Radcliffe, care a urmarit din tribune calificarile din proba de 5.000 metri, a afisat o pancarta cu inscriptia: "Dopatii cu EPO - afara!", facand aluzie la faptul ca Egorova a fost depistata pozitiv cu eritropoietina (EPO).
Paula Radcliffe a declarat ca a fost amenintata cu evacuarea fortata din incinta stadionului, daca nu coboara pancarta. "Putin imi pasa, mesajul meu a fost transmis", a afirmat atleta britanica, adaugand ca le sustine pe toate concurentele Olgai Egorova.
Radcliffe a incurajat-o, joi, pe atleta romana Gabriela Szabo sa alerge in cursa de 5.000 metri, spunand ca toti atletii care s-au antrenat din greu nu trebuie sa rateze sansa de a concura.