Desemnat antrenor al echipei feminine de handbal a României după retragerea lui Gheorghe Tadici, Tomas Ryde a s-a declarat plăcut surprins de ambiţia şi efortul depus de Cristina Neagu săptămâna trecută: „Am fost foarte mulţumit de echipa României. Neagu nu jucase de câteva săptămâni. M-a surprins în acest meci, având un singur antrenament înainte, prin jocul său complet şi ambiţie. Pentru retur, nu e vorba atât despre Serbia şi jocul ei, cât despre noi şi cum vom juca noi. Fetele au lucrat foarte bine, iubesc această echipă şi am încredere în ea”.
Autoare a 11 goluri în meciul tur, Cristina Neagu a mărturisit că își dorește să sărbătorească obținerea calificării la Mondiale alături de suporterii naționalei: „Sârbii nu prea cedeză. Probabil că au vizionat momentele de joc mai slabe ale noastre, fazele de apărare, dar noi suntem pregătite. Am vizionat şi noi jocul Serbiei şi sper să nu ne surprindă cu nimic, să facem un meci bun, mai ales pentru că jucăm în faţa propriilor fani. Au venit mulţi şi la Kraljevo şi ne-au susţinut, aşa că nu vrem emoţii. Aşteptăm iubitorii de handbal la sală, vrem să facem un meci bun, să obţinem o victorie frumoasă şi să sărbătorim împreună cu mii de fani o calificare fără emoţii la Campionatul Mondial. Pentru mine a fost o perioadă mai grea. Nu am putut să mă antrenez trei săptămâni. Am făcut doar două antrenamente cu fetele din cauza gleznei, care nu e refăcută. Am muncit mult şi după meciul tur cu Serbia, iar acum aşteptăm cu nerăbdare meciul şi o sală plină”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_80818bbd96a83e23cffda1280d3d49d1.jpg)
Partida România – Serbia este programată la Cluj, în Sala Polivalentă, sâmbătă, 13 iunie, de la ora 17.00, fiind transmisă de Digi Sport.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1ed0a996d735562531056e4488eaf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8708053867bc25c872bed67a50717ecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_efe96745c6b95b563b01ee3284015bce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_bbfa05f4442e764c468a73e019b07558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1feed84e6a65936e5637e1e3896ba25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a033df3c4c556f8539acfddb69abbce7.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f7a26055238f7b3e1964ca192e762765.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_36e372086677e1a9c710c3eba0966fe7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3978a0aff63fd2c0874f21ee8cc86eb2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_ca35dc1390047c81cf66f720ecfcfaf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_6bab2217a92fdf1033dc47570b06fd0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_acda523761a82ac8cc24e1a4d52dda5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_af8c866af1866408be70c38e139ea033.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_037c5fc184cdef4df2031e5f7f5138f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_f6347a039384416d71cbbda57afdbce9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3939de22ef2f02efd83a18f3ba802796.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4f2a937e1fcfb86dfb431893f356fa0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_439ef289ea7183c2e15d74cec04a9046.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_c77ad4b0df5c47f750628dcaaccb1091.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d89d34c6ff6ad667ddc69f416f519b2f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_cea38f98fa491dffcd24b4cba9120008.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_62357ab0af4ede8cc60309d0a3885d29.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_75e55c589559c925e5102827bac71244.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.