Cine este Livano Comenencia, fundașul care a egalat Germania la Cupa Mondială
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce a evoluat în echipele naționale de tineret ale Olandei, Livano Comenencia a visat cândva să reprezinte Regatul Țărilor de Jos. Dar la 17 ani a ales să joace pentru Curaçao, unde rădăcinile sale familiale sunt adânc înrădăcinate. Cariera lui a avut deja multe întorsături, el formându-se la PSV Eidhoven și acumulând experiență în echipa Next Gen a Juventus Torino înainte de a se stabili în Elveția.
„Am jucat pentru echipele de tineret ale Olandei. Pe atunci, țara nu conta. Dar astăzi, inima mea aparține în mod clar insulei Curaçao”, explică el pentru Blick, parte a grupului elvețian Ringier, care editează și Libertatea. Vizitează în mod regulat insula caraibiană, fie pentru cantonamentele echipei naționale, fie pentru vacanțe.
Sub conducerea lui Dick Advocaat, el joacă în principal ca mijlocaș defensiv, o poziție de care se bucură în mod deosebit. „Acolo simt cea mai mare libertate și unde îmi pot arăta toate calitățile. Sper ca noul antrenor al lui FC Zürich (austriacul Marcel Koller, fost la Al Ahly SC și la naționala Austriei) să-mi urmărească meciurile în timpul Cupei Mondiale”, spune el zâmbind.
Nu doar contra Germaniei a dat un gol important. La scurt timp după ce a marcat unul dintre cele mai aclamate goluri din istoria preliminariilor de la Curaçao, Livano Comenencia s-a asigurat că nimeni nu va uita vreodată acel moment. După ce a deschis scorul la 1-0 în victoria istorică cu 2-0 împotriva Jamaicăi, s-a dus direct la Muzeul FIFA din Zürich (joacă la FC Zürich) pentru a dona tricoul purtat în acel meci. „Tricoul lui Livano reflectă un capitol extraordinar și extrem de proaspăt din istoria fotbalului”, a declarat directorul Muzeului FIFA, Marco Fazzone.
Pentru poporul său, calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2026 a stârnit un val de emoție fără precedent. Livano Comenencia își amintește acel moment: „Când a devenit realitate, erau fanii, familiile, toată acea fervoare în jurul nostru. Nu-mi venea să cred. Toată lumea plângea de bucurie. Și eu. Am plâns atât de mult încât nu-mi mai rămâneau lacrimi”.
