Nu simte presiune în Muntenegru

Bucureşteanca a mărturisit că este încântată să fie din nou pe teren în Liga Campionilor. ”Cel mai important pentru mine este să fiu sănătoasă. N-a fost uşor pentru că am stat pe margine circa 24 de luni în ultimii doi ani şi jumătate. Nu am resimţit teamă fiindcă iubesc handbalul. Îmi place să fiu pe teren, iar aceasta este motivaţia mea. Important este că nu simt nicio presiune, antrenorul şi clubul ajutându-mă în acest sens. Faptul că am fost cea mai bună handbalistă din lume acum trei ani este deja istorie. Important e ce voi face de acum încolo”, a declarat Neagu într-un interviu acordat pe site-ul Federaţiei Europene de Handbal (EHF), care a adăugat că şi-ar putea petrece următoarea parte din carieră în străinătate. 
După două runde în grupa B a Ligii Campionilor, Buducnost ocupă locul 2, având cu două puncte mai puţin decât echipa daneză FC Midtjylland.

Oana Manea, 4 goluri pentru Krim

Aflată în grupa C a Ligii Campionilor, Krim Ljubljana a obţinut două succese în tot atâtea meciuri: 36-28 cu IKSavehof şi 27-23 la Leipzig. Componentă a echipei slovene, alături de Talida Tolnai şi Patricia Vizitiu, pivotul Oana Manea a înscris câte două goluri în fiecare partidă. În runda a 3-a, duminică, echipa din Ljubljana se va deplasa în Franţa, la Metz.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.