De ce Estadio Azteca este cea mai temută arenă de la Campionatul Mondial: „Scuipau o flegmă neagră, de parcă ieșeau din mină”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Meciul de deschidere al Campionatului Mondial de fotbal 2026 dintre Mexic și Africa de Sud aduce în prim-plan nu doar spectacolul din teren, ci și unul dintre cei mai duri adversari invizibili pentru sportivi: altitudinea extremă.
Cuprins:
Ediția din acest an programează partide pe două stadioane din Mexic unde aerul rarefiat poate lăsa fotbaliștii fără suflare în doar câteva minute. Cel mai de temut punct de pe hartă este legendarul Estadio Azteca, situat la aproximativ 2.200 de metri deasupra nivelului mării. Arena din Mexico City devine primul stadion din lume care găzduiește meciuri la trei ediții diferite de Campionat Mondial (1970, 1986 și 2026).
Pentru a înțelege de ce această arenă de 83.000 de locuri provoacă panică în rândul staffurilor tehnice, o comparație vizuală este sugestivă: altitudinea de 2.200 de metri este mai mare decât înălțimile cumulate ale unora dintre cele mai înalte și memorabile clădiri din lume, precum Burj Khalifa (828 m), Empire State Building (443 m) și Marina Bay Sands (200 m).
Ce pățește corpul uman la peste 2.000 de metri: „Simți că te sufoci”
Efectele aerului rarefiat nu îi iartă nici pe oamenii obișnuiți, darămite pe sportivii de elită care trebuie să sprinteze la intensitate maximă. Jurnaliștii prezenți la fața locului de la The Straits Times au raportat stări severe de oboseală, dureri de cap și dificultăți respiratorii după o simplă plimbare de 20 de minute în jurul stadionului Azteca.
„La o asemenea altitudine, concentrația de oxigen din aer este mult mai scăzută. Când fotbaliștii depun un efort masiv, în sistemul lor circulator ajunge mult mai puțin oxigen, ceea ce le prăbușește rezistența la efort”, explică Scott Xu, consultant în medicină sportivă la Changi General Hospital.
Dr. He Qixiang, expert în analiza performanței sportive, completează tabloul clinic:
Jucătorii neaclimatizați își pierd capacitatea de a se recupera rapid între sprinturi, sărituri sau deposedări. Pentru a compensa lipsa de oxigen, sistemul cardiovascular este forțat să lucreze la turație maximă, iar inima bate mult mai repede, astfel că rezervele de energie ale organismului se golesc mult mai rapid decât în mod normal.
Din acest motiv, analiștii anticipează că jucătorii de rezervă vor avea un rol crucial în aceste meciuri, iar oboseala fizică și mentală din ultimele 15 minute ale partidelor va genera o avalanșă de goluri pe final.
Amintirea de groază a unui fost internațional: „Parcă lucrase în mină”
Mexicul vrea să profite la maximum de acest „aliat” natural. Istoria arată că cele mai bune parcursuri ale naționalei El Tri la Mondiale s-au înregistrat pe teren propriu. În 1986, mexicanii au ajuns în sferturi, fiind eliminați de Germania de Vest abia la loviturile de departajare, într-un meci disputat însă la Monterrey, unde altitudinea nu pune probleme.
Mărturiile din trecut ale adversarilor sunt pe alocuri terifiante. Fostul fundaș american Alexi Lalas și-a amintit un episod din finala Gold Cup din 1993, disputată tot pe Azteca, unde Mexicul a zdrobit SUA cu 4-0.
„Nu o să uit niciodată imaginea colegului meu, Cobi Jones, la pauză. Avea probleme respiratorii și folosea un inhalator. Când s-a așezat lângă mine, a scos din adâncul stomacului un ghemotoc de flegmă complet neagră. Era dezgustător. Arăta de parcă ar fi muncit într-o mină de cărbune timp de 40 de ani”, a povestit Lalas.
Camere de simulare și strategii: cum se pregătesc naționalele
Pentru că timpul este cel mai important factor în procesul de aclimatizare (fiind necesare între 2 și 4 săptămâni pentru ca organismul să producă mai multe celule roșii), unele echipe de la Cupa Mondială au apelat la strategii logistice. Spre exemplu:
- Columbia s-a pregătit direct la Bogotá, capitala aflată la 2.600 de metri altitudine.
- Africa de Sud și-a stabilit cartierul general la Pachuca, o localitate mexicană situată la 2.500 de metri.
- Coreea de Sud (care va juca în Guadalajara, la 1.600 m altitudine) a efectuat un stagiu intens în Salt Lake City (Utah), o locație cu condiții climatice similare.
Alte federații folosesc tehnologia modernă, precum „camerele de altitudine”, locații special construite, cu compresoare unde nivelul de oxigen este coborât artificial la 15,4% (față de 20,9% la nivelul mării) pentru a forța adaptarea corpului în timpul somnului.
Schimbările bruște de altitudine pot crea un efect „Yo-Yo”
Medicii trag un semnal de alarmă și în privința calendarului competițional. Echipele vor fi obligate să călătorească rapid între orașe muntoase și orașe de coastă.
Spre exemplu, după meciul de pe Azteca, reprezentativa Africii de Sud va zbura în Atlanta (SUA), unde stadionul se află la doar 307 metri altitudine. Aceste treceri bruște într-un interval de doar câteva zile pot declanșa „răul de altitudine”, manifestat prin amețeli, tulburări de somn, probleme gastrointestinale și oboseală cronică.
„Este un război de logistică. Nu e vorba doar despre ce se întâmplă pe teren, ci despre o întreagă armată de medici, nutriționiști și kinetoterapeuți care trebuie să țină fotbaliștii în viață”, concluzionează specialiștii în medicină sportivă.
