Camelia Potec: ”Din răutate şi nervi s-a născut aurul de la Atena”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pe 17 august 2004, la Atena (Grecia), înotătoarea Camelia Potec (32 de ani) a devenit campioană olimpică în proba de 200 de metri liber, cu timpul de 1 minut, 58 de secunde şi 3 sutimi.
Cuprins:
Într-un interviu pentru Libertatea și Sportnews.ro, actualul preşedinte al la Federaţiei Române de Natație și Pentatlon Modern spune povestea acelei zile de poveste pentru sportul tricolor.
Povestea titlului tău olimpic este destul de complicată. Ai fost supărată că ai terminat pe locul 4 finala de la 400 de metri liber. Chiar ai vrut chiar să renunți la participarea de la 200 de metri?Camelia Potec: Povestea e mai lungă. Eu am avut mari speranțe la proba de 400 de metri. Am și pregătit proba aceasta, care avea loc chiar de ziua fratelui meu, pe 15 august 2004. Mi-am dorit foarte mult o medalie atunci, însă n-a fost să fie, deși rezultatul pe care l-am obţinut atunci a rămas al cincilea din toate timpurile. Am fost
foarte dezamăgită și m-am gândit să-mi fac bagajele și să plec. Doamna Doina Sava m-a convins să nu dau bir cu fugiţii. Mi-a spus că foarte multă lume își dorește să ajungă la Jocurile Olimpice și, chiar dacă nu a fost medalie, nu este corect ca un sportiv de mare performanță să renunțe. Am spus «Ok, așa este!». A doua zi, după o noapte nedormită în timpul căreia am plâns, am luat startul la 200 de metri liber. M-am calificat în semifinală. Apoi m-am mai odihnit. Am și mâncat ceva, pentru că nu o făcusem în seara de dinainte. Iar spre seară am intrat în finală cu al șaptelea timp. Așa a reapărut acea automotivare a unui sportiv care își dorește o medalie olimpică. Am înțeles că nu toate zarurile fuseseră aruncate, că mai aveam o șansă.
Cum de ai reuşit acea revenire în forță din ultima parte a cursei?
La prima întoarcere, cred că am fost ultima. Apoi a cincea, a treia și la final am câștigat. Nu a fost o cursă de tactică. Nu mi-am făcut o strategie înainte. Am înotat mai mult cu mine. Pe ultimii metri am dat tot ce am putut. Aurul de la Atena s-a născut din energie și forță, dar și din toată răutatea și nervii care s-au strâns după acel loc 4 de la 400 de metri. De aceea am avut și acea stare de uimire... Ajunsesem la capăt și nu-mi doream decât să nu fiu iarăși pe locul 4.
Eşecul de 400 de metri a motivat-o
Este cea mai nesufiertă poziţie pe care te poţi clasa într-o finală?
Da, fiindcă nu iei medalie și ești primul sub linie, primul de lângă podium. E mai bine să termini pe locul 8. Ești cel mai puțin bun din finală, fiindcă nu poți să zici nici că ești cel mai prost - e totuși o finală olimpică - , dar e mai bine decât să fii pe 4... Este îngrozitor de dificil de suportat și de trecut peste. Pentru că nu poți să te gândești că la viitoarea competiție le arăți tu cine este mai bun. Pentru că patru ani înseamnă o perioadă lungă de pregătire, una în care se poate întâmpla orice. Nimeni nu gândește în felul acesta. Când am terminat cursa, nu m-am întors la tabelă. Îmi doream să nu fie locul 4. Încercam să aud dacă țipă antrenoarea mea. Știam că dacă țipă e de bine. Că sunt pe podium, iar dacă nu - că e dezastru... Ori locul 4, ori alt loc. N-am auzit-o și m-am întors să mă uit. În prima fază, nu înțelegeam. Că eu eram pe culoarul 1, iar în dreptul numelui meu mai era un 1. Nu eram sigură că văd doar un 1 sau doi de 1.
Despre culoarele dinspre margine, precum 1, se spune că sunt dezavantajoase.
Da, însă s-a potrivit situației în care eram. Nu eram în stare să-mi fac o tactică în acea cursă. S-a potrivit cu starea pe care o aveam de la finala de 400 de metri. Să fiu liniștită pe culoarul meu și să-mi văd de treabă. Dacă eram pe mijloc aș fi fost tentată să mă uit și-n dreapta, și-n stânga, iar atunci poate că situația ar fi fost alta. Nu știu. Nu zic că poate n-aș fi câștigat; poate că aș fi scos un timp mai bun sau aș fi pierdut. Așa, de pe culoarul 1 mi-am văzut de treaba mea, știind că oricum n-aș fi putut să văd toate adversarele de acolo.
Ai vorbit de tactică. În natație ce contează mai mult?
Depinde de probe. La cele scurte, de viteză, contează absolut orice. Startul, sosirea, adversarii și valurile pe care le fac aceștia, tactica pe care o ai, pregătirea. Nu pot să zic că sunt o specialistă în probe scurte. Aici îți trebuie acea reacție de a porni tare și de a menține ritmul până la sfârșit. Bine, sfârșitul înseamnă pregătire. Eu am fost mai diesel, ca să spun așa. Bine, nici nu am fost o persoană foarte puternică fizic. La mine a fost vorba de talent și foarte multă muncă. De aceea și probele la care am concurat au fost din ce în ce mai lungi.
O accidentare i-a periclitat cariera
Înainte de Olimpiada de la Atena ai avut probleme la un umăr. Ai fost ajutată de un medic egiptean.
În 2003 am avut o accidentare la umăr. Niște tendoane care s-au rupt. Unele care s-au întins. Practic nu mai puteam să ridic mâna. Toți spuneau «Să vedem ce găsim acolo când te deschidem». Am refuzat categoric operația, fiindcă niciun medic nu-mi garanta nu că voi mai putea concura, ci că voi mai fi un om normal. Am zis «Bun, ne împăcăm cu ideea că nu mai pot face sport, dar măcar să-mi pot mișca brațul. Să vedem cum se pot reface acele tendoane ». Eu nu aveam nici o vârstă înaintată atunci. Domnul Țiriac a venit cu ideea să merg la acel medic egiptean. Mulți jucători de tenis mergeau la el și trebuia să aștepți mult pentru o consultație. Într-o săptămână m-a chemat. Nu m-a atins la umăr, ci doar în anumite puncte și a spus că într-adevăr n-aș mai fi putut să înot. Eram foarte încărcată. Pe spate, și astăzi, am niște gâlme pe fond de oboseală. S-au adunat în decursul anilor și nu s-au mai refăcut. Când am plecat de acolo mi-a spus ce să fac, anumite lucruri pe care să le respect, un anumit fel de masaj, cu mișcări circulare, într-un sens.
Timp de trei luni, am respectat acest program. Am fost la Băile Felix, unde n-am mișcat brațul, ci am făcut doar recuperare. N-a fost deloc simplu. Cu timpul cu care înotasem la Europene, în 2002, când am venit după Franziska van Almsick, aș fi câștigat titlul mondial în 2003, la Barcelona. Ea anunțase că nu va veni. Eu eram la Băile Felix atunci, iar doamna Doina Sava, care era acolo, m-a sunat și mi-a spus că am pierdut o medalie de aur. De aceea, după acel loc 4 de la Atena am vrut să plec. Mă gândeam că am muncit atât, am renunțat la atâtea, mi-am riscat sănătatea și n-am câștigat medalia olimpică pe care mi-o doream atât de mult. În octombrie 2003, m-am întors în bazin.
În afară de talent și de muncă multă, crezi că a fost vorba și despre destin în cazul reușitei tale de la Atena?
Cred că fiecare avem un scop în viață și că lucrurile sunt așezate pentru fiecare om. După felul lui de a fi, după cum muncește. În sport, ca și în viață ai de făcut niște alegeri. Cred că și noi ne alegem destinul, dar lucrurile sunt făcute de cineva de sus. Să ai întotdeauna de ales între un drum bun și altul mai puțin bun sau de-a dreptul rău. Eu cred că atâta timp cât faci lucrurile corect, cât ești corect, cât timp muncești și Cel de Sus are grijă de tine. Să te țină în formă, sănătos. Pentru că necazul cel mai mare pentru un om care e? Să-și piardă sănătatea. Căci atunci nu mai ești apt de nimic. Aâtat timp cât eu și cei dragi mie, cei din jurul meu suntem sănătoși eu sunt mulțumită. Căci restul le facem acum, peste zece, douăzeci de ani sau niciodată, asta e! Poate că nu este să fie.
Tu ai reușit rezultate remarcabile. Ce crezi că le-a lipsit sau le lipsește altor înotători români să obțină o medalie olimpică sau mondială?
Nu numai eu am reușit. Cred că era și o altă mentalitate. Alegerile ne aparțin. La început, nu numai nouă, ci și părinților. Până la o anumită vârstă, nu putem alege numai noi. Suntem ajutați de părinți, de antrenori și de cei din jurul nostru. Trebuie să pornim de la întrebarea dacă cei care au talent și ar putea ajunge într-o zi campioni olimpici iubesc ceea ce fac. Pasiunea este foarte importantă. Sportul de performanță nu este ușor. Nu este pentru toată lumea. Este foarte greu de trecut peste acele eșecuri care apar, de perioadele cu rezultate mai puțin bune. Cred că noi ar trebui să fim mai uniți. Pentru ca acel sportiv care muncește să stea numai în bazin. Să nu mai aibă alte griji. Eu am trecut prin toate etapele. Am fost nevoită să mă ocup și de imagine, și de sponsori, de călătoriile mele. Sportivul de astăzi n-ar trebui să se mai ocupe de așa ceva.
Dezavantajată de costumele cu neopren
În 2009, la Campionatele Mondiale de natație de la Roma, Camelia Potec a cucerit ultima medalie importantă: bronz la 1.500 de metri. “Ca timpi, 2008 și 2009 au fost cei mai buni ani ai mei. Am fost dezavantajată de acele costume cu neopren. Eu aveam acel fizic foarte subțire. Le avantaja pe toate adversarele mele solide și foarte puternice. Pe ele, acele costume le țineau deasupra apei și ele își foloseau doar forța de înaintare”, a explicat Potec.
CARTE DE VIZITĂ
Camelia Potec
* A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice (2000, 2004, 2008, 2012)* A cucerit titlul olimpic în 2004, la 200 m liber* La Mondiale a câștigat două medalii de bronz* La Europene a obținut 16 medalii (4 de aur)* La Campionatele Naționale de juniori și seniori a câștigat peste 200 de titluri* A stabilit un record european la 1.500 m, la Campionatele Franței, în 2009, și multiple recorduri ale României * S-a retras din activitate la sfârșitul anului 2012
