarte subțire. Le avantaja pe toate adversarele mele solide și foarte puternice. Pe ele, acele costume le țineau deasupra apei și ele își foloseau doar forța de înaintare”, a explicat Potec.

CARTE DE VIZITĂ

Camelia Potec

* A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice (2000, 2004, 2008, 2012)* A cucerit titlul olimpic în 2004, la 200 m liber* La Mondiale a câștigat două medalii de bronz* La Europene a obținut 16 medalii (4 de aur)* La Campionatele Naționale de juniori și seniori a câștigat peste 200 de titluri* A stabilit un record european la 1.500 m, la Campionatele Franței, în 2009, și multiple recorduri ale României * S-a retras din activitate la sfârșitul anului 2012

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
22:25
5 Știri - Sport: Barcelona spulberă tot în LaLiga | Controverse de arbitraj în Dinamo - FCSB
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!