Inter și Cristi Chivu sunt campioni în Italia după 2-0 cu Parma

Inter Milano este oficial noua campioană a Italiei, după ce s-a impus cu 2-0 în fața Parmei într-o atmosferă electrizantă pe stadionul Giuseppe Meazza. Victoria care i-a adus lui Cristi Chivu primul său Scudetto din cariera de tehnician a fost conturată de golurile marcate de Marcus Thuram, în prelungirile primei reprize, și de Henrikh Mkhitaryan, care a închis tabela în minutul 81 din pasa lui Bisseck.

Mircea Lucescu, antrenorul cu cele mai multe trofee din fotbalul românesc

Din 2000 până în 2002, Lucescu (1945-2026) a antrenat-o pe Galatasaray Istanbul, cu care a câştigat Supercupa Europei şi campionatul Turciei. În vara lui 2002 s-a dus la rivala Beşiktaş Istanbul, cu care a luat campionatul şi a ajuns în sferturile Cupei UEFA.

În mai 2004, a preluat-o pe Şahtior Doneţk, pe care a transformat-o într-o echipă de renume european. Cu el antrenor, formația din Ucraina a cucerit opt titluri de campioană, cinci Cupe ale Ucrainei şi şapte Supercupe, plus Cupa UEFA.

Mircea Lucescu (1945- 2026) a fost antrenorul cu cele mai multe trofee din fotbalul românesc.

Mircea Lucescu a obținut 35 de trofee ca antrenor:

  • 1986 – Cupa (Dinamo)
  • 1990 – Titlul, Cupa (Dinamo)
  • 1998 – Cupa (Rapid)
  • 1999 – Titlul, Supercupa (Rapid)
  • 2000 – Supercupa Europei (Galatasaray)
  • 2002 – Titlul (Galatasaray)
  • 2003 – Titlul (Beșiktaș)
  • 2004 – Cupa (Șahtior)
  • 2005 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2006 – Titlul (Șahtior)
  • 2008 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2009 – Cupa UEFA (Șahtior)
  • 2010 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2011 – Titlul, Cupa (Șahtior)
  • 2012 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2013 – Titlul, Cupa, Supercupa (Șahtior)
  • 2014 – Titlul, Supercupa (Șahtior)
  • 2015 – Supercupa (Șahtior)
  • 2016 – Cupa (Șahtior)
  • 2016 – Supercupa (Zenit)
  • 2020 – Supercupa (Dinamo Kiev)
  • 2021 – Titlul, Cupa (Dinamo Kiev)

Cosmin Olăroiu are peste 20 de trofee

Cosmin Aurelian Olăroiu, ca antrenor a câștigat campionatul și Supercupa României cu Steaua București, ambele în 2006, și a calificat echipa în semifinalele Cupei UEFA.

Conform Wikipedia, acesta are peste 20 de trofee, printre care 1 la Liga I din Arabia Saudită, 2 la Cupa Arabiei Saudite, 1, la Cupa Ligii Qatar, 4 Liga E.A.U, 5 la Supercupa E.A.U, 1 la Superliga Chineză.

Trofeele majore câștigate de Răzvan Lucescu

Răzvan Lucescu, fiul lui Mircea Lucescu, antrenorul PAOK Salonic, are un trofeu câștigat în Liga a II-a 2007-2008, 1 la Cupa Quatarului, 2 la Superliga Greciei, 2 la Cupa Greciei, 1 la Liga Campionilor Asiei, 1 la Liga I din Arabia Saudită, 1 la Cupa Arabiei Saudite, conform Wikipedia, dar și 2 la Cupa României.

Ștefan Kovacs a câștigat 7 trofee cu Ajax, dintre care două Cupe ale Campionilor Europeni

De-a lungul timpului, naționala de fotbal a Franței a avut pe bancă și doi selecționeri străini. Unul dintre aceștia a fost românul Ștefan Kovacs. Ștefan Kovacs (1920-1995) și-a început cariera de antrenor în 1953, la doar 33 de ani, la Universitatea Cluj.

Ștefan Kovacs a câștigat 7 trofee cu Ajax Amsterdam. Nea Piști a rămas în istorie drept omul care ținut la un nivel înalt Ajaxul, cu care a cucerit 7 trofee (2 Cupe ale Campionilor Europeni, în 1971-1972 și 1972-1973, 2 titluri și o Supercupă a Olandei plus Supercupa Europei și Cupa Intercotinentală), și care a fost precursorul fotbalul total, conform GSP.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.