Leo Grozavu, antrenorul principal al FC Botoşani a criticat în termenri duri maniera de arbitraj a lui Alexandru Tudor de la meciul cu Steaua (0-1) şi a spus că centralul bucureştean l-a ameninţat la finalul jocului, când s-a dus să-i ceară socoteală vis-a-vis de prestaţia sa.”Domnul Tudor are propria lui concepţie despre arbitraj. El este stăpânul stadionului, a lumii a tuturor. Nici nu am putut discuta cu el. Mai mult, m-a ameninţat că mă va prinde el şi îmi va arăta mie, pe un ton ameninţător şi cu o privire din aia de spuneai că vrea să mă omoare. Cred că la următorul meci pe care ne va arbitra, dacă voi sta în tribună, mă va elimina şi de acolo şi mă va trimite în Papua Noua Guinee. Dacă un arbitru FIFA are un astfel de comportament”, a declarat Grozavu.
Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani a avut la sfârşitul meciului un discurs acid la adresa lui Tudor: ”Putem spune că şansa Stelei s-a numit Alexandru Tudor. Vom face şi un memoriu împotriva sa. S-au văzut fazele. Am avut două penalty-uri. La experienţa lui trebuia să vadă orice fază. Nu e normal ca un arbitru să ameninţe un antrenor. E păcat când un arbitru de talia lui greşeşte. De ce nu sunt greşeli împotriva echipelor mari? De ce nu s-a greşit în defavoarea Stelei? Eu am crezut în Tudor, dar, din păcate...”, a declarat Cornel Şfaiţer.
Tehnicianul Stelei, Mirel Rădoi, a declarat că dacă Botoşaniul a avut penalty, regretă că Tudor nu a arătat punctul cu var: ”Nu comentez arbitrajul. Dacă a fost penalty şi nu s-a dat, îmi pare rău. Repet, îmi pare rău dacă au avut penalty şi nu s-a dat. Mai mult, ce pot spune? Pe arbitri au cine să-i judece”.