Necazuri fără sfârșit pentru Ciprian Marica (29 de ani)! Internaționalul român se confruntă din nou cu probleme medicale și va suferi o nouă intervenție chirurgicală la genunchiul piciorului drept. Marica nu a mai evoluat pentru Konyaspor din luna martie, iar la scurt timp s-a accidentat din nou, fiind astfel indisponibil pentru meciul pe care România l-a disputat împotriva Insulelor Feroe, în preliminariile Euro 2016.Atacantul nostru a mai fost operat la meniscul genunchiului drept anul trecut, în octombrie, iar acum riscă s-și încheie cariera, dacă recuperarea nu va decurge bine.Cu toate acestea, Marica s-a arătat optimist, chiar înainte de intervenția chirurgicală:”Sper să fie ok și să mă aflu pe teren la meciul cu Irlanda de Nord. Vreau să pun umărul la obținerea victoriei”, a declarat, pentru digisport.ro, internaționalul român.