Sandor Kereskenyi a fost pus la punct de cine se aștepta mai puțin, a anunțat satmareanul.net. Kereskenyi Gabor, primarul orașului Satu Mare, este chiar fiul consilierului tupeist. Primarul în vârstă de 36 de ani a fost ferm: „Prodan e cel mai mare fotbalist sătmărean din istorie!”. După declarațiile lui Sandor Kereskenyi s-a vorbit că politicianul cu origini maghiare n-ar suporta să știe că arena orașului poartă numele unui fost fotbalist care nu și-a ascuns niciodată latura naționalistă. Familia regretatului Prodan, scârbită de declarațiile lui Sandor Kereskenyi, a menționat că nu mai vrea ca stadionul să fie botezat cu numele lui Didi.

”Satu Mare nu are un stadion pe măsura numelui lui Prodan”

„Daniel Prodan este fără îndoială cel mai mare fotbalist sătmărean din istorie. Prin performanțele pe care le-a obținut, prin numărul de selecții în Naționala Românei, prin faima echipelor la care a evoluat în cariera lui.

Personal, consider că Satu Mare nu are un stadion pe măsura numelui Daniel Prodan. Nu mi-aș dori ca numele lui Daniel Prodan să fie asociat cu o ruină.

Iar, ca să pun capăt dezbaterilor pornite după declarațiile tatălui meu în cadrul ședinței Consiliului Județean, voi fi foarte tranșant.

Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”
Recomandări
Documentul intern care expune războiul hibrid al Rusiei împotriva Occidentului. Scopul lui Vladimir Putin: „să scoată SUA din joc” și „să distrugă NATO”

Tatăl meu face parte dintr-o generație în care fotbalul spectacol era mai prezent decât în ziua de azi. El a crescut cu fotbaliști de creație, de care Satu Mare nu a dus lipsă: Gabi Both sau Viorel Hețeganu, în anii ‘70, ori Gábor Gerstenmájer în anii 80. Poate de aceea îi preferă în dauna unor jucători de forță, precum Didi Prodan sau Tiberiu Csik. Eu îi admir pe fotbaliștii puternici, combativi, care pun osul la bătaie, care dau totul pe teren.

„A fost foarte inteligent”

Cert este că niciun fotbalist sătmărean nu s-a apropiat de performanțele lui Didi Prodan, chiar dacă altele erau vremurile înainte de 1989. Să dea Dumnezeu ca în viitorul apropiat sau mai îndepărtat Satu Mare să dea un fotbalist de talia lui „Tătuca”.

Cât despre inteligența lui Didi Prodan, un fundaș care reușește să-i anihileze pe Batistuta sau Asprilla, este cu siguranță un fotbalist și un om foarte inteligent.

Nu aș vrea să vă dau promisiuni deșarte, că vom construi un nou stadion, că vom cumpăra noi machete pe care să le prezentăm opiniei publice și apoi să nu facem nimic. În momentul de față, în România se construiesc stadioane noi la Craiova și Arad, după cele din Cluj și București. Urmează modernizarea stadioanele Dinamo, Steaua și Rapid pentru a pregăti Euro 2020. Rămân orașe mari ca Timișoara, Iași, Constanța sau Oradea fără stadioane moderne, astfel că șansele ca Satu Mare să obțină finanțare sunt destul de mici.
Dar, deocamdată ne mulțumim cu ce avem, poate vom găsi resurse financiare măcar să consolidăm stadionul.

Adrien Stephane Mureșan s-a predat în Franța. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan are de executat 3 ani de închisoare
Recomandări
Adrien Stephane Mureșan s-a predat în Franța. Fiul omului de afaceri Sever Mureșan are de executat 3 ani de închisoare

Nu sunt de acord cu demagogia celor care își fac acum campanie pe spatele fostului mare internațional, începând cu fostul președinte al Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef. Au condus Olimpia mai bine de 4 ani, dar nu i-au dat nici măcar o funcție onorifică lui Daniel Prodan, chiar dacă din postura de președinte al Consiliului Județean Satu Mare aveau această putere. Aceleași persoane au pus Olimpia pe butuci, printr-un management defectuos, prin achizții fictive de echipamente și cafea. Iar acum vin și ne dau lecții de morală.

Aștept opiniile sătmărenilor, a căror voință suntem datori să o respectăm!”, spune primarul Kereskenyi Gabor.

Gabor Kereskenyi și-a pus la punct tatăl după ce acesta a întinat memoria lui Prodan

Gabor Kereskenyi și-a pus la punct tatăl după ce acesta a întinat memoria lui Prodan

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
FANATIK.RO
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
FANATIK.RO
Fabrica din România care produce pe bandă rulantă. Produsele pe care românii le adoră se vând în toată țara și sunt mai bune decât cele din import
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Observatornews.ro
Probleme pentru staţiunea din România care urma să dea lovitura cu plaje moderne şi cel mai fin nisip. "E o situaţie delicată"
Horoscop 20 aprilie 2024. Taurii au în față o zi cu un potențial negativ major, care nu poate fi contracarat prea ușor
HOROSCOP
Horoscop 20 aprilie 2024. Taurii au în față o zi cu un potențial negativ major, care nu poate fi contracarat prea ușor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI