Ce simte Gică Popescu când stă lângă Răzvan Burleanu, adversarul său în cursa pentru șefia FRF din 2014. „Nu vă doresc să trăiți ce am trăit eu”!

Comentează
Arhiva foto

Fotbalul i-a adus la aceeași masă pe fostul internațional Gică Popescu, 51 de ani, consilier onorific al premierului, și pe Răzvan Burleanu, 34 de ani, șeful FRF. Lunea trecută, la Sofia, s-a semnat un memorandum care permite României să-și depună candidatura comună cu Serbia, Bulgaria și Grecia pentru găzduirea Campionatului European din 2028 sau a Cupei Mondiale din 2030.

În 2014, cei doi au concurat pentru funcția supremă de la FRF, dar „Baciul” a fost arestat în preziua alegerilor. Popescu l-a bănuit pe Burleanu că a uneltit împotriva lui, băcăuanul fiind beneficiarul direct al condamnării sale, de 3 ani, o lună și 10 zile. Cu credința asta trăiește „Baciul” și la 5 ani distanță de la sentința în „Dosarul transferurilor”.

„N-o urăsc pe judecătoarea care m-a condamnat cât îl urăsc pe Burleanu”, le-ar fi spus olteanul, în 2014, colegilor de generație care l-au vizitat la Rahova, pe 9 octombrie 2014, la împlinirea vârstei de 47 de ani.

„Nu ne pupăm. Nu faceți aprecieri după un rahat de poză”

Într-un interviu pentru Libertatea, Gică Popescu a explodat, când a fost întrebat dacă relația cu Răzvan Burleanu poate duce spre o prietenie imposibil de anticipat în urmă cu 5 ani.

Libertatea:Gică, te-am sunat să ne spui ce ai vorbit cu Răzvan Burleanu, la Sofia, dincolo de chestiunile oficiale.Gică Popescu: Am reprezentat două instituții, atâta tot. N-a fost prima oară când ne întâlnim, ne-am intersectat și la comitetul interministerial.

Acum, întâlnirea a fost certificată de câteva fotografii.V-ați împăcat? Care sunt relațiile dintre voi?
Nu ne strângem în brațe, nu ne pupăm, dacă asta vrei să știi. Totul ține doar de implicarea în niște proiecte comune.

Ați discutat și despre episodul din 2014?
Care episod?

Cel al alegerilor.
Nu avem astfel de discuții.

Nici despre selecționarea fiului tău la loturile naționale?
Nu există un dialog apropiat, ți-am spus.

Cum crezi că vor interpreta fotografia colegii tăi de generație apropierea de Burleanu?

Nu știu, întreabă-i! Credeți ce vreți, dar n-ați fost în pielea mea! Nu știți ce e în sufletul meu! Nu răscoliți un episod dureros pentru mine și vă cer să nu faceți aprecieri după un rahat de poză (se enervează). Nu vă doresc să trăiți ce am trăit eu!

Contactat de Libertatea, prin Departamentul de presă al FRF, Răzvan Burleanu a răspuns sec: „Am relații instituționale de colaborare cu toți factorii responsabili implicați în proiecte fotbalistice”.

Războiul declarațiilor

Răzvan Burleanu, 2013: „Gheorghe Popescu vrea să conducă FRF cu liceul industrial şi o serie de eşecuri financiare”.

Răzvan Burleanu, 2014: „E clar că Sandu şi Kassai au avut nevoie de un om de paie, iar Popescu e cel mai nimerit. Se agață ca de un colac de salvare, după ce a eşuat în toate afacerile”.

Gică Hagi, 2016: „Sunteți pe zero cu performanțele. De doi ani, zero! Eu nu ajut fotbalul românesc? Pe Popescu l-ați băgat la pușcărie”!

Gică Popescu, 2018: „Eu am deblocat chestiunea (n.r. - amenajarea a 400 de terenuri), să nu-şi facă iluzii, pentru că această chestiune este stabilită de mult timp, este în curs de rezolvare, deci Burleanu vrea să-şi pună medalii din nou în piept”!

Răzvan Burleanu, 2018: „Vom fi nevoiți să colaborăm, atât timp cât vom avea niște acte emise de Guvernul României, bineînțeles”.

Gică Popescu, 2018: „Dacă Burleanu va fi reales, fotbalul românesc îşi merită soarta”.

„Neînțelese alianțe”

Cum comentează „Generația de Aur” faptul că fotbalul i-a așezat în postura de a colabora pe cei doi dușmani?

Florin Prunea crede că „Gică este într-o poziție în care, vrea, nu vrea, trebuie să colaboreze cu Burleanu. Nu poate fi vorba de prietenie între ei, să fim serioși!”.

„Politica și fotbalul nasc cele mai neînțelese alianțe. Cu toate acestea, între cei doi nu cred că se va putea înfiripa un parteneriat”, consideră Mircea Sandu, președintele de 24 de ani al federației (1990-2014).

„Gică Popescu vrea să ajute fotbalul românesc, iar postura în care se află îl face să colaboreze cu Burleanu. Nu cred că Gică Popescu ar intra într-un război cu cineva, mai ales cu domnul Burleanu”, zice Bogdan Stelea.

Avându-l aliat pe cumnatul Hagi, care n-a mers la meciurile naționalei cât timp Popescu s-a aflat după gratii, Popescu l-a atacat constant pe Burleanu. Asta după ce fostul internațional a fost cel „mitraliat” de Burleanu, în campania din 2014.

  1. Gică Popescu, despre şeful FRF: "Burleanu nu ştie ce înseamnă fotbalul! A spus prostia anului".
  2. Gică Popescu, atac la şeful FRF: "Nu urmăreşte binele fotbalului, ci propriul interes!".
  3. Preşedintele FRF JOACĂ DUR. Răzvan Burleanu NU ESTE INTERESAT DE SOARTA lui Gică Popescu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
17:57
Mama la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!