Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a confirmat, luni seara, candidatura orașului Los Angeles la organizarea Jocurilor Olimpice și paralimpice din anul 2028, indicând că va contribui cu aproximativ 1,8 miliarde dolari (1,5 miliarde euro), informează AFP.Candidatura orașului Los Angeles pentru anul 2028 deschide calea pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024 la Paris."CIO este mulțumit să publice contractul orașului gazdă din 2028 ca urmare a declarației de candidatură a Los Angeles-ului pentru Jocurile Olimpice și paralimpice din 2028", a anunțat CIO într-un comunicat.Acest contract prevede că CIO "va aduce o contribuție Comitetului de organizare în valoare totală evaluată la 1,8 miliarde dolari", a adăugat CIO, conform Agerpres.În comparație cu JO din 2024, pentru care contribuția CIO va ajunge la 1,5 miliarde dolari, CIO își va aduce contribuția la Los Angeles pe o perioadă mult mai lungă și va permite susținerea unui program de sport pentru tineret, a adăugat CIO."Los Angeles a prezentat o excelentă candidatură care răspunde priorităților din Agenda-2020, care reprezintă moștenirea sa privind instalațiile existente", a afirmat președintele CIO, germanul Thomas Bach.CIO, Los Angeles și Paris trebuie să semneze, formal, un acord tripartit înaintea validării dublei atribuiri pe 13 septembrie, cu ocazia celei de-a 131-a sesiuni a CIO de la Lima.Nadia Comăneci susține candidatura Los Angeles, oraș care a mai organizat Jocurile Olimpice din 1932 și 1984.
Proud to be a part of #LA2028's Athletes' Advisory Commission & bring the best of LA to future Olympians & Paralympians around the world! — Nadia Comaneci (@nadiacomaneci10) August 1, 2017