Marea campioană olimpică l-a avut alături pe Mihai Leu, campion mondial la box în 1997 și campion național la raliuri în 2003. Cele două legende ale sportului românesc i-au încurajat și le-au acordat autografe celor peste 400 de elevi de la școlile generale din Mioveni, care s-au întrecut pe categorii de vârste. Eu au fost premiați cu diplome, medalii și premii în bani. Etapa finală a crosului sportiv „Campionii Bucuriei" va fi organizată în oraşul Curtea de Argeş, în septembrie, în ziua de cinstire a Sfîntului Voievod Neagoe Basarab, ocrotitor al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
"Am fost impresionată de motivația elevilor prezenti de a face sport. Felicitări tuturor!", a scris Camelia Potec pe pagina sa de Facebook.