Medicii i-au amputat picioarele lui Roman Kostomarov, campion olimpic la patinaj artistic. „Acum ne luptăm să-i salvăm mâinile”

Comentează

Sportivului rus Roman Kostomarov, 46 de ani, internat din 10 ianuarie la Terapie Intensivă cu pneumonie, i-au fost amputate labele picioarelor, au relatat agenția TASS și Gazzetta dello Sport.

„Din păcate, a trebuit să îi amputăm picioarele. Operația a decurs bine, Roman este conștient. Starea sa generală se îmbunătățește”, a declarat o sursă medicală, citată de agenția TASS. „Acum ne luptăm să-i salvăm mâinile”, au completat medicii.

Presa rusă a scris că Kostomarov se afla într-o comă indusă într-un spital din districtul moscovit Kommunarka și era conectat la un ventilator.

Pe 24 ianuarie, a fost deconectat de la aparate, dar tulburările circulatorii s-au dezvoltat rapid și a existat riscul de sepsis (n.r. - otrăvire a sângelui). Așa că medicii au decis amputarea membrelor inferioare.

„Sunt mândră de curajul și puterea ta”

Miercuri, în ziua în care Roman a împlinit 46 de ani, soția lui, fosta patinatoare Oksana Domnina, a postat un mesaj emoționant pe Instagram.

„Toate bune, eroul meu, puternicul meu, dragul meu, campionul meu în toate. Sunt mândră de tine, de curajul tău, de puterea ta și de dorința ta de a trece prin această situație cât mai repede posibil”, a scris femeia.

Domnina, 38 de ani, este ea însăși campioană mondială în proba de dans (2009) și a câștigat bronzul olimpic la Vancouver, în 2010.

Nu a dansat niciodată alături de soțul ei în competiții importante, dar acum îi este alături în cea mai importantă bătălie. Cea pentru viață!

        View this post on Instagram            A post shared by Оксана Домнина Oksana Domnina (@domninaoksanaice) 

Campion alături de actuala soție a lui Dmitri Peskov

Roman Kostomarov este maestru emerit al sportului în Rusia. El a reușit cele mai importante rezultate în proba de dans alături Tatiana Navka, soţia lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin.

epa00658184 Russia's Olympic gold medal winners Roman Kostomarov and his partner Tatiana Navka perform during the 'Art on Ice' at the Hallenstadion in Zurich, Switzerland, Thursday evening 02 March 2006. EPA/WALTER BIERI

În 2006, cuplul a câștigat titlul la Jocurile Olimpice de la Torino. De asemenea, patinatorii sunt de două ori campioni mondiali, de trei ori campioni europeni și de trei ori câștigători ai finalei seriei Grand Prix.

Foto: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
MONDEN
Valerie Lungu, ALex Gîlcă și Victoria Lungu
10:18
Ce nu s-a văzut la căsătoria Valeriei Lungu cu Alex Gîlcă. Mesajul mamei pentru fiica și ginerele său
Concurenti Asia Express 2026, ediția 19
10:06
„Asia Express” 8 octombrie 2026. Concurenții intră în cursa pentru ultima șansă. Misiune neașteptată în această seară
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
10:40
Anchetă WSJ: Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, acuzată că i-a cerut 100.000 de dolari unui donator republican, în schimbul accesului la administrația Trump
10:31
El Nino se intensifică și ar putea doborî un record vechi din 1950. Specialiștii avertizează că va persista și în 2027
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
7 oct.
Horoscop 8 octombrie 2026. Capricornii sunt atrași din ce în ce mai mult de ideea de a deveni independenți, de exemplu, postura de a fi propriul șef
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
România a înregistrat în 2025 un minim istoric al alocării bugetare pentru cercetare și dezvoltare. Foto: Getty Images
7 oct.
Prăbușire istorică a bugetului pentru cercetare: România a alocat doar 0,09% din PIB în 2025, cel mai mic procent din Uniunea Europeană
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește