Echipajul alcătuit din româncele Adela Grecu și Erika Halai a încheiat pe locul 9 în ultima etapă din Cupa Mondială de bob, la Pyeongchang (Coreea de Sud), în timp ce Maria Constantin și Olivia Vild s-au clasat pe locul 22, informează un comunicat remis AGERPRES.
Performanța obținută sâmbătă de Andreea Grecu (pilot) și Erika Halai (împingător) confirmă potențialul unei clasări foarte bune la Jocurile Olimpice. Echipajul a fost unul dintre protagoniștii concursului, sportivele reușind clasarea pe locul 9, după ce în prima manșă s-au situat pe locul 7, la numai o miime de secundă de locul 6.
Cu un timp de start în primele 10 poziții, pilotul Andreea Grecu a reușit cel mai bun rezultat personal, cu un total de 1min44sec64/100.
Șansele de clasare pentru cel de-al doilea echipaj au fost limitate, în pofida unei coborâri foarte bune, din cauza accidentării de ultim moment a împingătoarei Olivia Vild.
Primul loc a revenit americancelor Jamie Greubel Poser și Aja Evans, înregistrate în 1min43sec65/100. Locul 2 a revenit altor americance, Elana Meyers Taylor și Lolo Jones, care au încheiat la 15/100 de învingătoare. Pe ultima treaptă a podiumului s-au clasat canadiencele Alysia Rissling și Cynthia Appiah.
La finalul Cupei Mondiale, după cele 8 etape disputate, Maria Constantin ocupă locul 12 în clasamentul general, cu 740 de puncte, iar Andreea Grecu este pe locul 17, cu 600 de puncte.
Pe primul loc în clasamentul general al Cupei Mondiale a încheiat americanca Greubel Poser, urmată de sportiva canadiană Kaillie Humphries.
Pârtia din cadrul Alpensia Sliding Centre, din Coreea de Sud, reprezintă a doua pistă artificială din Asia, după cea de la Nagano, din Japonia, având o lungime totală de 1.376 m. Pârtia a fost special construită pentru Jocurile Olimpice din 2018.
SURSA: AGERPRES